Convenția cu privire la drepturile copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată de Moldova, iar în cazul susținerilor examenelor de BAC sub obiectul camerelor de luat vederi este aplicabilă. Art. 16 din Convenție prevede: 1. Nici un copil nu va fi supus unei imixtiuni arbitrare... (0 )
Mulţi s-au grăbit să cadă în capcana liderului PLDM, după ce acesta a anunţat că vrea ca în noiembrie să fie organizat un referendum ... (1 )
Poliția politică a lui Recean și Filat se arată foarte preocupata de mine și de alți colegi. Am primit mai multe “avertismente” zilele ... (0 )
După ce Igor Dodon a investit sume enorme în promovarea ideii sale de referendum, iată că obține un sprijin de la cine aștepta mai ... (0 )
Cel care încearcă să asocieze toate meritele pentru parcursul european al Republicii Moldova cu propriul nume, adică Vlad Filat, ... (2 )
Că cei nominalizați în titlu sunt niște scursuri, e clar. Le dedic cu această ocazia frumoasa piesă Lo-Lo-lo! Că sunt lași, în special ... (3 )
Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon a semnat astăzi, după cum anunțam ieri dimineață, un acord de colaborare cu partidul ... (1 )
Politicianul Igor Dodon, lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a plecat astăzi dimineață în direcția Moscova. Acesta ... (1 )
Ieri Dorin Chirtoacă, la prezentarea raportului său, a spus că Filat fură multe dar asta nu-l prea ajută. Mai multe surse media au ... (1 )
În loc să-și dea demisia de onoare, sau măcar să fie demis de primul ministru, după scandalul cu abuzurile din cadrul Ministerului ... (0 )
Se pare ca șăfu a mai dat un telefon, de data nu la Fisc, ci la Ministerul Justiției. Și Partidul lui Renato Usatîi nu a fost ... (0 )
Liderul PLDM ca PR-ul și cinismul nu au limite. Eu am scris multe despre campaniile lui de PR ridicole, dar ultima lui mișcare m-a luat ... (2 )
Astăzi era anunțată cu mare fast conferința de presă a liderului PLDM, Vlad Filat și premierului Iurie Leancă. Mi-am zis “Gata, demit ... (1 )
După ce Filat a vizitat Statele Unite ale Americii, acolo unde s-a cuprins prietenos cu mulți senatori și tot așa mai departe, devenid ... (1 )
Până mai ieri PCRM era un partid mare, cu lider incontestabil, ideologi și oameni în teritoriu care-l ascultau pe Voronin ca pe ... (0 )
Legătura dintre ministrul Dorin Recean și fostul procurorul general Valeriu Zubco este tot mai evidentă. Recean face exact greșeala pe ... (0 )
Două știri au fost mediatizate intens ieri, faptul că a născut Angela Gonța și faptul că o casieriță a fost jefuită și omorâtă de niște ... (1 )
Nu exista o iubire mai dezinteresata si neconditionata ... (5 )
Ieși la întâlniri cu o fată care nu citește. Caut-o în... (6 )
(EXTRAS) RAPORTUL COMISIEI DE ANCHETA PRIVIND MODUL DE ... (6 )
Nu exista o iubire mai dezinteresata si neconditionata ... (5 )
Exista mai multe alternative prin care poate fi stimula... (1 )
Republica Ceha este pe locul 1 in lume la consumul de b... (2 )
Dorinţa de a oferi un cadou cât mai original a determin... (0 )
Nu mai este o noutate ca Internetul a devenit un instru... (0 )
1. E clar ca bună ziua că primefm era a lui Plahotniuc.... (0 )
Nu exista o iubire mai dezinteresata si neconditionata ... (5 )
Republica Ceha este pe locul 1 in lume la consumul de b... (2 )
Exista mai multe alternative prin care poate fi stimula... (1 )
Nu mai este o noutate ca Internetul a devenit un instru... (0 )
Cu toate că ne aflăm în toiul verii, iar după geam arși... (2 )
Dorinţa de a oferi un cadou cât mai original a determin... (0 )
Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, miercuri seară, crearea unei noi structuri militare pentru apărarea statelor central şi est-europene de ameninţările Rusiei, trupe suplimentare urmând […]
Prim-ministrul Pavel Filip optează pentru o nouă abordare a problemei preţurilor la medicamente. Conform acesteia, contează nu doar preţul propriu-zis al unui medicament sau altul, ci costul […]
Misiunea de audit al Food Veterinary Office a Comisiei Europene a vizitat în Republica Moldova mai multe companii producătoare de carne de pui şi de ouă. Vitalie Carauş, şef de direcţie […]
Marin Gospodarenco este noul director al Biroului Naţional de Statistică. O decizie în acest sens a aprobat Guvernul în şedinţa sa de miercuri, 10 februarie. Acesta a activat în […]
Guvernul i-a numit prin decizii ale sale în funcţie de viceminiştri ai educaţiei pe Elena Cernei şi pe Vasile Marina. Aceste două persoane îi vor înlocui pe Nadejda Cristea şi […]
来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂 电 话:0317-8086188 传 真:0317-8086199 手 机:13832771638 15133711101 Q Q:59458991 49870222 联系人:王经理 邮 箱:59458991@qq &
'Un verso en lugar de inspiración en el canción,Gafas de sol Ray Ban Barato, 'Man A Mirror ',Gafas Ray Ban …
A continuación se presentan análisis de los lugares que visita (o va a visitar aún) en su. CliffObviously,Barato Nike Air …
Descubra jugar agresivamente poker la utilización de este tipo de juego,zapatos air jordan Outlet, alternativa en sus preocupaciones es casi …
It's possible to bet any amount in the event that it's in the table minimum and maximum.One-roll bets differ …
Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.