- BLOGPOST.timpul.md - http://blogpost.timpul.md -

VÂNĂTOAREA DIN PARLAMENT

Scris de: Iurie Morărescu la data Martie 6, 2014 @ 18:46 in Politică | No Comments

Iurie Bolboceanu nu mai vrea să fie democrat, anunţând astăzi că părăseşte atât PDM, cât şi formaţiunea parlamentară. 
– Cine-i Iurie Bolboceanu?
– Un deputat, care în patru ani a trădat două partide, iar acum este gata să adere la al treilea. Pun pariu că, în curând, va declara că aşa este el…evadează de la toţi cei care au uitat de popor. Frumos, nu?

Părerea mea este că Bolboceanu s-a dovedit a fi cea mai slabă verigă a coaliţiei într-un război rece pe care îl poartă Chişinăul cu Moscova. Pentru că a cedat primul. Zvonurile precum că ruşii vor să răstoarne coaliţia proeuropeană pentru a zădărnici semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană devin realitate. Pentru aşi atinge scopul, nu există altă soluţie decât schimbarea puterii. Au început să curgă şi milioanele pentru încoronarea actualei opoziţii (cu excepţia PL).

Şi pentru că Putin e unul, dar are planuri multe şi măreţe, trebuie să găsească executori. În cazul R. Moldova, se crează impresia că nici nu trebuie să-i cumpere măcar. Moldovenii au, din păcate, cel puţin doi oligarhi, care sunt gata să investească în destrămarea coaliţiei – Voronin şi, mai nou, Platon. Ultimul a ieşit la rampă recent, după ce un deputat liberal-democrat (Iurie Chiorescu) şi altul democrat (Valentina Stratan) s-au plâns că cineva a încercat să-i cumpere pentru a crea o nouă alianţă. Ulterior, liderii coaliţiei au dezvăluit şi numele –Veaceslav Platon.

Fostul deputat AMN ar avea cel puţin două motive – este oponent al integrării europene, dar şi al actualei guvernări. Certat pe vremuri cu PCRM, acum sunt parteneri. Faptul că Bolboceanu este prima achiziţie a lui Platon se pare că este mai mult decât o simplă constatare. O dovadă în plus ar fi că a plecat fără să spună măcar ce-l doare. Potrivit liderului PDM, Marian Lupu, Bolboceanu a părăsit partidul fără să invoce vreun motiv. Nu ştiu cum e în politică, iar muritorii de rând îşi schimbă jobul abia după o discuţie cu şeful. Omul încearcă să-şi spună păsul. Dacă pleci, fără să încerci măcar să negociez o majorare de salariu, înseamnă că ai o ofertă cu mul mai bună. Nu-i aşa? Pornind de aici, cred că şi lui Bolboceanu nu a rezistat tentaţie. Cel mai probabil, în joc au fost puse sute de mii de euro.

Odată cu plecarea lui Bolboceanu, tabăra deputaţilor neafiliaţi numără 10 deputaţi, care pot fi convinşi sau şantajaţi să voteze un Guvern care ne vrea integraţi în Uniunea Vamală. 10 neafiliaţi + 34 de comunişti = 44 de deputaţi care sunt gata să ridice ambele mâini pentru proiectul Moscovei. Dar mai este nevoie de cel puţin 7 inşi ca să aduni 51 de voturi, necesare pentru demisia Cabinetului de Miniştri. Prea mult, dar nu şi imposibil.

Vânătoarea regală II abia a început, iar de data asta pe post de mistreţi sunt chiar cei pe care noi i-am ales.

vox.publika.md
blogpostt [1]

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD [2] pe TWITTER [3]!


Articol printat de pe: BLOGPOST.timpul.md: http://blogpost.timpul.md

URL-ul articolului: http://blogpost.timpul.md/2014/03/06/vanatoarea-din-parlament/

URLs in this post:

[1] Image: https://www.facebook.com/Timpul.md

[2] BLOGPOST.MD: http://blogpost.timpul.md

[3] TWITTER: https://twitter.com/blogpostmd

Copyright © 2013 blogpost.timpul.md. Toate drepturile rezervate.