BlogPost.Timpul.md

Cum să alegi puloverul perfect pentru tine

Pulovere-TinaR

Pentru că în sezonul de toamnă/iarnă, designerii vestimentari au adus în prim plan puloverul, fie el un cardigan, fie modelul clasic, închis, îti propun un mic ghid care să te ajute în alegerea modelului ideal de pulover pentru silueta ta.

Deşi pare un item aproape banal, puloverul este destul de dificil de ales şi îţi poate ruina chiar şi cea mai gândită ţinută, atunci când nu corespunde staturii tale.

Ca modele, şi în acest sezon, ca şi în cele anterioare avem la dispoziţie o diversitate impresionantă de modele: cardiganul, puloverele supradimensionate, puloverul-rochie, cel la baza gâtului sau puloverul scurt („cropped sweater”), etc.

Diferenţa o fac felul în care aceste modele „se aşează” pe tine şi modul in care îţi subliniază atuurile fizice şi ascund acele imperfecţiuni pe care nu doreşti să le evidenţiezi.

Astfel, începem incursiune cu puloverul clasic, până la şolduri. Acesta este închis şi poate avea decolteu en-coeur sau poate fi rotund, la baza gâtului. Acesta este indicat cu precădere siluetelor echilibrate, cu umerii bine proporţionaţi.

pulover-zara-interior

 

Dacă ai un surplus în zona abdomenului, este modelul potrivit pentru tine – nefiind mulat, va masca frumos această zonă. Pentru cele cu bustul generos, este recomandat ca puloverul să aibă decolteu în V suficient de adânc cât să nu expună prea mult, dar în acelaşi timp să creeze impresia de subţiere şi alungire a zonei.

zara new-look asos-lung

Puloverul pe gât este extrem de practic în sezonul rece, însă nu este potrivit oricui. Pe lângă faptul că scurtează gatul , astfel că trebuie să fii atentă la acest aspect, va evidenţia mult şi zona superioară a bustului.  Il poţi purta dacă eşti o persoană înaltă, cu bustul nu foarte proeminent şi cu gâtul lung.

Cardiganul lung este un preferat al ultimelor sezoane şi poate fi purtat atât ca jachetă, cât şi pe dedesbtul unul mantou, in functie de grosimea sa, dar şi de preferinţele tale. Lungimea şi textura trebuie alese în concordanţă cu silueta ta. Astfel, cu cât eşti mai înaltă, cu atât puloverul poate fi mai lung, iar cu cât eşti mai slabă, cu atât el poate fi dintr-o lână mai groasă.

cardigan-zara

Chiar dacă puloverul supra-dimensionat nu este cea mai bună  recomandare pentru persoanele mignone, îl poţi purta dacă eşti bine proporţionată. Ai grijă doar să alegi un model uni, cu o lungime medie (între şolduri şi genunchi).

Puloverul scurt, cel mai nou pe lista tendinţelor de toamnă/iarnă, face furori şi pe bună dreptate. Totuşi, trebuie dozat cu măsură şi purtat de acele trupuri cu abdomene perfecte. Poţi fii mignonă sau înaltă, cu bustul discret sau proeminent, important este să ai un abdoment bine lucrat şi totodată, să nu ai şoldurile late. Aceasta zona va fi pronuţată de puloverul scurt şi nu te va avantaja.

sursa: one.ro

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Sfaturi de beauty pentru 2015

 

Înnoirea fardurilor, folosirea unor produse ce oferă protecţie solară şi mai multă odihnă se numără printre sfaturile de înfrumuseţare şi întinerire pe care le poti adopta in 2015. Iata cateva sfaturi oferite de specialistii din online: Faceţi curat în trusa de machiaj Produsele de machiat ar trebui schimbate de două ori pe an. Aruncaţi orice... (1 Sfaturi de beauty pentru 2015 )

Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe!

 

Există numeroase creme şi remedii cosmetice pentru piele, iar produsele gata preparate sunt, într-adevăr, convenabile şi uşor de folosit. Dar utilizarea uleiului de măsline ca atare sau combinat cu alte ingrediente poate face miracole! De fapt, folosind atât uleiul de măsline din sticlă cât şi săpunurile şi produsele pe bază de ulei de măsline pentru... (0 Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe! )

Migdale pentru inimă sănătoasă

 

Migdalele menţin sănătatea inimii şi combat celulita, au relevat şase studii noi efectuate de cercetătorii americani, prezentate la Congresul Societăţii americane pentru nutriţie din San Diego, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Conform celor şase studii ale cercetătorilor americani, migdalele sunt bogate în nutrienţi, în grăsimi mononesaturate benefice şi vitamina E, cu efect protector împotriva razelor ultraviolete şi... (4 Migdale pentru inimă sănătoasă )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

  来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188   传 真:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 箱:59458991@qq &

'Un verso en lugar de inspiración en el canción,Gafas de sol Ray Ban Barato, 'Man A Mirror ',Gafas Ray Ban …

A continuación se presentan análisis de los lugares que visita (o va a visitar aún) en su. CliffObviously,Barato Nike Air …

Descubra jugar agresivamente poker la utilización de este tipo de juego,zapatos air jordan Outlet, alternativa en sus preocupaciones es casi …

  It's possible to bet any amount in the event that it's in the table minimum and maximum.One-roll bets differ …

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog