- BLOGPOST.timpul.md - https://blogpost.timpul.md -

Au apus vremurile fotbalului romantic?! (Poveşti din fotbal)

Scris de: Ivan Goncearuc la data Aprilie 22, 2013 @ 10:19 in Sport | No Comments

Istoria unei porți distruse

Se întîmpla în 1998, în cadrul semifinalelor Ligii Campionilor. Madrid, Santiago Bernabeu, 90 000 de spectatori. Înaintea începerii meciului cu Borussia Dortmund, în spatele uneia dintre  porți, un grup de socios spanioli, s-au cățărat pe gardul de protecție. Din cauza greutății acestora gardul n-a rezistat căzînd și luînd cu el și poarta agățată de acel gard. Cu doar cîteva minute înaintea unei semifinale de cupă europeană, Real Madrid s-a trezit în situația ingrată de a nu avea o poartă de rezervă pentru astfel de cazuri!

Oricît de primitiv ar părea acum, dar organizatorii s-au panicat deplin și au început să facă încercări disperate să pună poarta la loc prin intermediul instrumentelor manuale și cu ajutorul unor proptele din lemn! Poarta de rezervă, adusă de pe terenul de antrenament, desigur nu avea proporțiile necesare unui astfel de meci. În disperare de cauză, arbitrul partidei – Mario van der Ende a trimis echipele la vestiare de două ori.

Într-un tîrziu meciul s-a jucat nu înainte, desigur, ca Borussia să facă apel la UEFA în vederea amînării acestei partide, iar după meci – a rejucării acesteia. Degeaba, nici măcar precedentul creat de meciul lui Spartak Moscova cu FC Sion, nu i-a ajutat în vederea eliminării lor din competiție.

În ceea ce privește meciul propriu-zis, acesta a avut un istoric total “madrilen”, dacă nu luăm în considerație faza din chiar debutul meciului cînd Chapuisat și apoi Butt, au avut șansa să înscrie, doar că s-a opus Fernando Sanz, fiul președintelui Real-ului de atunci, apoi Illgner și, în cele din urmă, Panucci a scos de pe linia porții. După această fază a existat doar o echipă pe teren – Real.

Scorul 2-0, reflectă lejeritatea cu care a fost obținută această victorie, nemții neavînd nicio șansă să schimbe ceva. Golurile au fost marcate de Fernando Morientes (un an mai devreme venit de la Real Zaragoza, și proaspăt debutant în naționala Spaniei, pentru care a reușit să marcheze două goluri în doar 6 minute, în meciul împotriva Suediei) în minutul 25 și Cristian Karambeu, venit și el în acea iarnă la club, în minutul 67. În retur avea să fie 0-0 și Realul se califica pentru finală.

Masacrul monegasc

În cealaltă semifinală își dăduseră întîlnire Juventus Torino, cea mai în formă echipă din acea ediție de Champions League și revelația turneului – AS Monaco. Nu trebuie să vă uimească ascensiunea acelui AS Monaco – la ce echipă avea pe atunci ar fi putut ușor să concureze an de an la cele mai înalte titluri. Păcat că s-a despărțit foarte repede de mulți dintre tinerii extrem de talentați pe care îi avea în echipă.

Cu așa fotbaliști ca Henry, Trezeguet, Djetou, Collins, Ikpeba, Barthez, Benarbia, Giuly, Christanval sau Sagnol, Monaco ataca titlul de campioni, doar că spre nenorocul lor au dat de cea mai în formă echipă, unde strălucea perechea de atacanți Del Piero – Inzaghi, care aveau șanse reale să devină golgheterii Ligii, în acel an. Unde mai pui că rîndurile juventine erau completate de așa maeștri ca Zidane, Davids, Deschamps sau Di Livio.

Meciul a început cu golul anulat al lui Inzaghi, din minutul 5, cînd juventinul a fost în poziție de offside. Au urmat cîteva momente bune la poarta apărată de Peruzzi. Mai întîi, la lovitura de cap a lui Diawara s-a opus portarul lui Juventus, după care tot el a salvat în fața lui Benarbia. Totul a culminat cu ocazia imensă ratată de Didier Deschamps, în minutul 29.

Ceea ce avea să înceapă după – poate fi numit benefisul celui mai bun jucător al lumii la acel moment – Alessandro del Piero. În minutul 33, după o pătrundere pe diagonală, este faultat Zidane, de către Djetou. Lovitură liberă executată de Del Piero, care introduce mingea exact în vinclul porții lui Bathez, în pofida plonjonului său disperat. Este probabil cea mai perfectă execuție a celebrei parabole, marca Alex Del Piero.

Au urmat golurile din minutul 45, marcat de de Costinha (același fotbalist care l-a executat pe Stelea la Euro 2000, România-Portugalia), cu ajutorul unei devieri de la piciorul lui Moreno Torricelli și penaltyul realizat de Alex, după un contact între Barthez și Zidane, în careul monegasc.

Repriza secundă a fost la discreția torinezilor, care au reușit să marcheze încă odată prin Alex, din penalty și Zinedin Zidane, care l-a executat pe Barthez cu un șut plasat, de pe la vreo 16 metri de poartă, după o pasă a aceluiași Del Piero. O paralelă foarte interesantă este faptul că monegascii sunt eliminați a doua oară din penultimul act al Ligii Campionilor de către un club italian – primul fiind AC Milan, în ediția 1993-94, atunci cînd milanezii i-au învins 3-0, și s-au calificat în finală, unde au bătut o echipă spaniolă – CF Barcelona, cu 4-0. În 1998, ei aveau să fie eliminați de Juventus (doar 3-2, acasă), torinezii calificîndu-se și ei în finală unde aveau să joace împotriva unui club spaniol. Doar că în cazul lui Juve, totul nu a fost atît de frumos pentru reprezentanții Italiei.

blogpostt [1]

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD [2] pe TWITTER [3]!


Articol printat de pe: BLOGPOST.timpul.md: https://blogpost.timpul.md

URL-ul articolului: https://blogpost.timpul.md/2013/04/22/au-apus-vremurile-fotbalului-romantic-povesti-din-fotbal/

URLs in this post:

[1] Image: https://www.facebook.com/Timpul.md

[2] BLOGPOST.MD: http://blogpost.timpul.md

[3] TWITTER: https://twitter.com/blogpostmd

Copyright © 2013 blogpost.timpul.md. Toate drepturile rezervate.