BlogPost.Timpul.md
25.06.2014

Referendumul lui Filat, o încercare mascată de a băga Moldova în NATO

 
Bloggeri / autori

Gabriel Calin

 
 

Mulţi s-au grăbit să cadă în capcana liderului PLDM, după ce acesta a anunţat că vrea ca în noiembrie să ‎fie organizat un referendum privind includerea în Constituţie a scopului Moldovei de a adera la UE. L-au criticat în toate felurile pentru că vine iar cu iniţiative prosteşti de PR. Mai mult, Dodon şi-a bătut joc de Filat şi l-a umilit până acesta nu a mai rezistat şi a început sa polemizeze public cu el.

De la bun început e clar că asta e o tâmpenie, pâna şi Filat o ştie. Adică noi nu suntem în stare să modificăm Constituţia de atâţia ani pentru chestiuni vitale, dar cică vrem acum să o modificăm ca să scriem în ea expres că mergem în UE. Aşa ceva nici nu trebuie trecut în Constituţie, trebuie doar să ai majoritate în Parlament şi să munceşti.

Totuşi, de ce a ieşit Filat cu iniţiativa asta? La prima vedere poate părea doar PR, dar eu cred că e mai mult. Filat a promis în SUA că va începe o campanie privind aderarea Moldovei la NATO. Dacă vă amintiţi s-a şi lăudat cu asta, el a facut şi nişte declaraţii în presa americană, că nu vede de ce Moldova nu ar adera la NATO, iar presa lui verde a mediatizat intens dorinţa lui Filat de a vedea Moldova într-o alianţă militară.

Întors acasă, la realităţile din Moldova, probabil colegii lui de partid i-au arătat că doar 10 la sută din oameni vor asta şi 90 la sută sunt împotrivă, deci PLDM s-ar pomeni iar într-o situaţie jenantă dacă ar merge în alegeri cu ideea aderării Moldovei la NATO. Filat însă nu putea da înapoi, l-a trimis pe Streleţ la televiziunile PLDM să spună că ziariştii sunt proşti şi nu îl inţeleg pe Filat, că el nu a vrut să spună că Moldova va adera la NATO, ci că dacă e nevoie, având în vedere ce e în regiune, că poate o să fie nevoie, că e contextul ăsta, ca să vedem etc. O mulţime de astfel de bâlbe, din care am înţeles doar că Filat e bravo, iar jurnaliştii niste idioţi care nu au capacitatea să-l înţeleagă pe EL, şăful!

Şmecheria cu referendumul cred că ascunde o încercare a lui Filat de a deschide drumul spre iniţierea unui referendum, ca mai apoi să “ajusteze” puţin prevederea constituţională care “deranja” începerea demersurilor de aderare la NATO. Un analist înverzit de PLDM scria ca “Este clar că Filat este omul americanilor”. Dacă şeful i-a zis să scrie asta, haideţi să-l credem. Şi ce le poate da Filat americanilor? Dorinţa nebună a moldovenilor de a intra în NATO? Poate mai întâi liderul PLDM ar trebui să fie omul moldovenilor, ca să nu pară că se vinde străinilor, ba duce Moldova în NATO, ba participă la întruniri unioniste de nivel înalt în România, ba se da bine cu cei de la UE.

Iată cât de mare a fost gafa lui Vlad Filat legată de referendum, o iniţiativa absolut inutilă, la prima vedere. Dar dacă e să-l credităm pe liderul PLDM cu puţină raţiune, înseamnă că el ascunde nişte lucruri mult mai periculoase în spatele ideii de referendum.

Eu sper că iniţiativa lui Filat e încă o gafă prostească de PR! Sper că, aşa cum ne-a obişnuit, e doar o declaraţie şi nu există un plan în spate, pentru că oricare ar fi planul, el poate fi foarte periculos. Si moldovenii au fost deja folosiţi destul pe post de cobai ai unor politicieni iresponsabili, care se vând oricui pentru funcţii!

P.S. Domnule miliţian Recean, la acest articol nu am folosit surse, am folosit doar gafele şefului dvs de partid. V-am scris asta ca să vă fac viaţa mai uşoara, în caz că va alearga iar Filat după arestat jurnalişti. Reformă plăcuta în continuare!

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nike free run 3.0 damen

jetzt in eine werdende Kreis aufgestellt. Sie waren auch leise, ihre Augen nur strahlend und ihre Atemzüge langsam nach oben treiben. Um es Buck war nichts neues oder seltsam, diese Szene von alten Zeiten. Es war als ob es immer, der gewohnten Lauf der Dinge gewesen. Spitz war ein praktiziert wird. Er hatte von Spitzbergen über der Arktis und in Kanada und Brachland hielt seine eigenen mit allerlei Hunde und zur Herrschaft über sie erreicht. Bittere Wut war, aber nie Blinde Wut. I

Iulie 2, 2014 at 10:48 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
24.06.2014

‎Filat și Recean fac curățenie în presă

 

Poliția politică a lui Recean și Filat se arată foarte preocupata de mine și de alți colegi. Am primit mai multe “avertismente” zilele acestea, dar unii au încercat să-mi transmită că dacă mă liniștesc și nu mai scriu nimic de Fiat, Recean și PLDM-ul lor corupt, voi fi lăsat în pace. Eu vreau să le... (0 ‎Filat și Recean fac curățenie în presă )

23.06.2014

Toţi jurnaliştii în puşcărie până în 2020! Proiectul electoral al PLDM

 

Cel care încearcă să asocieze toate meritele pentru parcursul european al Republicii Moldova cu propriul nume, adică Vlad Filat, demonstrează pe zi ce trece exact contrariul. Or, anume el este cel care calcă în picioare, fără pic de remuşcare pe obrazu-i gros ca scoarţa stejarului secular de pe sigla partidului, tot ceea ce înseamnă valori... (4 Toţi jurnaliştii în puşcărie până în 2020! Proiectul electoral al PLDM )

20.06.2014

Rucsac, Gicu Boevicu și restul: Lo-Lo-Lo !!!

 

Că cei nominalizați în titlu sunt niște scursuri, e clar. Le dedic cu această ocazia frumoasa piesă Lo-Lo-lo! Că sunt lași, în special purtătorul de rucsac, e puțin spus, or, în loc să-și dea demisia după seria de dezvăluri și scandaluri apărute în diverse surse mass-media, acesta a ales să-i întindă o cursă unui reporter... (3 Rucsac, Gicu Boevicu și restul: Lo-Lo-Lo !!! )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

压花地坪,其实又叫压模地坪,压印地坪。压花地坪是以特有的图案框架现场浇筑、一体成形的压花地坪系列,用现浇混凝土地面以特制模具&#26

来源: &nbsp,青丝锁云鬓;   &nbsp,双层压瓦机;   &nbsp,彩钢瓦压瓦设备介绍; &nbsp,金辉产c型钢机,香煎秋刀;   当前位置 数控止水钢板机 全自动天沟压型机 数控钢&#26495

Grattis!! SÃ¥ roligt att du vann och extraroligt att du tänker köpa dig en rejälare vÃlm¤ekälra. SÃ¥nt vÃ¥ndas jag över….…

Aptiaciepron for this information is over 9000-thank you!

A minute saved is a minute eaedrn, and this saved hours!

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog