- BLOGPOST.timpul.md - https://blogpost.timpul.md -

„Moromeţii reformatori”

Scris de: Ion Mischevca la data Iunie 26, 2013 @ 09:59 in Politică | 1 Comment

Timpul nu mai avea răbdare

Nu am o predilecţie pentru divagaţiile beletristice, dar îndrăgesc lecturile, motiv pentru care, volens-nolens, apelez la mesajul anumitor opere şi la portretele unor personaje literare atunci când încerc să-mi formulez unele idei.
Când un cuplu se destramă, este vina amândurora. Când o familie se destramă, este vina ambilor părinţi. Dar cine se face culpabil de dezintegrarea unei familii patriarhale?
În protagonistul romanului Moromeţii, de Marin Preda, am regăsit câteva trăsături de caracter similare cu cele ale lui Mihai Ghimpu. Nu este preşedintele PL un „ţăran filosof”, dar cred că dânsul întruchipează „capul unei familii de tip patriarhal”. Precizez că nu mă leagă de „familia PL” nicio „relaţie de rudenie”, nefiind membru al acesteia, însă fenomenul scindării şi, mai ales, cel al trădării, îmi provoacă interes. Vorba aceea: „îmi plac trădările, nu şi trădătorii”.
Ilie Moromete reprezintă prototipul tatălui iubitor, dar care nu şi-a exteriorizat sentimentul dragostei faţă de copiii săi. Acest personaj nu se face vinovat că feciorii din prima căsătorie au plecat la oraş, luându-i şi oile (alias fracţiunea parlamentară), şi caii (alias co-participarea în Guvern), ci de faptul că nu a reuşit să-şi reîntregească familia, eşuând în a-i convinge să revină acasă (alias în partid). Conflictul care a izbucnit din cauza Guicăi (alias Şăfu) nu putea fi aplanat, însă repercusiunile sale puteau fi atenuate. Este tot mai evident că Mihai Ghimpu îl întruchipează pe Ilie Moromete, iar plecarea feciorilor săi mai mari: Nilă, Achim, Paraschiv (alias „grupul Hadârcă”) nu putea fi evitată, ca urmare a ispitei căreia i s-au dedat şi a caracterelor învolburate.
Crearea unui aşa-numit „Consiliu de Reformare a sau al Partidului” nu a fost decât un act de trădare, după cum şi Ilie a fost trădat de către fiii săi, care au decis într-un mod unilateral şi ocult să-l părăsească. Că acel sus-numit Consiliu nu este nici de Reformare, şi nici al Partidului, nu reprezintă o noutate. Nu poate fi numită reformare acea tentativă de răzbunare, care se rezumă doar la schimbarea liderului. Şi, totodată, nu poţi să mai faci parte dintr-o formaţiune politică, din moment ce de facto te-ai disociat public şi de jure ai fost exclus.
După cum în romanul lui Marin Preda, familia Moromete a fost supusă unei presiuni sociale căreia nu i-a rezistat, la fel şi pe eşicherul politic din R. Moldova, „familia PL” este supusă unor presiuni mediatice şi secesioniste.

Instinctiv, Mihai Ghimpu a înţeles drama „familiei” sale şi nu încearcă o reconciliere cu „fiii rătăciţi”, ca nu cumva s-o piardă pe „Catrina” şi „copiii din cea de a doua căsnicie” (alias membrii PL rămaşi fideli politicii promovate de actualul lider). Dar în acest caz dânsul se va face vinovat de faptul că nu a încercat, la modul serios, şi nu ultimativ, să restabilească nişte punţi de legătură cu transfugii, chiar şi cu riscul erodării definitive a partidului pe care-l reprezintă. La urma urmei, ca să demontezi masca de lider autoritar, intransigent şi irascibil trebuie să surprinzi prin îngăduinţă, coabitare şi multă răbdare.
Ca să poată Mihai Ghimpu să spună peste ani că „întotdeauna a dus o viaţă independentă”, e nevoie de ceva mai mult decât să polemizeze cu nişte „vlăstari” de-ai lui, de pe poziţii beligerante. Pe de o parte, îi înţeleg exasperarea, îmi dau seamă că dânsul încă se află în stare de afect şi realizez că trădarea nu poate fi decât dureroasă, chiar şi cea în amorul propriu, însă pe de altă parte, dumnealui trebuie să conştientizeze că s-ar putea să rămână doar cu „pământul”.
În ceea ce-i priveşte pe „Moromeţii reformatori”, dânşii şi-au ales calea. Au decis să joace rolul de „codaş la oraş” şi acest fapt îi priveşte. Şantajarea membrilor de partid din teritoriu prin inocularea ideii că respectivii vor prelua conducerea formaţiunii şi că doar datorită lor PL a rămas la guvernare nu este decât o cacealma. De fapt, datorită lor, tot ai lor sunt astăzi la putere. „La vremuri noi, tot noi.”
Timpul s-ar putea să le joace festa şi unora, şi altora. Încercând să se distrugă reciproc, ambele tabere nu fac decât să distrugă idealul pentru care pretind că au ajuns în politică. Partidul ca „familie patriarhală” nu le prieşte nici unora, nici altora, iar vina pentru scindare trebuie să şi-o asume atât unii, cât şi alţii.

blogpostt [1]

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD [2] pe TWITTER [3]!


Articol printat de pe: BLOGPOST.timpul.md: https://blogpost.timpul.md

URL-ul articolului: https://blogpost.timpul.md/2013/06/26/morometii-reformatori/

URLs in this post:

[1] Image: https://www.facebook.com/Timpul.md

[2] BLOGPOST.MD: http://blogpost.timpul.md

[3] TWITTER: https://twitter.com/blogpostmd

Copyright © 2013 blogpost.timpul.md. Toate drepturile rezervate.