BlogPost.Timpul.md

Fumatul afectează toate organele corpului

895408628e832fee06eb2edd758556c7

Fumatul afectează toate organele corpului, putând să cauzeze, pe lângă cancer pulmonar, numeroase afecţiuni grave, a avertizat vineri, într-un raport, şeful interimar al direcţiei pentru sănătate publică din Statele Unite.

„La jumătate de secol după publicarea primului raport (…), care a stabilit pentru prima oară o legătură între ţigări şi cancerul pulmonar, lista deja lungă a maladiilor provocate de tutun şi fumatul pasiv continuă să crească”, a subliniat medicul Boris Lushniak, şeful interimar al direcţiei pentru sănătate publică din SUA.

„Acest nou raport arată faptul că fumatul provoacă, de asemenea, degenerescenţa maculară asociată cu vârsta, diabet, cancer de ficat, complicaţii în cazul persoanelor bolnave de cancer şi a celor care s-au vindecat, precum şi tuberculoză, disfuncţii erectile, buză-de-iepure la nou-născuţi, sarcini extrauterine, artrită, inflamaţii şi dereglări ale sistemului imunitar, a precizat Boris Lushniak.

În afară de aceasta, „fumatul pasiv este asociat cu un risc crescut de accident cerebral vascular”, a adăugat Boris Lushniak, care a sublinat că fumatul constituie principala cauză de mortalitate evitabilă în Statele Unite.

După publicarea primului raport al şefului direcţiei pentru sănătate publică, pe 11 ianuarie 1964, care avertiza împotriva pericolelor fumatului, peste 20 de milioane de americani au murit din cauza fumatului, dintre care aproximativ 2,5 milioane din cauza cancerului pulmonar şi a bolilor cardiovasculare provocate de fumatul pasiv, se arată în noul raport, prezentat la Casa Albă.

Pe lângă aceste decese, 100.000 de bebeluşi au fost victime ale sindromului morţii subite şi ale complicaţiilor asociate cu naşterea prematură, unul dintre principalele riscuri ale femeilor însărcinate care fumează.

Raportul din ianuarie 1964 a marcat debutul unei campanii susţinute împotriva fumatului, care a permis salvarea a 5,7 milioane de vieţi.

În pofida progreselor spectaculoase – în prezent, 18% dintre americani fumează, faţă de 42% în 1964 – 443.000 de americani mor în fiecare an din cauza unei boli asociate fumatului.

La nivel global, 5,7 milioane de persoane îşi pierd, anual, viaţa din cauza fumatului.

sursa: mediafax.ro

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Mihai

Knocked my socks off with knwgledoe!

Iulie 18, 2015 at 17:28 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Sfaturi de beauty pentru 2015

 

Înnoirea fardurilor, folosirea unor produse ce oferă protecţie solară şi mai multă odihnă se numără printre sfaturile de înfrumuseţare şi întinerire pe care le poti adopta in 2015. Iata cateva sfaturi oferite de specialistii din online: Faceţi curat în trusa de machiaj Produsele de machiat ar trebui schimbate de două ori pe an. Aruncaţi orice... (1 Sfaturi de beauty pentru 2015 )

Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe!

 

Există numeroase creme şi remedii cosmetice pentru piele, iar produsele gata preparate sunt, într-adevăr, convenabile şi uşor de folosit. Dar utilizarea uleiului de măsline ca atare sau combinat cu alte ingrediente poate face miracole! De fapt, folosind atât uleiul de măsline din sticlă cât şi săpunurile şi produsele pe bază de ulei de măsline pentru... (1 Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe! )

Migdale pentru inimă sănătoasă

 

Migdalele menţin sănătatea inimii şi combat celulita, au relevat şase studii noi efectuate de cercetătorii americani, prezentate la Congresul Societăţii americane pentru nutriţie din San Diego, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Conform celor şase studii ale cercetătorilor americani, migdalele sunt bogate în nutrienţi, în grăsimi mononesaturate benefice şi vitamina E, cu efect protector împotriva razelor ultraviolete şi... (4 Migdale pentru inimă sănătoasă )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

来源: 产品目录 复合板系列 店面压瓦机 U型槽设备系列 百叶窗成型设备 常用压瓦机系列 阳极板设备系列 数控止水钢板机 角驰压瓦机系列 三维扣&

沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188 &nbsp,手机:13832771638王女士; 电 话:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 &

压花地坪,其实又叫压模地坪,压印地坪。压花地坪是以特有的图案框架现场浇筑、一体成形的压花地坪系列,用现浇混凝土地面以特制模具&#26

来源: &nbsp,青丝锁云鬓;   &nbsp,双层压瓦机;   &nbsp,彩钢瓦压瓦设备介绍; &nbsp,金辉产c型钢机,香煎秋刀;   当前位置 数控止水钢板机 全自动天沟压型机 数控钢&#26495

Grattis!! SÃ¥ roligt att du vann och extraroligt att du tänker köpa dig en rejälare vÃlm¤ekälra. SÃ¥nt vÃ¥ndas jag över….…

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog