BlogPost.Timpul.md
gandrabur.net06.03.2014

Se formează un pluton de execuţie politică a Coaliţiei de guvernare

 
Bloggeri / autori

Corneliu Gandrabur

gandrabur.net

 
 

Astăzi, Bolboceanu a anunțat că părăsește fracțiunea Partidului Democrat din Parlamentul Republicii Moldova, precum și Partidul Democrat.

Am văzut la unii aprecieri pentru pasul deputatului, însă, cunoscând acest personaj de ani buni, nu am avut decât poziția ”Ce ați vrut de la PSD-ul lui Braghis?”. De fapt, Iurie Bolboceanu este persoana care și-a purtat valiza prin mai multe partide, până a ajuns în PD, datorită căruia a mai câștigat un fotoliu de deputat. Dacă să căutăm în istoria sa, Bolboceanu a procedat așa cu Alianța Moldova Noastră, cu Serebrean, cu Braghiș, iar acum cu Marian Lupu și PD. Ceva nou? NU! E obișnuință deja!

Referindu-ne la tema de ”platonizarea” mai multor deputați, vedem că, până la urmă un tânăr om de afaceri a reușit să convingă cel puțin un deputat să părăsească un partid care face parte din Coaliția de guvernare, pentru integrare europeană( evident că a făcut-o cu bani). Oare de ce?

Acțiunile de atragere a deputaților pe banca neafiliaților, sau chiar în sânul unui partid nou, ne arată că se formează, încetul cu încetul, un pluton de execuție politică a Coaliției de guvernare, care lucrurile din țara aceasta să se întoarcă cu fundul în sus.

Acum, când Moldova merge pe calea integrării europene, Bolboceanu anunță, în plenul Parlamentului, că situația Republicii Moldova nu dă nici un motiv de bucurie, fapt pentru care el părăsește PD-ul. Astfel, Bolboceanu ne spune că parcursul european nu-l bucură deloc. Deci, trebuie să înțelegem că s-a găsit în ”înger” păzitor al Moldovei care va întreprinde măsuri ce vor pune piedici integrării UE, dar în pricipal să împiedice semnarea Acordului de asociere la UE și Acordul cu privire la liber schimb, parafate câteva luni în urmă.

Până unde vor merge cu această formațiune ”paramilitară” îndreptată împotriva Moldovei? Vor merge până la îndeplinirea scopurilor lor, iar stârpirea va fi deja o problemă a anului 2014. Cei pro-europeni trebuia să ia atitudine.

 vox.publika.md

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
gandrabur.net23.06.2014

Filat șantajează UE și Rusia! Ce vrea în schimb?

 

După ce Igor Dodon a investit sume enorme în promovarea ideii sale de referendum, iată că obține un sprijin de la cine aștepta mai puțin, de la „Al vostru Vlad Filat”. Liderul PLDM a anunțat că și el vrea referendum național, în ziua alegerilor, doar că el îl vrea pe tema UE, spre deosebire de... (0 Filat șantajează UE și Rusia! Ce vrea în schimb? )

gandrabur.net19.06.2014

PSRM își croiește calea spre Internaționala Socialistă

 

Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon a semnat astăzi, după cum anunțam ieri dimineață, un acord de colaborare cu partidul politic din Federația Rusă «Справедливая Россия», condus de Serghei Mironov. Evenimentul a avut loc în incinta Dumei de Stat a Federație Ruse. Acordul semnat astăzi nu este doar un document de colaborare între cele două partide cu... (1 PSRM își croiește calea spre Internaționala Socialistă )

gandrabur.net18.06.2014

Moscova îl apropie pe Dodon tot mai mult. Mâine va fi semnat un nou contract de colaborare

 

Politicianul Igor Dodon, lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a plecat astăzi dimineață în direcția Moscova. Acesta nu a plecat după ”noi indicații”, după cum spun unii, dar să încheie noi colaborări de activitate cu partidele moscovite. Semnăturile vor fi puse pe documente pe parcursul zilei de mâine, iar presa se poate interesa cu... (1 Moscova îl apropie pe Dodon tot mai mult. Mâine va fi semnat un nou contract de colaborare )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

来源: 当前位置  压瓦机|折弯机|剪板机|角驰Ⅲ|c型钢机|840压瓦机|860压瓦机|900压瓦机|彩钢瓦设备|双层压瓦机|天槽地沟机|三维扣板机|泡沫切割机|复合&#264

These pieces really set a standard in the inrsutdy.

De apariencia, divinas. En mi opinión preteblamonbe hubiera ido mejor con azúcar glass, probablemente menos granulosas y más finas, pero …

That's a clever answer to a tricky quteoisn

Th'eres nothing like the relief of finding what you're looking for.

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog