BlogPost.Timpul.md
05.03.2014

IANUKOVICI DE MOLDOVA

 
Bloggeri / autori

Iurie Morărescu

 
 

Screen Shot 2014-03-13 at 6.45.24 PM

Urmărind tensiunile din Ucraina, mă gândeam că noi, ca şi vecinii din est, l-am avut pe Ianukovici al nostru. Unica diferenţă este că al nostru nu a fugit din ţară după violenţele din aprilie 2009, soldate cu cel puţin trei morţi şi sute de tineri agresaţi prin comisariatele de poliţie.

Nu. Nu vreau să spun că acum suntem conduşi de o ceată de îngeri. Doar că, fiţi de-acord, partajarea puterii între două sau trei partide crează un sistem de control reciproc. Evenimentele din ultimii ani demonstrează odata-n plus că, cel puţin în spaţiul ex-sovietic, concentrarea puterii absolute în mâinile unui partid produce monştri. Ei seamănă ca două picături de apă, indiferent de ţara pe care o guvernează, întrucât sunt un produs al regimului totalitar comunist. Ei au aceleași slăbiciuni, dar și frustrări.

Mai jos vedeţi doar zece asemănări dintre Victor Ianukovici şi Vladimir Voronin:

1. Modul în care au cedat puterea. Şi Ianukovici şi Voronin au renunţat la putere abia după ce au scăldat în sânge capitalele. Evident că nu putem compara numărul victimelor, dar nici Moldova cu Ucraina, care e de vreo zece ori mai mare. Da, știu că al nostru nu a folosit lunetiști, în schimb și-a deslănțuit fiarele, care au ucis în bătăi tineri care nu doreau decât o schimbare.

2. Slăbiciunea pentru lux. Ieri am urmărit practic la toate posturile tv reportaje despre bijuteriile pe patru roți pe care le deține mare familie Voronin. Mercedes S 600 blindat, care ajunge sa coste aproape 15 milioane de lei si un Porche Cayenne, sunt doar câteva dintre mașinile din colecția de lux a ex-președintelui, estimate la 70 de milioane de lei. Știrea a venit la două săptămâni după ce imaginile din garajul lui Ianukovici a făcut înconjorul lumii.

3. Feciorii. Atât regele ucrainean, cât și cel moldovean au feciori, care peste noapte au devenit miliardari. Pe când Ianukovici era președinte, afacerile feciorul mai mare, Alexandr, creșteau de la o zi la alta. El câștiga cu ușurință orice licitație, devenind monopolist peste tot ce înseamnă comandă de stat. Altfel spus, companiile lui încasai milioane din prestarea serviciilor, sau livrări de bunuri pentru instituțiile statului. Vă mai amintiți cum era în perioada guvernării lui Voronin? Cum oamenii erau deposedați de afaceri? Dacă nu, atunci cu siguranță mai țineți minte bancul în care se spunea că “numai Olejka nostru lucrează”?

4. Certați cu limba. Discursurile lui Ianukovici în ucraineană erau mană cerească pentru pamfletiști. Fiind rus, el nu cunoștea limba statului pe care l-a condus atâția ani. Deseori citea discursuri de care habar nu avea. Se bâlbâia exact ca Voronin, căruia uneori îi vine greu să se exprime în română și recurge la rusisme.

5. Cultul personalității. Mai pot fi numiți și oameni bolnavi de narcisism, oameni care asemnea lui Stalin se vroiau văzuți peste tot. Ianukovici i-a urmărit pe toți funcționarii din portretul lui atârnat în toate birorourile ministeriale. Dacă n-ați știut, atunci Vă informez că și Voronin a fost venerat la fel în perioada 2001-2009.

6. Separatismul. Ambii încurajează elemente separatiste. Potrivit lui Kolomoiskii, noul guvernator de la Harkov, Ianukovici punea la cale scindarea Ucrainei în două. Mai mult, miza să rămână măcar președinte al Ucrainei de sud-est, inclusiv a Crimeei. Și Voronin încearcă să bage zâzanie în sudul țării, mai exact în Găgăuzia. Vă amintiți cu cât patos comuniștii au promovat referendumurile din autonomie.

7. (Non)valori identice. Și Ianukovoci și Voronin au pornit pe aceeași cale – integrarea europeană. Comunistul a cedat în 2009, iar regionalistul în noiembrie 2013. Acum ambii sint docili Kremlinului și detestă chiar și vântul ce adie din vest. Și dacă ucraineanul numai are viitor politic, prin urmare nici credibilitate în fața Moscovei, mă tem de un singur lucru – ca nu cumva Voronin să-l “roage” pe Putin ca să intervină militar pentru “a apăra” drepturile rușilor din Basarabia…

 vox.publika.md
blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
comprar zapatos gucci online

Estos instrumentos financieros no son por lo general no son el actual más fácil para localizar. Básicamente esto puede ser porque ninguna garantía tiene ,Cinturones Gucci, que es realmente son también conocidos como préstamos de la firma de préstamos personales. Uno tiene literalmente a préstamo financiero personal alrededor del sola firma . De hecho,zapatillas nike shox mujer, alguien es capaz de adquirir una ahorro significativo dentro de este tipo

Iunie 4, 2016 at 22:31 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
08.06.2014

VORONIN CĂTRE TKACIUK: GOODBYE MY FREND

 

De sâmbăta morțiilor, Voronin l-a petrecut pe Tkaciuk pe ultimul drum. Dacă până ieri, viitorul politic al fostului strateg PCRM era în moarte clinică, astăzi, Vladimir Nicolaevici l-a deconectat de la aparate. I-a închis oxigenul. Finalul a fost letal și pentru pacienții Muntean și Petrenco, care la fel, începând de astăzi sunt cadavre politice. Da…așa... (1 VORONIN CĂTRE TKACIUK: GOODBYE MY FREND )

26.05.2014

Bomba din PCRM nu poate fi dezamorsată! Numărătoarea inversă a început!

 

Pentru că diminica asta am tot „luptat” cu perna, acum, la miez ne noapte urmăresc cu sufletul la gură rezultatele alegerilor prezidențiale din Ucraina și, într-o măsură mai mică, europarlamentarele. De la Euronews aflu că în țările UE o bună parte dintre alegători votează un partid sau altul, abia după ce-i studiază programul electoral. Și... (0 Bomba din PCRM nu poate fi dezamorsată! Numărătoarea inversă a început! )

23.05.2014

Plecarea lui Tkaciuk: strategie sau trădare?

 

Faptul că Tkaciuk şi-a depus mandatul de deputat nu mai este ştire. Întrebarea zilei este: De ce a făcut-o? De ce a trebuit să renunţe la statutul de ales al poporului, dar în acelaşi timp să rămână în partid? PCRM a luat apă-n gură. Excepţie a fost Iurie Muntean, pe care l-a luat gura pe... (0 Plecarea lui Tkaciuk: strategie sau trădare? )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

压花地坪,其实又叫压模地坪,压印地坪。压花地坪是以特有的图案框架现场浇筑、一体成形的压花地坪系列,用现浇混凝土地面以特制模具&#26

来源: &nbsp,青丝锁云鬓;   &nbsp,双层压瓦机;   &nbsp,彩钢瓦压瓦设备介绍; &nbsp,金辉产c型钢机,香煎秋刀;   当前位置 数控止水钢板机 全自动天沟压型机 数控钢&#26495

Grattis!! SÃ¥ roligt att du vann och extraroligt att du tänker köpa dig en rejälare vÃlm¤ekälra. SÃ¥nt vÃ¥ndas jag över….…

Aptiaciepron for this information is over 9000-thank you!

A minute saved is a minute eaedrn, and this saved hours!

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog