BlogPost.Timpul.md
14.09.2013

Scrisoare deschisă LEPĂDĂTURILOR

 
Bloggeri / autori

Veaceslav Balacci

 
 

Dragi Bandiţi,

De 5 ani lupt împotriva voastră şi a ilegalităţilor care au loc în domeniul în care viaţa a vrut să mă fierb din 2012 încoace: activitatea vamală şi de control la frontieră. Lupt pentru că aşa am deprins de la părinţi în cei 7 ani de acasă să trăiesc: onest, cu fruntea sus şi în poziţie verticală, fără a mă apleca în faţa nimănui.

Mi-am asumat conştient această luptă, încăpăţânându-mă ÎNCĂ să mai cred că pot construi un viitor copiilor mei aici, acasă şi că am dreptul moral să-mi iau rucsacul în spate, cum fac majoritatea celor de o vârstă cu mine, nu mai devreme decât atunci când voi fi înfrânt în ultima luptă de dat.

Lupta cu voi nu este o misiune uşoară. Din 2008 tot se încearcă a mi se băga pumni în gură, perindându-se doar autorii atacurilor, metodele fiind aceleaşi: atacuri la persoană, intimidări, presiuni josnice, şantaj, folosirea justiţiei în scopuri criminale. S-a încercat în perioada guvernării comuniste, atunci când m-am opus schemelor criminale de contrabandă a cărnii, sprijinite de fosta conducere a Vămii. M-am ales cu 3 dosare penale instrumentate la comandă, acum fiind în faţa instanţelor de judecată cu proceduri de recuperare a daunelor morale.

Se încearcă şi după 2009 de actuala guvernare, care i-a depăşit la ingeniozitate şi pe foştii, încredinţând autoritatea vamală unei grupări criminale organizate. Sunt însă lipsite de ingeniozitate şi originalitate metodele în care înţelegeţi să vă promovaţi interesele meschine şi să vă apăraţi banii murdari, furaţi de la gura copiilor şi pensionarilor. Aceleaşi atacuri la persoană şi răfuieli, intimidări, presiuni, şantaj, aceeaşi folosire a justiţiei în scopuri criminale. Mai multe detalii la acest capitol voi da în scurt timp într-o scrisoare pe care urmează s-o adresez misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău, cărora le voi solicita monitorizarea cazului meu.

Ştiu bine şi am ştiut din start că veţi face spume la gură după ce v-am deconspirat schema legată de monopolizarea exporturilor, dar mai ales ultimul meu articol plasat pe blog. Aşteptările mele au fost confirmate după ce la câteva ore după plasarea articolului aţi pornit o campanie de intimidări josnice. Mi-am dat seama că după ce am refuzat rugăminţile de a deleta de pe blog ultimul articol şi după ce am ignorat avertismentele care au urmat trebuie să mă aştept la ceva… Nu m-am mirat respectiv că în mare panică şi grabă aţi lipit cu muci o bulă de săpun, suflată la comandă încă anul trecut în laboratoarele MAI şi nu la Serviciul Vamal, despre care am scris încă la 5 iulie 2012 aici.

Am fost uluit însă de proporţiile forţelor pe care le aruncaţi în luptă. Ieri am avut impresia că aţi uitat că luptaţi cu un singur om, un simplu blogger. Aţi mobilizat echipe întregi de PR, instrumente din mass media şi chiar new media subordonate. Am rămas surprins să văd că subdiviziuni întregi ale Serviciului Vamal sunt preocupate de umila mea persoană, uitând de sarcinile fireşti şi atribuţiile legale.

Am luat act. Şi ţin să vă asigur de 2 lucruri:

1)      Scopul pe care vi l-aţi propus, de a-mi închide gura, NU va fi atins nici de această dată. N-am mers până aici pentru a mă opri în faţa unor manevre josnice şi totdată jalnice de intimidare. Acţiunile voastre chiar mă întăresc în convingerea că trebuie să continui şi mai decis, şi mai ascuţit!

2)      Atacul vostru de ieri a avut totuşi un efect. Am simţit solidaritate din partea societăţii civile şi aderenţă din partea unei mulţimi de oameni, unii din ei care-mi erau necunoscuţi până acum. Iată de ce aseară am lua decizia de a regândi metodele de luptă. De azi înainte bloggingul şi conferinţele de presă nu vor fi singurele lovituri pe care le veţi primi.

P.S. Marea problemă a societăţii pe care o călăriţi până acum cu succes şi totodată marea voastră şansă a fost până acum dezbinarea societăţii. În direcţia înlăturării acestei probleme voi munci de azi înainte. Atunci când noi vom fi CONSOLIDAŢI şi vom şti să ne UNIM forţele, pe care le vom direcţiona eficient în aceeaşi ţintă nu veţi mai avea nicio şansă! Sunteţi pe cât de bogaţi, pe atât şi de laşi şi fricoşi, pe cât de puternici, pe atât şi de puţini! Fiţi gata de un război total, pe fiecare metru pătrat al acestui colţ de ţară, LEPĂDĂTURILOR!

Pe CURÂND! ;)

vox.publika.md

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
vikkky

Mult curaj,Veaceslav, da-i in judecata pe toti, si documenteaza orice intimidare (e-mail, telefon, discutii), inregistreaza tot, dovezile la CEDO nu pot arde, asa cum dispar in curtile noastre de judecata!!!

Septembrie 14, 2013 at 20:33 Răspunde
 
dorin

Sati ajute Domnul. Fii atent. Balaurul are multe capete.

Septembrie 20, 2013 at 14:20 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
04.10.2013

Subsecvent, RELIEFEZ: Tudor, LASĂ FU®MATUL!

 

La 16 septembrie, după ce tânărul şi zglobiul general al Vămii moldoveneşti a încercat să-mi închidă gura prin nişte acuzaţii de doi bani, făcute public şi fără prezentarea cărorva probe, cu încălcarea prezumţiei nevinovăţiei şi dreptului la apărare, i-am adresat lui Baliţchi o cerere prealabilă prin care am solicitat DEZMINŢIREA informaţiei calomnioase. Prin acea cerere i-am solicitat de asemenea... (3 Subsecvent, RELIEFEZ: Tudor, LASĂ FU®MATUL! )

20.09.2013

EXCLUSIV! Deconspirarea bandei lui VALET. Partea II. Adrian Morărescu, MILIONARUL din… CARTON

 

 Continuare. Vezi şi Partea I.  O să recunosc că protagonistul nostru de azi era planificat pentru a fi abordat într-una din părţile de la urmă ale serialului, acesta fiind nici pe departe cea mai grea piesă din banda lui Bandiţchi. Însă, dacă tot celebrăm azi prima anversare de o săptămână de la conferinţa de presă din... (0 EXCLUSIV! Deconspirarea bandei lui VALET. Partea II. Adrian Morărescu, MILIONARUL din… CARTON )

16.09.2013

Cerere prealabilă lui BALIŢCHI

 

               Adresată public şi depusă pe suport de hârtie în căsuţa poştală a Serviciului Vamal Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER! (0 Cerere prealabilă lui BALIŢCHI )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

Foarte tare sfaturile de beauty! Multumim !

Great article! That kind of information is shared on the internet. Come and consult with my website. Thank you

I really thank the website owner for sharing this impressive article here. Watch movies for free

天津市民晒"低碳账本" 排碳"大户"燃气和私家车昨天是首个“全国低碳日”,在天津经济技术开发区,不少家庭都有一本低碳账本,平板模温机,&

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog