BlogPost.Timpul.md
27.02.2014

Tkaciuk și-a tras o panoramă?

 
Bloggeri / autori

Iurie Morărescu

 
 

Azi Parlamentul european va lua o decizie istorică pentru Republica Moldova – va decide anularea vizelor pentru moldoveni. Astfel, în aproximativ două luni vom putea călători liber în UE. Vestea vine ca un balsam pe suflet chiar si pentru cei care nu-și imaginează viața fără șantierele din Moscova, dar nu și pentru comuniști.

Este noaptea în care Tkaciuk este chinuit de insomnie. Trebuie să chibzuiască poziția PCRM vizavi de hotărârea ce prevede eliminarea vizelor. E între ciocan și nicovaldă. În cel mai bun caz, comuniștii vor lua apă-n gură. Altfel, dacă vor îndrăzni să critice anulare vizelor, își vor aprinde paie în cap. Nu-i vor înțelege nici cei mai înflăcărați leniniști. Că nu poți să condamni o decizie care aduce doar beneficii.

PCRM e panicat, întrucît simte că anularea vizelor garantează succesul coaliției la alegerile din toamnă, chiar dacă nici guvernarea nu-i cheie de biserică. Starea de spirit a arhitectului principal (Tkaciuk) e la pământ, lucru vizibil chiar și pe profilul de faceebook. E suficient să treci cu vederea doar postrările din februarie ca să-ți dai seama că eminența cenușie a partidului a racolat un așa-numit lider de opinie, care lovește dur în visul nostru european. Tkaciuk face “share” practic la toate articolele lui Dmitrii Ciubașenco și Panorama lui. Vedeți aici doar unul dintre exemple.

 

Asta deși, în 2009, Ciubașenko promitea fidelitate PLDM, care i-a oferit poziția 25 pe listele electorale. Pe atunci, fiind încă un jurnalist apreciat, spunea că oamenii s-au săturat de comuniști și multe alte pe care le puteți vedea aici. Acum, însă, se pare că s-a vândut cu tot cu gazetă. Sunt sigur că, în cel mult, două zile va inventa o prostie pentru a discredita liberalizarea anunțată de europeni.

Dar asta nu e tot. Într-o conversație pe același facebook, Tkaciuk se declară ateist. A făcut glume pe seama celor care se cred credincioși, dar folosesc produsele ateiștilor, cum ar fi PC-urile, smartphon-urie etc… Și atunci la ce bun, tovarășilor, ați făcut-o pe evlavioșii atunci când ați reconstruit mănăstirea Căpriana? Lupul părul își schimbă, dar năravul ba.

Inconsecvența este adjectivul care îi caracterizează. De curând a apărut și un argument în plus. La începutul săptămânii trecute, comuniștii blamau europenii pentru că și-ar fi băgat nasul în treburile Ucraine, fapt care a și generat violențele soldate cu morți. Astăzi, au schimbat macazul. Cică deja Ianucovici e de vină. Deci, cât timp tiranul de Ianukovici a fost la guvernare în Ucraina, i-au bătut din palme ca nu cumva să-l supere. L-au numit oligarh, abia după ce a dat bir cu fugiții ca să placă deja noii guvernări de la Kiev.

 vox.publika.md
blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
08.06.2014

VORONIN CĂTRE TKACIUK: GOODBYE MY FREND

 

De sâmbăta morțiilor, Voronin l-a petrecut pe Tkaciuk pe ultimul drum. Dacă până ieri, viitorul politic al fostului strateg PCRM era în moarte clinică, astăzi, Vladimir Nicolaevici l-a deconectat de la aparate. I-a închis oxigenul. Finalul a fost letal și pentru pacienții Muntean și Petrenco, care la fel, începând de astăzi sunt cadavre politice. Da…așa... (1 VORONIN CĂTRE TKACIUK: GOODBYE MY FREND )

26.05.2014

Bomba din PCRM nu poate fi dezamorsată! Numărătoarea inversă a început!

 

Pentru că diminica asta am tot „luptat” cu perna, acum, la miez ne noapte urmăresc cu sufletul la gură rezultatele alegerilor prezidențiale din Ucraina și, într-o măsură mai mică, europarlamentarele. De la Euronews aflu că în țările UE o bună parte dintre alegători votează un partid sau altul, abia după ce-i studiază programul electoral. Și... (0 Bomba din PCRM nu poate fi dezamorsată! Numărătoarea inversă a început! )

23.05.2014

Plecarea lui Tkaciuk: strategie sau trădare?

 

Faptul că Tkaciuk şi-a depus mandatul de deputat nu mai este ştire. Întrebarea zilei este: De ce a făcut-o? De ce a trebuit să renunţe la statutul de ales al poporului, dar în acelaşi timp să rămână în partid? PCRM a luat apă-n gură. Excepţie a fost Iurie Muntean, pe care l-a luat gura pe... (0 Plecarea lui Tkaciuk: strategie sau trădare? )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

来源: 当前位置  压瓦机|折弯机|剪板机|角驰Ⅲ|c型钢机|840压瓦机|860压瓦机|900压瓦机|彩钢瓦设备|双层压瓦机|天槽地沟机|三维扣板机|泡沫切割机|复合&#264

These pieces really set a standard in the inrsutdy.

De apariencia, divinas. En mi opinión preteblamonbe hubiera ido mejor con azúcar glass, probablemente menos granulosas y más finas, pero …

That's a clever answer to a tricky quteoisn

Th'eres nothing like the relief of finding what you're looking for.

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog