BlogPost.Timpul.md
06.06.2014

Filat i-a tras-o iar lui Leancă

 
Bloggeri / autori

Gabriel Calin

 
 

După episdodul de PR “Păpăm o îngheţată împreună, dar plateşte pr…emierul”, când Leanca s-a trezit atras într-un joc de PR prin care s-a vrut a arăta ce armonie e între cei doi, astăzi Filat i-o trage din nou celui despre care spune că este şi a rămas prietenul lui, celui care i-a cumpărat cu atâta generozitate îngheţata.

Filat a umplut presa PLDM cu ştiri despre vizita lui Barosso, inducând ideea că oficialul european vine la iniţiativa lui în Moldova şi că el, al vostru Filat, este cel care este în spatele întregii acţiuni. Pentru ce trebuia ca Filat să-i “sufle” acest eveniment colegului său de partid Iurie Leancă? Barosso vine abia pe 12 iunie, de ce nu putea Filat atunci să-şi exprime “gândurile”, nu să-l lase pe Leanca în umbra? Raspunsul îl ştiţi cu toţii, pentru că el nu mai suporta să-l vadă pe Leancă ocupându-i funcţia LUI, adică a lui Filat, pentru că nu mai suportă să-l vadă la întâlniri cu Obama, Merkel, Barosso etc. Filat foloseşte astfel de gesturi în loc de calmante, pe care va fi nevoit să le ia cand îl va vedea iar pe “prietenul” său pe post de erou pozitiv al europenilor.

Filat se comportă de parcă Leancă nu ar face parte din PLDM şi nu ar aduce beneficii tocmai acestui partid. De câte ori vizitează un oficial străin ţara noastră, Filat încearcă să anticipeze evenimentul şi să-i sufle lui Leancă orice beneficiu de imagine. Nu mai scriu de liberalizarea vizelor, când doar din stimă faţă de celelalte partide din coaliţie,  Leancă a încercat să nu-şi asume exagerat meritele, iar în timpul ăsta Filat se suia pe toate gardurile să spună că EL este eroul, nici măcar Coaliţia sau PLDM, ci EL, chiar dacă implicarea lui e zero, pe lângă cea a lui Leancă şi Natalia Gherman. Apropo, aţi remarcat că Filat a fost singurul politician care a încercat să-şi asume în nume personal liberalizarea vizelor? Colegii săi de coaliţie, dar şi PL, au transmis cu toţii declaraţii decente ale partidelor. Asta doar aşa, ca remarcă.

Nu pot să nu fac o asociere interesantă cu ceea ce se întâmpla acum în PCRM, unde Tkaciuk încearcă să preia forţat partidul.  Însă, dacă la PCRM, Tkaciuk încearcă să-l doboare pe Voronin, la PLDM, Vlad Filat se luptă să rămână preşedintele partidului, deşi nimeni nu luptă ca să-i ia locul. Ştiu, vă sună cunoscut asta! AIE 1, AIE2.

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
25.06.2014

Referendumul lui Filat, o încercare mascată de a băga Moldova în NATO

 

Mulţi s-au grăbit să cadă în capcana liderului PLDM, după ce acesta a anunţat că vrea ca în noiembrie să ‎fie organizat un referendum privind includerea în Constituţie a scopului Moldovei de a adera la UE. L-au criticat în toate felurile pentru că vine iar cu iniţiative prosteşti de PR. Mai mult, Dodon şi-a bătut... (1 Referendumul lui Filat, o încercare mascată de a băga Moldova în NATO )

24.06.2014

‎Filat și Recean fac curățenie în presă

 

Poliția politică a lui Recean și Filat se arată foarte preocupata de mine și de alți colegi. Am primit mai multe “avertismente” zilele acestea, dar unii au încercat să-mi transmită că dacă mă liniștesc și nu mai scriu nimic de Fiat, Recean și PLDM-ul lor corupt, voi fi lăsat în pace. Eu vreau să le... (0 ‎Filat și Recean fac curățenie în presă )

23.06.2014

Toţi jurnaliştii în puşcărie până în 2020! Proiectul electoral al PLDM

 

Cel care încearcă să asocieze toate meritele pentru parcursul european al Republicii Moldova cu propriul nume, adică Vlad Filat, demonstrează pe zi ce trece exact contrariul. Or, anume el este cel care calcă în picioare, fără pic de remuşcare pe obrazu-i gros ca scoarţa stejarului secular de pe sigla partidului, tot ceea ce înseamnă valori... (4 Toţi jurnaliştii în puşcărie până în 2020! Proiectul electoral al PLDM )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

Foarte tare sfaturile de beauty! Multumim !

Great article! That kind of information is shared on the internet. Come and consult with my website. Thank you

I really thank the website owner for sharing this impressive article here. Watch movies for free

天津市民晒"低碳账本" 排碳"大户"燃气和私家车昨天是首个“全国低碳日”,在天津经济技术开发区,不少家庭都有一本低碳账本,平板模温机,&

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog