BlogPost.Timpul.md

Zâmbetul Mona Lisei ar putea fi fals

mona-lisa-86589

Zâmbetul Mona Lisei, personajul central din celebrul tablou pictat de Leonardo da Vinci, ar putea fi fals, afirmă cercetătorii spanioli, autorii unui studiu realizat cu scopul de a oferi o mai bună înţelegere a mecanismelor cerebrale de recunoaştere a emoţiilor oamenilor din jur.

„Până unde este capabil creierul nostru să distingă între un zâmbet «adevărat» şi unul «fals»? Personajul principal din serialul TV «În mintea criminalului/ The Mentalist» ar fi capabil să facă imediat această distincţie”, afirmă autorii acestui articol apărut pe site-ul publicaţiei franceze Le Figaro.

Însă, în timp ce actorul care joacă rolul principal în „The Mentalist” cunoaşte scenariul producţiei (înainte de filmarea acelor scene, n.r.), acest lucru este arareori posibil în viaţa de zi cu zi, dincolo de camerele de filmat. Zâmbetul poate fi radios sau trist, triumfător, ezitant, resemnat sau până la urechi.

Toate aceste expresii există în realitate pentru că ele corespund unor forme specifice ale chipului. În anumite cazuri, oamenii sunt capabili să le recunoască, însă nu întotdeauna.

Încercând să înţeleagă mai bine mecanismele cerebrale prin care capacitatea de recunoaştere a emoţiilor manifestate de oamenii din jur poate fi alterată şi înşelată, cercetătorii spanioli din Insulele Canare au realizat o serie de experimente.

Astfel, cercetătorii de la Universitatea La Laguna au realizat o serie de fotografii ale unor chipuri care conţineau, pe de-o parte, guri zâmbitoare asociate cu ochi care exprimau aceeaşi stare emoţională, iar pe de altă parte, aceleaşi zâmbete erau asociate cu perechi de ochi care reflectau alte emoţii decât bucuria.

„Zâmbetul joacă un rol fundamental în recunoaşterea bucuriei la cei din jur”, afirmă David Beltran Guerrero, unul dintre autorii studiului. „Dar, aşa cum ştim, nu suntem cu adevărat fericiţi de fiecare dată când zâmbim”, mai spune acesta.

Studiul cercetătorilor spanioli a relevat câteva noutăţi. „Influenţa zâmbetului este foarte dependentă de tipul de sarcini alocate participanţilor”, a explicat acelaşi cercetător. „Suntem deci influenţaţi în viaţa noastră cotidiană de tipul de activitate pe care o facem atunci când avem «de evaluat» un zâmbet”, adaugă acesta.

Deşi această sarcină ţine în special de perspicacitate, precum descrierea anumitor trăsături ale feţei, zâmbetul a avut un rol foarte important atunci când participanţilor la studiu li s-a cerut să aleagă între expresiile ambigue şi cele care nu sunt echivoce.

În mod contrar, dacă sarcina constă în catalogarea directă a expresiilor, în a spune dacă persoana fotografiată era veselă sau tristă, importanţa zâmbetului este mai mică.

Acest studiu confirmă faptul că zâmbetul captează privirea persoanelor din jur mai mult decât oricare altă expresie facială. El poate să inducă astfel în eroare în legătură cu semnificaţia sa. Prin măsurarea mişcărilor ochilor s-a arătat că, dacă privirea cade mai întâi pe gura persoanei vizate, nu pe ochii ei, riscul de eroare în ceea ce priveşte evaluarea zâmbetului (fals sau adevărat) este mai mare.

„Astfel, dacă Mona Lisa (Gioconda) ar fi fost mai degrabă filmată, nu pictată, am fi putut să vedem în ochii ei semnificaţia reală a zâmbetului ei”, au explicat cercetătorii spanioli.

sursa:realitatea.net

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Sfaturi de beauty pentru 2015

 

Înnoirea fardurilor, folosirea unor produse ce oferă protecţie solară şi mai multă odihnă se numără printre sfaturile de înfrumuseţare şi întinerire pe care le poti adopta in 2015. Iata cateva sfaturi oferite de specialistii din online: Faceţi curat în trusa de machiaj Produsele de machiat ar trebui schimbate de două ori pe an. Aruncaţi orice... (1 Sfaturi de beauty pentru 2015 )

Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe!

 

Există numeroase creme şi remedii cosmetice pentru piele, iar produsele gata preparate sunt, într-adevăr, convenabile şi uşor de folosit. Dar utilizarea uleiului de măsline ca atare sau combinat cu alte ingrediente poate face miracole! De fapt, folosind atât uleiul de măsline din sticlă cât şi săpunurile şi produsele pe bază de ulei de măsline pentru... (0 Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe! )

Migdale pentru inimă sănătoasă

 

Migdalele menţin sănătatea inimii şi combat celulita, au relevat şase studii noi efectuate de cercetătorii americani, prezentate la Congresul Societăţii americane pentru nutriţie din San Diego, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Conform celor şase studii ale cercetătorilor americani, migdalele sunt bogate în nutrienţi, în grăsimi mononesaturate benefice şi vitamina E, cu efect protector împotriva razelor ultraviolete şi... (4 Migdale pentru inimă sănătoasă )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

  来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188   传 真:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 箱:59458991@qq &

'Un verso en lugar de inspiración en el canción,Gafas de sol Ray Ban Barato, 'Man A Mirror ',Gafas Ray Ban …

A continuación se presentan análisis de los lugares que visita (o va a visitar aún) en su. CliffObviously,Barato Nike Air …

Descubra jugar agresivamente poker la utilización de este tipo de juego,zapatos air jordan Outlet, alternativa en sus preocupaciones es casi …

  It's possible to bet any amount in the event that it's in the table minimum and maximum.One-roll bets differ …

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog