BlogPost.Timpul.md
08.03.2014

BURSA VALORILOR DIN PARLAMENT: PRIMA LICITAȚIE A EȘUAT

 
Bloggeri / autori

Iurie Morărescu

 
 

CNA ne-a demonstrat odată-n plus că unii deputaţi se vând ca roşiile la piaţă. Mie, însă, altceva mi-a atras atenţia – tupeul oligarhului care racolează aleşii poporului. Nu sunt procuror de meserie ca să declar că anume Platon e vânătorul de deputaţi, dar faptul că omul de afaceri a părăsit R.Moldova spune multe. Însuşi, Platon a recunoscut într-un interviu, prin skype, că a plecat pentru că este în conflict cu puterea.

Dar, coruperea lui Bolboceanu, tentativa de mituire a reformatorului Arhire scoate în vileag strategia cumpărătorului. Călăii integrării europene au pus ochiul pe deputaţi “ieftini” pe care nu i-am auzit nicodată în Parlament. Asta denotă, în primul rând, faptul că se vânează voturi și nicidecum minți lucide. După cum am mai scris, mână Moscovei mai are nevoie de câteva mâini (voturi) în Parlament. Și nu pentru mult timp. Pentru o jumătate de an. Până la alegeri, suficient pentru a deturna cursul european al țării sau mai exact pentru a vota împotriva parafării acordului cu UE.

Cât privește “tariful”, credeam că deputații se vând mai scump. 250 000 de dolari sunt bani mulți pentru 99,9% dintre moldoveni, dar nu și pentru cei care sunt gata să trădeze interesele naționale. Ei au pofte cu mult mai mari și, respectiv, cheltuieli pe măsură. Dar, cine știe. Procurorii au declarat că de fapt suma reprezintă prima și ultima tranșă, dar nu pot să bage
mâna-n foc.

Totuși, mercenarii Moscovei au pus în joc câteva milioane de dolari. Cu o floare nu fac ei primăvară. Pentru a schimba guvernarea au nevoie de cel puțin 51 de voturi, iar acum nu pot miza decât pe aproximativ 40 (PCRM+majoritatea neafiliaților). Sunt calcule elementare pe care le poate face și un elev, dar nu la asta vroiam să ajung. Țineam să spun că odată ce a fost dat startul tranzacțiilor cu aleșii poporului, cumpărătorul are deja o listă de oameni vulnerabili. Că doar nu-i prost să arunce cu sute de mii în dreapta și în stânga, nefiind sigur că își va atinge scopul.

Oricum e prematur să vorbim de final. Jocul abia a început. Dar judecând după statultu celor despre care presa a scris că negociază scindările din coaliție, vedem că s-a investit multă speranță în această misiune. CNA ne-a oferit și o înregistrare audio în care doi bărbați ar stabili ora și locul întâlnirii pentru a transmite prima lui Arhire.

Ziarul de Gardă a scris că unul din cei doi ar fi ex-viceministrul de interne Ghenadie Cosovan, iar cel de-al doilea ar putea fi bărbatul reținut de CNA. Ultimul este fost angajat al Ministerului de Interne și mare karatist în timpul violențelor din aprilie 2009.

vox.publika.md
blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
Etichete:
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
08.06.2014

VORONIN CĂTRE TKACIUK: GOODBYE MY FREND

 

De sâmbăta morțiilor, Voronin l-a petrecut pe Tkaciuk pe ultimul drum. Dacă până ieri, viitorul politic al fostului strateg PCRM era în moarte clinică, astăzi, Vladimir Nicolaevici l-a deconectat de la aparate. I-a închis oxigenul. Finalul a fost letal și pentru pacienții Muntean și Petrenco, care la fel, începând de astăzi sunt cadavre politice. Da…așa... (1 VORONIN CĂTRE TKACIUK: GOODBYE MY FREND )

26.05.2014

Bomba din PCRM nu poate fi dezamorsată! Numărătoarea inversă a început!

 

Pentru că diminica asta am tot „luptat” cu perna, acum, la miez ne noapte urmăresc cu sufletul la gură rezultatele alegerilor prezidențiale din Ucraina și, într-o măsură mai mică, europarlamentarele. De la Euronews aflu că în țările UE o bună parte dintre alegători votează un partid sau altul, abia după ce-i studiază programul electoral. Și... (0 Bomba din PCRM nu poate fi dezamorsată! Numărătoarea inversă a început! )

23.05.2014

Plecarea lui Tkaciuk: strategie sau trădare?

 

Faptul că Tkaciuk şi-a depus mandatul de deputat nu mai este ştire. Întrebarea zilei este: De ce a făcut-o? De ce a trebuit să renunţe la statutul de ales al poporului, dar în acelaşi timp să rămână în partid? PCRM a luat apă-n gură. Excepţie a fost Iurie Muntean, pe care l-a luat gura pe... (0 Plecarea lui Tkaciuk: strategie sau trădare? )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

A los 23 años, Paige Jannings renunció a una empresa de Wall Street para empezar una carrera Calvin Klein Baratos …

Estos instrumentos financieros no son por lo general no son el actual más fácil para localizar. Básicamente esto puede ser …

来源: 当前位置  压瓦机|折弯机|剪板机|角驰Ⅲ|c型钢机|840压瓦机|860压瓦机|900压瓦机|彩钢瓦设备|双层压瓦机|天槽地沟机|三维扣板机|泡沫切割机|复合&#264

These pieces really set a standard in the inrsutdy.

De apariencia, divinas. En mi opinión preteblamonbe hubiera ido mejor con azúcar glass, probablemente menos granulosas y más finas, pero …

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog