
Pentru a avea de ansamblu a evoluțiilor din economia românească pe perioada manifestării efectelor crizei economice mondiale am grupat câțiva dintre principalii indicatori macroeconomici, cu nivelurile lor față de anul precedent și, cumulat, pe întreg intervalul 2008 – 2013.
Tabelul de mai jos este elocvent pentru evoluția câtorva puncte interesante din economie și societate, în cei 5 ani de criză, și vom face apel în această analiză la datele pe care el le prezintă.
1. PIB-ul crește, investițiile scad
PIB –ul a revenit în apropierea nivelului maxim atins în anul 2008 sub efectul de antrenare al industriei, care a marcat o performanță consistentă ( +18,3% ) și a dat tonul general al revenirii economice.
De altfel, această ramură deja recuperase aproape încă din 2010 reculul inevitabil din 2009 și a tras toată economia după ea.
Atunci când creșterea industriei a fost ceva mai mică, atunci și PIB-ul a avut un avans modest (vezi situația din anul 2012).
(Citiți și: ”Valentin Lazea / Creșterea Produsului Intern Brut: dorințe, posibilități, probleme”)
Investițiile în economia națională au scăzut în 2010 până la un minim de circa 66% din referința dată de anul 2008, au revenit la aproximativ 75% în 2011, pentru a se reîntoarce la 66% în 2013.
(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)
Dat fiind decalajul în manifestarea efectelor între investiții și momentul când acestea se transpun într-o producție sporită se poate argumenta că sumele importante alocate în 2007 și 2008 au permis o amortizare relativ bună a șocului din 2009.
Mai mult, creșterea investițiilor din 2011 și-a dus contribuția la performanța de anul trecut. Din păcate, evoluțiile din 2012 și 2013 nu sunt de bun augur pentru 2014 și 2015.
2. Productivitatea muncii crește spectaculos, salariile se diminuează în termeni reali
De remarcat evoluția puternic crescătoare a productivității muncii în industrie din intervalul 2009 – 2010.
Acesta nu a reflectat o producție mai mare, ci un efort de restructurare transpus în scăderea numărului de locuri de muncă și păstrarea producției cu un număr scăzut de salariați.
(Citiți și: ”Investițiile străine directe: 25% din locurile de muncă și 60% din cifra de afaceri totală. Cheia e la productivitate”)
În 2012, productivitatea muncii a scăzut, dar nu prin diminuarea producției, ci prin angajarea unui număr sporit de personal în raport cu rezultatele.
În timp ce productivitatea muncii în industrie a crescut cu aproape 50% în termeni nominali pe parcursul celor cinci ani de criză, câștigul salarial mediu net pe economie a avansat doar cu ceva mai mult de 20% în termeni nominali, ceea ce a dus la o diminuare de circa cinci procente în termeni reali. Ceea ce duce la apariția unei dileme.
Ori recompensarea forței de muncă a fost limitată față de rezultatele obținute, ori a avut loc o ajustare în raport cu nivelul nesustenabil în 2008.
(Citiți și: ”Provocarea pentru economia României: creșterea productivității peste jumătatea mediei din UE. Calea de urmat”)
3. Scade gradul de ocupare, dar scade și șomajul
Fapt bizar, în economia românească numărul salariaților din economie și numărul șomerilor înregistrați evoluează sincron. Când scade ocuparea, scade și șomajul, când crește ocuparea, crește și șomajul.
Ceea ce contrazice bunul-simț, dar ține de specificul național al acordării beneficiilor de șomaj și de costurile de oportunitate pentru înregistrarea, la care se adaugă plecarea/revenirea în țară a unei părți din forța de muncă.
Cert este că, deși anul trecut s-au pierdut cam un sfert de milion de locuri de muncă în raport cu 2008, rata șomajului a fost mai redusă cu peste două puncte procentuale.
Dar rămâne de elucidat cum rămâne cu creșterea pensiilor, acordate din taxarea acestor salarii și, mai nou, cronic subvenționate din bugetul de stat. Interesant, cele cinci procente scădere de salariu real seamănă foarte bine cu nivelul majorării de TVA, survenite la mijlocul lui 2010.
4. Ce se vede în consum
Cât privește efectul crizei asupra capacității populației de a achiziționa bunuri și servicii, la comparația între 2008 și 2013 ne așteaptă o surpriză majoră. Comerțul cu amănuntul se află la cota -13% iar cel cu automobile la -41%, în timp ce serviciile de piață prestate către populație au înregistrat o diminuare mai mică de un procent.
Avem aici explicația percepției mai pronunțate de scădere a nivelului de trai decât s-a produs în realitate, deoarece declinul a fost mult mai mare pe partea tangibilă a consumului și aproape inexistent pe partea de servicii.
(Citiți și: ”Consumul și creșterea economică versus puterea de cumpărare și grija zilei de mâine”)
Dacă statistica ne dă în medie refacerea nivelului general de trai din 2008 în 2016, revenirea la același nivel de consum material ar urma să se producă încă și mai târziu, cu un decalaj de unul-doi ani.

Parajumpers Coat
The floor seemed to be broken as well as noted utilizing slim nonetheless serious fissures directly into how the ocean fell as they quite simply explained let’s start, and it also became astonishing to view typically the great quantity these types of chasms expected to load them’The necessity of these kinds of tiny preparations brimming the woman’s internal having shameW‘She previously had less expensive surpasses by dre blogging site made much more of us rather than any person else
Octombrie 20, 2014 at 04:17Fake Ray Ban Wayfarer
for China and tiawan, Bobby states there exists two primary American feel for setting up common service plan deepen China and tiawan may well study on. First of all,Fake Ray Ban UK, your local governing should personally own effectiveness to enhance common offerings; also,Fake Ray Ban, just about every single enterprise has to receive finance and additionally ethnical objective and additionally steps grouped together,Fake Ray Ban Wayfarer, as well as external points; Besides, in the most cities
Februarie 21, 2015 at 08:21leather iphone case
IPhone- the most heartthrob gadget of todays generation is widely popular and even costly too and so the protection is required There is a thin layer of protection on the screen,grovemade maple and leather iphone case, it is in the case It can clip in a belt or easily or loosen the belt IPhone 6 is the latest version These sites give you the best service,maple and leather iphone case, to provide you with the best quality and fresh productsThere is no doubt that apple iPhone6 stands in the front
Iunie 29, 2015 at 06:04www.zapatocorrers.com
Artículo negocio | August 31,Zapatos Nike Free Barato, las evaluaciones de desempeño 2009 tendrán valiosos resultados significativos, para los trabajadores y. Este breve artículo enumera algunas importantes razones detrás evaluaciones. Las evaluaciones de desempeño son una de las cosas \u0026 nbsp; que acabamos de \u0026 nbsp; hacemos en las organizaciones. y los más útiles suponemos realmente sabemos ¿por qué diablos estamos haciendo ellos. Reci
Septembrie 22, 2015 at 12:29