- BLOGPOST.timpul.md - https://blogpost.timpul.md -

„Mizerabilii” reformatori

Scris de: Ion Mischevca la data Iulie 26, 2013 @ 09:52 in Opinii & Editoriale | 5 Comments

Anterior, într-un text intitulat „Moromeţii reformatori”, scriam că preşedintele PL, Mihai Ghimpu, s-a pomenit în situaţia personajului Ilie Moromete, cel care se face vinovat nu atât de plecarea „fiilor rătăciţi” Nilă, Achim şi Paraschiv (alias „grupul Hadârcă”), care l-au deposedat şi deoi (alias fracţiunea parlamentară), şi de cai (alias co-participarea la guvernare), cât de faptul că nu i-a convins să revină acasă (alias în partid). Spuneam, totodată, că aidoma familiei Moromete, supusă unei presiuni sociale căreia nu i-a rezistat, la fel şi „familia PL” este supusă unor presiuni mediatice şi secesioniste.
Având în vedere declaraţia recentă a Consiliului Reformator, prin care transfugii au anunţat crearea unei noi formaţiuni politice, fără a conveni în prealabil în privinţa unui lider sau cel puţin a unei denumiri, şi prin care au renunţat, într-un final, la intenţia temerară de a reforma Partidul Liberal, unele completări sunt imperioase. Astfel, devine tot mai evident că reformatorii şi-au arogat nu doar trăsăturile Moromeţilor lui Preda, dar şi pe cele ale Mizerabililor lui Hugo.

Carnetul de membru PL al lui Ion Hadârcă poate fi asemuit cu carnetul galben al lui Jean Valjean, ambele reprezentând o evadare din captivitatea metehnelor trecutului, dar nu şi o exonerare. Deşi lui Jean i s-a oferit o a doua şansă, acesta a pretat asupra unui gest abominabil, furând argintăria din casa unui preot. Într-un anume fel, Mihai Ghimpu s-a comportat precum Myrel Bienvenu, atunci când l-a reabilitat pe Hadârcă şi l-a propulsat în funcţia de preşedinte a fracţiunii parlamentare.

Acest poet printre politicieni şi politician printre poeţi reprezintă o dovadă elocventă a necesităţii adoptării unei legi a lustraţiei. Pe lângă poemul „Omul cât vremea”, publicat în volumul „Lenin – o stea îndrumătoare”, Jean Valjean al Moldovei este autorul mai multor osanalii la adresa regimului sovietic, printre care şi un material apărut în ziarul Literatura şi Arta, la 12 noiembrie 1987, în care trubadurul reformator îşi încheia astfel pledoaria: „Aceasta-i calea luminată de Lenin, calea uniunii celor egali! Aceasta-i lumina sfântă a Marelui Octombrie”. Dacă cele câteva versuri elogioase la adresa lui Lenin pot fi oarecum justificate, pornind de la premisa că era să-i fie cenzurată orice operă lirică, atunci articolele de adulaţie din presa periodică nu pot fi nici măcar muşamalizate.

Aidoma lui Valjean, care nu s-a abţinut de la jefuirea unui copil, Hadârcă nu a rezistat tentaţiei să încerce să preia un partid cu o vârstă fragedă. Acum, probabil, dânsul este în căutarea unui lider pe care să-l idolatrizeze, motiv pentru care îi sugerăm revenirea la „învăţătura” lui Vladimir Ilici şi nu pretindem la drepturile de autor pentru denumirea viitoarei formaţiuni politice: Partidul Leninist Reformator (dacă tot jinduieşte la abrevietura PLR).

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi mizerabili reformatori, soarta politică a acestora a fost pecetluită, odată cu demiterea ultimilor mohicani liberali din fruntea instituţiilor de stat. Despre Ana Guţu, cea care a propus lichidarea a două universităţi de stat, dar care activează ca prorector la o universitate privată şi care se simte ruşinată de salariul de deputat, pe care-l primeşte, însă, cu regularitate; sau despre Vitalie Marinuţa, care face declaraţii hazardate şi nu poate combate încălcările statutare din armată, darămite că instruiască potenţiali combatanţi, nici nu merită să menţionez.

Odată ce procesul de salubrizare a formaţiunii politice liberale pare să se fi încheiat, o eventuală alegere a primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în funcţia de preşedinte PL, va avea efectul unui bumerang împotriva reformatorilor neretractabili. Şi-atunci mizerabilii vor deveni indezirabili.

blogpostt [1]

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD [2] pe TWITTER [3]!


Articol printat de pe: BLOGPOST.timpul.md: https://blogpost.timpul.md

URL-ul articolului: https://blogpost.timpul.md/2013/07/26/mizerabilii-reformatori/

URLs in this post:

[1] Image: https://www.facebook.com/Timpul.md

[2] BLOGPOST.MD: http://blogpost.timpul.md

[3] TWITTER: https://twitter.com/blogpostmd

Copyright © 2013 blogpost.timpul.md. Toate drepturile rezervate.