BlogPost.Timpul.md
gandrabur.net12.03.2014

Mocanu e mai degradat decât versiunile lui, despre soldații ruși

 
Bloggeri / autori

Corneliu Gandrabur

gandrabur.net

 
 

Da, știu că veți spune următoarele: ”Din câte a spus Mocanu, s-au adeverit multe”. Dar, în ultima perioadă acest om devine destul de antipatic și s-a oprit la scara din sondaj de unde nu se mai ridică, chiar dacă zilnic stă călăre pe un post TV, iar de două ori pe săptămână ține o emisiune, împreună cu Daniela, unde vehiculează versiuni peste versiuni, care și mai de care.

Recent, Mocanu a spus că prin Aeroportul Chișinău au intrat în Moldova mai mulți cetățeni ruși, precum și militari din Rusia. Acesta acuză că, după cesionarea Aeroportului, prin aerogară intră în țară forțe militare cu destinația Crimeea, Tiraspol, Tighina și alte orașe. În cuvântarea sa, Mocanu spune că aceștia au intrat în haine civile. Deci atenție – haine civile.

Astfel, potrivit aberațiilor degradante ale lui Mocanu, în Moldova au intrat 35 de soldați ruși, care au venit cu o aeronavă închiriată de Ilan Shor. Conform datelor publicate de către Poliția de Frontieră, se confirmă că în Moldova au intrat 35 de persoane, însă acestea au ieșit din țară în zilele de 7-8 martie, cu excepția la o singură persoană, care de fapt este cetățean al Republicii Moldova.

Pentru Mocanu poate mai bine era să fie dacă spunea că zilnic prin Aeroportul Chișinău intră peste 500 de oameni, pentru că Poliția de Frontieră nu avea să ofere o informație atât de bună, așa cum este în cazul celor 35, prin care se demonstrează că cei care au venit au stat câteva zile și au plecat, iar unul din pasageri este cetățean al RM. Vedem că, Mocanu vede soldați ruși pe toți cei care zboară cu avionul. În cazul dacă eu, tu, sau altcineva, am zbura cu un avion închiriat de Ilan Shor și am veni la aeroport în haine civile, fără măcar o ”proașchie” în mână, am fi etichetați drept soldați ruși. Aberant, nu? Pentru Sergiu M. nu!

Mai sus am atras atenția că persoanele au intrat îmbrăcate în haine civile. În ce a spus Mocanu, aceștia special s-au îmbrăcat așa, iar grănicerii nu i-au întrebat scopul vizitei. Mai mare prostie nici nu trebuie, pentru că, din practica de la hotar, intrarea în Moldova nu se face la fel cum se intră în Coreea de Nord, pentru că la noi, în cazul dacă nu știe Mocanu, frontierele sunt deschise pentru mulți și întrebări suplimentare nu se pun la graniță. Mai mult, cum poți să acuzi polițiștii de frontieră că au dat voie unor militari să intre în țară, în timp ce aceștia erau îmbrăcați în haine civile? Oare nu este o aberație acest lucru, mai ales că persoanele în cauză au și plecat deja din Moldova?

Mocanu atrăgea atenția că aceștia au venit să destabilizeze situație din Moldova. Probabil a vrut să spună că cei 35 de oameni, printre care și un moldovean, au venit să înceapă un război în Moldova, sau să pregătească terenul pentru așa ceva. Întrebările firești care apar sunt: Gata, nu mai pregătesc războiul? Au reușit în 2-3 zile să pregătească terenul? Le-a expirat contractele? Nu le-a plăcut mâncarea? Or, de ce au plecat ei așa repede, dacă erau militari, cu misiune specială?

Nu este o noutate că Mocanu mai bagă ”fîsuri” câte două ori pe săptămâna la emisiunea lui, iar prin postul pe care-l călărește zilnic bagă prostii. În primul rând, această informație despre presupușii soldați ruși este un element de generare a panicii printre oameni, ceea ce nu este bine deloc și Mocanu ar trebui să vină cu careva explicații, numai să nu zică că: Păi da, au trecut doar pașapoartele, ei au rămas!

Mocanu degradează în fiecare zi prin mesajele sale, iar plictiseala de el deja este văzută în sondaje, în stradă, printre grupurile de oameni cu cap pe umeri, care nu mai vor să-l creadă pe fostul consilier al lui Voronin.

Apropo, când Mocanu va spune oamenilor de unde el are bani să achite emisiunile în fiecare săptămână și din ce trăiește împreună cu familia? Nu uitați că în declarația sa de venit a scris 0 lei. Deci, e sărac lipit pământului, dar are bani să achite spoturi publicitare, emisiuni, articole, care costă până la 10000 Euro pe lună. Când Mocanu va spune oamenilor din ce bani trăiește și din ce bani degradează în fața TV? Ar fi interesant pentru toți!

Totul e o apă și un pământ… în capul lui Mocanu!

vox.publika.md
blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
Etichete: ,
 
 
un patriot

Mai mare prostie nici nu trebuie, pentru că, din practica de la hotar, intrarea în Moldova nu se face la fel cum se intră în Coreea de Nord, pentru că la noi, în cazul dacă nu știe Mocanu, frontierele sunt deschise pentru mulți și întrebări suplimentare nu se pun la graniță
Autorule…Israelul nu e nici Moldova si nici Coreea de Nord si sa vezi acolo intrebari peste intrebari si verificari la sange pentru toti turistii care intra in Israel.Asta nu e un lucru rau,nici aberant,ci e un lucru bun.Vigilenta totdeauna e buna mai ales in contextul istoric actual.

Martie 17, 2014 at 18:05 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
gandrabur.net23.06.2014

Filat șantajează UE și Rusia! Ce vrea în schimb?

 

După ce Igor Dodon a investit sume enorme în promovarea ideii sale de referendum, iată că obține un sprijin de la cine aștepta mai puțin, de la „Al vostru Vlad Filat”. Liderul PLDM a anunțat că și el vrea referendum național, în ziua alegerilor, doar că el îl vrea pe tema UE, spre deosebire de... (0 Filat șantajează UE și Rusia! Ce vrea în schimb? )

gandrabur.net19.06.2014

PSRM își croiește calea spre Internaționala Socialistă

 

Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon a semnat astăzi, după cum anunțam ieri dimineață, un acord de colaborare cu partidul politic din Federația Rusă «Справедливая Россия», condus de Serghei Mironov. Evenimentul a avut loc în incinta Dumei de Stat a Federație Ruse. Acordul semnat astăzi nu este doar un document de colaborare între cele două partide cu... (1 PSRM își croiește calea spre Internaționala Socialistă )

gandrabur.net18.06.2014

Moscova îl apropie pe Dodon tot mai mult. Mâine va fi semnat un nou contract de colaborare

 

Politicianul Igor Dodon, lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a plecat astăzi dimineață în direcția Moscova. Acesta nu a plecat după ”noi indicații”, după cum spun unii, dar să încheie noi colaborări de activitate cu partidele moscovite. Semnăturile vor fi puse pe documente pe parcursul zilei de mâine, iar presa se poate interesa cu... (1 Moscova îl apropie pe Dodon tot mai mult. Mâine va fi semnat un nou contract de colaborare )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

Como resultado,Asics sko Denmark, la mayoría de las unidades económicas por porque he aquí algunos activos que están equipados con …

Problema este ca n-e facem de rusine cu pleava moldovei.Toti sunteti la fel niste hoti,betivi,criminali,viiolatori,inculti,adica cu alte cuvinte oaia neagra …

来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188   电 话:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 箱:59458991@qq   &

If you find yourself fascinated with Virginia death certificates which are not occuring at the Virginia Department of Health like …

Din pacate oamenii nu sunt informati pe deplin ce impact si consecinte au in lumea subtila aceste donari de organe …

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog