BlogPost.Timpul.md
gandrabur.net14.05.2014

Mai este Iurie Leancă prim-vicepreședintele PLDM?

 
Bloggeri / autori

Corneliu Gandrabur

gandrabur.net

 
 

După numirea lui Iurie Leancă în calitate de premier a fugit pământul de sub picioarele lui Vlad Filat, iar acesta din urmă pierde din imagine. Dovezi sunt sondajele efectuate și prezentate până acum.

La 30 mai 2014 se împlinește un an de la investirea lui Leancă în funcția de premier. Filat a însemnat această zi cu negru în calendarul de PR. De ce? Pentru că din 30 mai 2013 toate camerele de luat vederi, toate aparatele foto și toți jurnaliștii s-au rupt cu privirile de la premierul Filat și s-au îndreptat spre premierul Leancă. Este ceva normal, pentru că presa, în mare parte, reflectă activitatea executivului, iar cel care stă în frunte strânge cele mai multe știri pe la TV și pe portaluri de știri.

Recent, după cum știți deja, au fost organizate mai multe evenimente cu privire la regimul liberalizat de vize cu UE, în vigoare din 28 aprilie 2014. Filat, în calitatea sa de președinte al PLDM, fost premier, a cam uitat de prezența și contribuția lui Iurie Leancă în toată treaba cu liberalizarea regimului de vize și apropierea de UE. În schimb, a primit toate laudele Dna Gherman, care acum ocupă postul de ministru al afacerilor externe.

Era normal ca Filat să spună în fața oamenilor măcar un ”Mulțumesc” celuia care și-a dat demisia din calitatea de ministru pentru că nu i-a reușit liberalizarea mai devreme. Un singur ”mulțumesc” ar fi fost suficient să arate că Filat nu-i orgolios și nu-i frică de Iurie Leancă. Însă… Filat a demonstrat că se teme de popularitatea actualului premier mai mult decât o palmă dată de cineva în direct la TV.

Astăzi, 6 mai 2014, a avut loc inaugurarea unui salon operator la Spitalul Republican. Și de această dată Leancă nu a fost nominalizat de către Filat. Mai mult, în comunicatul PLDM a fost exclus numele ”Iurie Leancă”, de parcă acesta nu este nici premier și nici prim-vicepreședinte PLDM.

Îl afectează pe Filat atât de mult prezenta lui Leancă în funcția de premier? Cred că da, pentru că de altfel nu acționa de parte nu are pe nimeni în stânga și în drepta sa, datorită cărora s-a aflat la guvernare atâția ani!

Nene Filat, nu mai fi orgolios și nu scuipa în colegii tăi, pentru că vei rămâne fără mulți din ei!

Mai este Iurie Leancă prim-vicepreședintele PLDM sau a fost demis și nu cunoaștem?

vox.publika.md

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
gandrabur.net23.06.2014

Filat șantajează UE și Rusia! Ce vrea în schimb?

 

După ce Igor Dodon a investit sume enorme în promovarea ideii sale de referendum, iată că obține un sprijin de la cine aștepta mai puțin, de la „Al vostru Vlad Filat”. Liderul PLDM a anunțat că și el vrea referendum național, în ziua alegerilor, doar că el îl vrea pe tema UE, spre deosebire de... (0 Filat șantajează UE și Rusia! Ce vrea în schimb? )

gandrabur.net19.06.2014

PSRM își croiește calea spre Internaționala Socialistă

 

Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon a semnat astăzi, după cum anunțam ieri dimineață, un acord de colaborare cu partidul politic din Federația Rusă «Справедливая Россия», condus de Serghei Mironov. Evenimentul a avut loc în incinta Dumei de Stat a Federație Ruse. Acordul semnat astăzi nu este doar un document de colaborare între cele două partide cu... (1 PSRM își croiește calea spre Internaționala Socialistă )

gandrabur.net18.06.2014

Moscova îl apropie pe Dodon tot mai mult. Mâine va fi semnat un nou contract de colaborare

 

Politicianul Igor Dodon, lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a plecat astăzi dimineață în direcția Moscova. Acesta nu a plecat după ”noi indicații”, după cum spun unii, dar să încheie noi colaborări de activitate cu partidele moscovite. Semnăturile vor fi puse pe documente pe parcursul zilei de mâine, iar presa se poate interesa cu... (1 Moscova îl apropie pe Dodon tot mai mult. Mâine va fi semnat un nou contract de colaborare )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

  来源:   &nbsp,压瓦机厂,压瓦机;   &nbsp,60-200mmC型钢成型设备; 当前位置 数控止水钢板机 全自动天沟压型机 数控钢板止水钢板机 &nbsp,咬口机功率; &nbsp,河北金利;

Overnight,lows not only can they how to drop into the a lesser number of for additional details on medial 50s…

压瓦机|琉璃瓦机|彩钢瓦设备|三层压瓦机|C型钢机|复合板机_泊头华茂数控彩钢设备制造厂 选购压瓦机网址 Q    Q:59458991       49870222     邮 箱:59458991@q

Thank you for the sensible critique. Me & my neighbor were just preparing to do some research on this. We…

This made me teary! It started with the photo of Morgan and her Koda. Then they fell when I saw…

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog