BlogPost.Timpul.md

Un Jurnal pentru Inspectoratul Fiscal

Screen Shot 2014-01-16 at 8.16.01 PM

Ieri am întâlnit, întâmplător, o cunoștință mai veche. După trei secunde de amabilități m-a întrebat direct dacă am vreo părere despre incendiul mediatic provocat de Jurnal TV. Ce i-am răspuns? Cred că nu mai contează, pentru că doamna avea infomații și mai interesante.

Pentru că asta-i cere job-ul, cunoștința mea trece des pe la fisc. Spune că ar fi aflat acolo că reporterii de la television-ul Țopilor sunt niște amărâți de copii care încearcă să-și facă cinstit meseria pentru un salariu mizer. Ia făcut praf pe cei care ar fi dirijat din umbra sugrumarea Jurnalului, dar și pe patronii fugari, care nu știu să prețuiască munca celor care fac imposibilul pentru a-l propulsa pe Mocanu în Parlament.

Nu vreau să Vă obosesc și pe Voi cu întreg discursul emotiv al doamnei, dar țin să vă spun de unde și până unde aceasta a luat că angajații Jurnal sunt lihniți de foame.

După discuție, din surse demne de încredere, am aflat cât cheltuie lunar Țopii pentru salarii. Din start mi-am zis că sunt nebuni, după care am început să râd. Dacă este să împărțim fondul de remunerare la numărul angajaților aflăm că salariul mediu lunar e de aproximativ 100 de euro. Vă vine să credeți? Evident că, nu-I adevărat. Stați liniștiți! Reporterii au salarii de 4-5 ori mai mari, iar în cazul șefilor chiar și de 10 ori. Doar că… aceste sunt plătite în plic. Altfel spus se atestă o evaziune fiscală. Patronii NU achită decât impozite simbolice.

Și aici vreau să-l întreb pe domnul Cheianu pe care l-am văzut vorbind de moralitate și de prespusul atac al guvernării asupra Jurnal TV. De ce v-ați supăra pe o guvernare, care plătește pensii și salarii fără să aibă vreun bănut din plicul Dumneavostră gras? Poate ar fi cazul să le amintiți șefilor că de fapt ei scuipă în autoritățile statului și nu invers?

Nu-mi imaginez ce va descoperi fiscul dacă într-o bună zi va da buzna în Jurnal TV. Cu siguranță veniturile ascunse ar fi ajuns pentru pensiile a sute de bătrâni. Dar, firește că nimeni nu îndrăznește. Am ajuns să trăim zile în care funcționarii se tem să-și facă treaba de frică să nu fie luați în furci de cei care scandează în fața CCA.

vox.publika.md

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Inga

Cred ca aici nu CCA trebuie sa intervina dar CNa-ul si Fiscul

Ianuarie 16, 2014 at 20:32 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Sfaturi de beauty pentru 2015

 

Înnoirea fardurilor, folosirea unor produse ce oferă protecţie solară şi mai multă odihnă se numără printre sfaturile de înfrumuseţare şi întinerire pe care le poti adopta in 2015. Iata cateva sfaturi oferite de specialistii din online: Faceţi curat în trusa de machiaj Produsele de machiat ar trebui schimbate de două ori pe an. Aruncaţi orice... (1 Sfaturi de beauty pentru 2015 )

Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe!

 

Există numeroase creme şi remedii cosmetice pentru piele, iar produsele gata preparate sunt, într-adevăr, convenabile şi uşor de folosit. Dar utilizarea uleiului de măsline ca atare sau combinat cu alte ingrediente poate face miracole! De fapt, folosind atât uleiul de măsline din sticlă cât şi săpunurile şi produsele pe bază de ulei de măsline pentru... (1 Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe! )

Migdale pentru inimă sănătoasă

 

Migdalele menţin sănătatea inimii şi combat celulita, au relevat şase studii noi efectuate de cercetătorii americani, prezentate la Congresul Societăţii americane pentru nutriţie din San Diego, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Conform celor şase studii ale cercetătorilor americani, migdalele sunt bogate în nutrienţi, în grăsimi mononesaturate benefice şi vitamina E, cu efect protector împotriva razelor ultraviolete şi... (4 Migdale pentru inimă sănătoasă )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

压花地坪,其实又叫压模地坪,压印地坪。压花地坪是以特有的图案框架现场浇筑、一体成形的压花地坪系列,用现浇混凝土地面以特制模具&#26

来源: &nbsp,青丝锁云鬓;   &nbsp,双层压瓦机;   &nbsp,彩钢瓦压瓦设备介绍; &nbsp,金辉产c型钢机,香煎秋刀;   当前位置 数控止水钢板机 全自动天沟压型机 数控钢&#26495

Grattis!! SÃ¥ roligt att du vann och extraroligt att du tänker köpa dig en rejälare vÃlm¤ekälra. SÃ¥nt vÃ¥ndas jag över….…

Aptiaciepron for this information is over 9000-thank you!

A minute saved is a minute eaedrn, and this saved hours!

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog