- BLOGPOST.timpul.md - https://blogpost.timpul.md -

Unioniştii din Moldova nişte plicticoşi blazaţi

Scris de: Vitalie Cojocari la data Mai 13, 2013 @ 00:57 in Actualitate | 3 Comments

Au trecut câteva zile de la concertul Kabzonilor din Piața Marii Adunări Naționale. Evenimentul pare să se fi uitat cu totul. Pasiunile nu au fost decât un foc de paie: cum s-au aprins, din senin, așa s-au și stins. Revin la subiect pentru că nu s-a spus ceva foarte important, părerea mea.

Așadar, câţi oameni au fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale? Proruşi – vreo 10 mii. Pro-români – puțin peste o sută, poate chiar două sute. Nu am cifre oficiale, zic şi eu ochiometric, după imaginile pe care le-am văzut. Ce înseamnă asta? Că degeaba se dau unioniştii de ceasul morţii. Moldoveanul de rând, cel cu ştampila VOTAT în mână, cel care decide soarta ţării, este de fapt şi de drept pro-rus. Dragi pro-români, sunteţi în mare parte o minoritate şi nu sunteți în stare să schimbați nimic într-o ţară în care lucrurile sunt clare: moldovenii se simt mai degrabă ruşi decât români. Ce naiba, chiar sunteţi orbi? Moldovenii nu se simt deranjaţi de faptul că au fost odată cu ruşii. Ba mai mult, sunt nostalgici după acele vremuri.

Ce faceţi voi, unioniştii, în aceste condiţii? Aceleaşi proteste în care sunteţi doar o mână de oameni. Culmea, nici nu v-aţi schimbat retorica din 1989. Voi nu veniţi cu nimic nou. Poate de asta nu sunteţi interesaţi pentru moldovean. Omul de rând ştie una şi bună: pe vremea ruşilor a fost bine, lumea avea de mâncare şi de lucru. Când am cerut limbă română şi Unire, gata, s-a terminat cughinili. Repet, ce faceţi voi ca să-l convingeţi pe cetăţean că nu e aşa? Aceleaşi poduri de flori şi proteste la care nu vine decât foarte puţină lume? Hai, că sunteţi ușor penibili, dar şi lipsiţi de talent. Nici carismă nu aveţi. Culmea, până şi Partiduţul Liberal, care se declară pro-român, într-un fel unionist, v-a părăsit şi a abandonat Piaţa Marii Adunări Naţionale hoardelor de Kabzoni şi GardienciApropo, ajungeţi să fiţi de tot râsul când printre voi apare şi minunatul domn Onoje (despre el m-am expus mai jos, nu vreau să mă repet). Din punctul meu de vedere, aţi adus ideea unionismului în derizoriu. Nici voi nu mai credeţi în românismul din Moldova. De Unire nici nu amintesc. Sunteţi dezamăgiţi şi supăraţi pe toată lumea? Greşit. Vina este a voastră, stimabililor.

Demultișor s-a terminat cu podurile de flori, iar voi vă încăpățânați să rămâneți în această perioadă. Cred că este momentul să vă reinventaţi. Nu vi se pare paradoxal ca o Moldovă întreagă să vrea paşaportul României și, în acelaşi timp, moldovenii să nu iubească România? Cum este posibil ca foarte mulți să se vrea cu ardoare cetăţeni români în acte, dar în suflet să le stea tot Muma Rusie? Prieteni. Ceva nu este în regulă… cu voi și cu moldovenii. Hai să vă schimbaţi acţiunile şi discursul. Încetaţi să le mai băgaţi pe gât oamenilor podurile de flori, pe Mihai Viteazu şi alţi mari voevozi. Oamenii trăiesc în prezent. Daţi-le ceva ce poate fi ancorat în viața lor de astăzi, de pildă, paşapoarte. De ce vă organizaţi în Acţiunea 2012 şi nu vă numiţi Acţiunea Paşapoarte Româneşti pentru Toţi Moldovenii. Dacă alegeți ultima variantă, oamenii o să vă adore. Nu! Voi preferați să vă certaţi cu ruşii prin Piaţa Marii Adunări Naţionale. O prostie. Mai bine le dăruiţi nişte cărţi cu poveşti româneşti. Cu siguranţă, dacă ar citi ceva din Ion Creangă, puţin din Eminescu, nişte Cioran ar vedea altfel România şi limba română. Apropo, terminaţi cu bocetul naţional, că Moldova este pierdută, că Moldova a primit nuş’ce palmă de 9 mai. Moldova nu a primit nicio palmă. Voi nu i-aţi văzut pe cei care au venit la concert? Erau atât de fericiţi în timpul playbackului Kabzonian încât nici nu-și puneau problema românismului din Moldova sau a palmelor luate în bot. Ei sunt moldoveni şi atâta timp cât au concert gratuit, îi doare în cot de identitatea naţională. Şi acum să vă întreb, de ce nu vine să le cânte pe degeaba Marcel Pavel, Inna sau Loredana? Aşa se luptă cu rusificarea Moldovei, nu cu slogane deşarte, nu cu Onoje şi nici cu îmbrânceli. La luptă deşteaptă, Unionişti!

blogpostt [1]

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD [2] pe TWITTER [3]!


Articol printat de pe: BLOGPOST.timpul.md: https://blogpost.timpul.md

URL-ul articolului: https://blogpost.timpul.md/2013/05/13/unionistii-din-moldova-niste-plicticosi-blazati/

URLs in this post:

[1] Image: https://www.facebook.com/Timpul.md

[2] BLOGPOST.MD: http://blogpost.timpul.md

[3] TWITTER: https://twitter.com/blogpostmd

Copyright © 2013 blogpost.timpul.md. Toate drepturile rezervate.