BlogPost.Timpul.md
11.09.2013

EXCLUSIV! Deconspirarea bandei lui VALET. Vladlen Stadler (alias KIRDÎK). Partea I

 
Bloggeri / autori

Veaceslav Balacci

 
 

De Crăciun, la 24 decembrie 2009 oligarhul şi fostul premier Vladimir Filat îşi promovează „zavhozul” de la IPTEH, pe atunci enigmaticul pentru public Tudor Baliţchi, în funcţia de director general al Serviciului Vamal, una din cele mai importante instituţii ale acestui stat.

Începând cu acea zi instituţia care este responsabilă în cuantum de peste 60% de încasările în bugetul de stat, implicit de pensii, salarii ale bugetarilor şi meniuri din grădiniţe şi şcoli a încăput pe mâna unei bande de interlopi, care întruneşte toate elementele caracteristice unei grupări criminale organizate, specializate în scheme de contrabandă neagră şi sură, corupere pasivă şi activă, trafic de influenţă, estorcare de mită, şantaj, atacuri raider, abuz de putere, etc.  

Căpetenia bandei este chiar Baliţchi, cel uns de Filat cu titlul de căpetenie, cunoscut în interiorul bandei cu porecla VALET. Căpetenia s-a înconjurat imediat cu alţi câţiva interlopi, care îi erau apropiaţi de mai mulţi ani şi care la acel moment erau deja bine cunoscuţi la Vamă. Cu ajutorul acestora Baliţchi îi rezolva lui Filat schemele de contrabandă în perioada guvernării comuniste. Este vorba de  fostul coleg de grupă la ULIM al lui Baliţchi, Marcel Pulbere (cunoscut sub porecla MURKA) şi cumnatul acestuia, Vladlen Stadler (cunoscut sub porecla KIRDÎK). Ultimul îi devenise şi cumetru lui Baliţchi. Sub protecţia îngerului său păzitor Vadim Mişin (cu feciorul căruia era implicat în mai multe scheme de contrabandă), acesta îi era foarte util cumetrului său Baliţchi, care venea la el cu diverse sarcini (vă daţi seama din care) de la Şăfu’ Filat. Riscurile colaborării Vamei comuniste cu „opoziţia” contrabandistă de atunci erau acoperite de influenţa lui Vadim Mişin asupra lui Vladimir Voronin, de care era foarte apropiat atunci.  

Respectiv, după numirea în funcţia de şef la Vamă, Baliţchi şi-a adus imediat banda lângă el, Vladlen Stadler devenind mâna dreaptă a lui Baliţchi, care urma să nu facă decât să continuie colaborarea din timpul guvernării comuniste, doar că de data asta sub acoperirea Şăfului său Filat. Stadler l-a adus lângă Baliţchi şi pe un alt interlop apropiat de el, Ion Vornic (cunoscut şi sub porecla KVADRAT). 

 Vă propun să deconspirăm unul câte unul, în ordine ierarhică întreaga listă de personaje din banda lui VALET, care a reuşit poate în premieră pentru istoria banditismului să pună mâna pe o instituţie a unui stat. Vom aborda atât personajele menţionate mai sus, cât şi pe alţii, mai mărunţi. Cred că o bună parte din rezultatele investigaţiilor vor fi cu titlu de noutate pentru mai mulţi din cei care au contribuit la susţinerea şi protecţia politică a lui Tudor Ba…ndiţchi, inclusiv Vladimir Filat. Aşadar, partea I o vom dedica-o lui KIRDÎK, Vladlen Stadler, cardinalul lui Baliţchi.

brigadaVladlen Stadler (îl vedeţi în stânga pe imaginea de top), născut în anul 1979 în Donduşeni şi-a început cariera în 2001 la Biroul Vamal Cahul. Tot din acelaşi an, Stadler a mai fost concomitent şi angajat al SRL „DON AGRO NORD”, de unde îşi ridica lunar salariul. Este curios că incompatibilitatea de funcţie şi conflictul de interese n-au fost observate din 2001 până în 2013, de către niciuna din administraţiile perindate la Vamă, atât din perioada guvernării comuniste, cât şi de la descălecarea lui Baliţchi încoace…

Stadler a deţinut la Vamă probabil toate funcţiile posibile, de la inspector şi şef de post vamal intern de control la Criuleni până la 2009, până la ascensiuni fulminante în carieră după venirea lui Baliţchi în fruntea Vămii: şef al Biroului vamal Cahul, şef al Biroului vamal Leuşeni, şef al Biroului vamal Briceni, şef al Biroului vamal Bălţi, mai rămânând vreo câteva birouri vamale periferice pe la care încă n-a fost şef. La moment Stadler deţine funţia de şef adjunct al Departamentului de Aplicare a legii din cadrul Aparatului Central, cea de a treia funcţie în ierarhia Serviciului Vamal.

În rezultatul muncii asidui depuse pentru prosperarea nu a bugetului de stat, ci mai mult a „obşceakului” din Vămi, Vladlen a ajuns în rang de „casier” la toate Vămile pe la care a… hai să spunem lucrat. Vă puneţi de sigur întrebarea de ce el şi nu cineva din adjuncţii lui Baliţchi, Corneliu Trofăilă sau Iurie Ceban. Răspunsul e unul foarte simplu. Deşi are un IQ la nivelul plintei, Stadler a reuşit performanţa de a avea la Vamă o influenţă mai mare decât cei cu primele funcţii în sistem, deoarece dezvoltă scheme nu prea sofisticate, dar foarte lucrative şi cel mai important rezultative, care acumulează rapid sume mari de bani, din tot ce mişcă prin posturile vamale ale ţării, performanţă care l-a făcut să ajungă după 2009 milionar în euro.

Operatorii economici importatori sau exportatori care i-au căzut pradă, sau beneficiază din proprie iniţiativă de protecţia acestuia cunosc foarte bine faptul că acesta este cel mai experimentat arhitect de scheme de stoarcere de bani din victimele sale, chiar şi din comercianţii care trec ocazional prin vamă. Iată de ce acest cardinal deja a concentrat în administrarea sa circa 60% din veniturile tenebre ale Vămii moldoveneşti.

Respectiv, acesta a devenit baronul de onoare al lui Baliţchi în schemele de contrabandă cu ţigări. Şi nu e vorba de babe cu două-trei cartuşe, dar filiere întregi de contrabandă.

Dar să începem a elucida ultimele etape de ascensiune în cariera lui KIRDÎK. Iniţial Stadler a fost responsabil de tranzitul de mărfuri din regiunea transnistreană. Ulterior, datorită unor succese înregistrate la capitolul acumulări la „obşceak”-ul lui Baliţchi, acestuia i-a fost încredinţat tranzitul de mărfuri prin filiera Giurgiuleşti şi Briceni. De ce Briceni ? Explicaţia este simplă, finul lui Stadler, Nicolae Botezatu este şef-adjunct al Biroului Vamal Briceni. Respectiv, pe aici se asigură mai uşor unda verde la frontieră pentru trecerea TIR-urilor cu marfă de contrabandă. Pentru trecerea fiecărui camion Stadler a fixat o taxa de 22 000 euro pentru fiecare TIR.

Ajuns şef şi la Biroul vamal Cahul, care de altfel are depozite la terminalul Giurgiulești, ingeniozitatea lui Stadler a ajuns la apogeu; acesta depozitează loturile confiscate de marfă de contrabandă, pentru ca mai apoi chiar el să le sustragă şi să le direcționeze prin filierele sale. Mai mult ca atât, din 2011 fiind responsabil şi având de facto la dispoziția sa posturile vamale Giurgiuleşti, Cahul, Leușeni, Briceni, acesta a concentrat anume pe la aceste posturi nu doar fluxurile de marfă pentru a estorca bani de la firmele importatoare, dar a început să folosească şi exportatorii pentru a transporta în paralel si ceva marfă suplimentară în statele Uniunii Europene. Se pare că interlopul, ajuns ofiţer de rang înalt la Vamă s-a gândit şi la o mai bună păstrare a producției exportate. Astfel, chiar şi SA „Floare Carpet” a recunoscut capacitățile logistice ale lui Stadler, când acesta le-a sugerat să camufleze prin covoare şi ceva țigarete, probabil ca nu cumva molia să le distrugă până în Austria.

O altă schemă nu mai puţin eficientă a isteţului Vladlen Stadler este împăienjenirea frontierei vamale a ţării prin diferite filiere de tranzit a mărfurilor parvenite din Rusia şi Ucraina prin tărâmul moldovenesc. Mecanismul este unul simplu: TIR-ul se reţine pentru puțin timp în spaţiul vamal al Moldovei, se încarcă cu ţigări şi continuă tranzitul asigurat de vamă. Se contractează lotul de marfă pentru o oarecare direcție, Turcia, Bulgaria, Serbia, ca acest TIR să tranziteze teritoriul Republicii Moldova, dar aici deja Cardinalul rezolvă toate problemele, legate de tranzit şi încărcătură. Anume pentru unele erori, admise în cadrul derulării acestor scheme a şi fost scoasă din competenţa acestuia vama Leuşeni. Se ajunsese prea departe.

Recent, Stadler s-a axat pe exploatarea postului vamal Palanca, devenit şi el un focar de contrabandă. El s-a ciocnit însă de rezistenţa şefului postului vamal Eugeniu Apostolache, care este feciorul lui Iurie Apostolache, deputat PLDM, membru al Comisiei parlamentare Buget şi finanţe. Interesul lui Vladlen faţă de gospodăria lui Apostolachi, postul Vamal Palanca a fost provocat de afacerea din noaptea de 12 august 2013, când Vladlen a trecut prin acest post 4 TIR-uri încărcate cu marfă, care au întrat pe teritoriul vamal al Moldovei prin postul Vamal Giurgiuleşti şi au ieşit pe la Palanca. În urma acestei „afaceri”, Vladlen a ridicat 88 000 euro, calculaţi conform formulei standard 4 x 22 000 euro. Impresionat de  oportunităţile de contrabandă ale postului vamal Palanca, Stadler i-a cerut imediat lui Baliţchi   să-l facă şef de post la Palanca. Fireşte, Baliţchi  n-a putut să refuze găina care îi aduce ouă de aur şi i-a promis că îi dă în administrare şi postul vamal Palanca, avertizându-l totodată că va avea probleme cu Apostolachi. Stadler nu s-a speriat de cearta cu deputatul, spunând că „ziua se va certa cu Apostolachi, iar noaptea vor lucra împreună”.

Redistribuirea sferelor de control şi influenţă în cadrul vămii a declanşat un conflict între cele două tabere. Stadler fiind familiarizat cu schemele de contrabandă practicate în cadrul Vămii organizează prin intermediul echipelor mobile şi al altor subdiviziuni de control ale Vămii reţinerea transporturilor cu marfă de contrabandă în regiunea Palanca, obţinând în urma acestora mai multe avantaje şi anume: pierderea încrederii importatorilor în filiera grupării lui Apostolachi, estorcarea de mijloace băneşti de la contrabandiştii prinşi în plasă şi totodată crearea premiselor de destituire din funcţie a lui Apostolachi, la locul căruia pretinde. Ingenios, nu?

PirtacFireşte că apare întrebarea cu ce se ocupă oare în tot acest timp Securitatea internă a Vămii, care are obligaţia de a curma asemenea raporturi între angajaţi? Cum să nu! Şeful DSI de la Vamă, Victor Pîrţac (angajatul care s-a pomenit în noiembrie 2012 cu o grenadă sub maşina de serviciu parcat în orele de program la scara blocului în care locuieşte Pîrţac din sectorul Buiucani al capitalei, vedeţi imaginea din stânga), apropiat şi el cu Stadler, în loc să contracareze aceste scheme şi-a asumat şi el un rol important în reţelele de contrabandă. Acea explozie de la Buiucani n-a fost altceva decât o reglare de conturi în cadrul redistribuirii sferelor de influenţă în cadrul bandei, care a venit să pună capăt unor conflicte de ordin intern, cu toate atributele proprii lumii criminale. Este evident că acea explozie a rămas pentru unii o enigmă, iar pentru alţii – un lucru deloc de mirare şi  poate chiar aşteptat.

Nu există efecte fără cauze, exact aşa cum nu poate exploda un automobil fără a se cunoaşte de către victimă motivul şi cercul de suspecţi. Pîrţac intrase în conflict cu apropiatul său Stadler, pe motiv că nu puteau împărţi sferele de influienţă la Biroul vamal Bender (cu sediul în Căuşeni), plângându-se lui Baliţchi, care a reuşit să-i împace pe cei doi. În urma armistiţiului Vama Bender i-a revenit lui Pîrţac, iar cardinalul continuă să lucreze în celelalte posturi, fapt primit de Stadler ca o înfrângere.

Stadler este apreciat în cercul colegilor de bandă ca o persoană capabilă, responsabilă, dar şi lăudăroasă şi extrem de fricoasă, când simte că „coasa e vecină”, cum se Balitchi_catuseexprimă el deseori în situaţii dificile. Capabil este considerat din motivul că ştie să implementeze scheme care aduc bani buni, responsabil – pentru că nu întârzie cu acumulările la „obşceak”.

Este şi lăudăros de fire, calitată inerentă unui moldovean ajuns la 34 ani din simplu inspector vamal milionar în euro. Surse din interiorul bandei confirmă, că Stadler a dat o petrecere, la care a invitat colegii de bandă, cu ocazia acumulării primului milion milion de euro. N-a lipsit de la acea ciină de taină nici şeful bandei, VALETUL Baliţchi.

Stadler este totodată şi fricos. În timpul acţiunilor CNA în cazul dosarul Vicol, „casierul” milionar de la Vamă a dispărut, fiind de negăsit nici la locul de muncă şi nici la domiciliu timp de trei săptămâni.

Acum iată că s-au liniştit apele la nivel înalt, politicienii şi oligarhii şi-au dat mâna, respectiv şi Stadler a revenit la „cele sfinte”. Operatorii economici s-au săturat să se tot plângă pe Cardinalul Stadler la MAI, SIS, CNA, Procuratură  şi alte instituţii. Plângerile se finalizează cu… muratul unor dosare şi „mulgerea” lui Stadler care, ca şi VALETUL Baliţchi, nu este deloc zgârcit cu anchetatorii şi procurorii. Aici cercul vicios se închide. Stadler, ca şi Baliţchi şi Şăfu’ suprem al contrabandiştilor Filat este de neînvins, Stadler este KIRDÎKUL acestei ţări…

 

Va urma…

vox. publika.md

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
Etichete: ,
 
 
vikkky

chiar mi-i interesant de unde ai aceasta informatie, sau ea nu e veridica, sau tu nu ai dovezi, sau Apostolachi ti-a dat-o, sau… nu stiu, da si tu o idee…

Septembrie 12, 2013 at 23:42 Răspunde
 
Euu

asa info doar de la concurenti poare veni, de la raiderul si reformatorul justitie mioritice

Octombrie 23, 2013 at 20:00 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
04.10.2013

Subsecvent, RELIEFEZ: Tudor, LASĂ FU®MATUL!

 

La 16 septembrie, după ce tânărul şi zglobiul general al Vămii moldoveneşti a încercat să-mi închidă gura prin nişte acuzaţii de doi bani, făcute public şi fără prezentarea cărorva probe, cu încălcarea prezumţiei nevinovăţiei şi dreptului la apărare, i-am adresat lui Baliţchi o cerere prealabilă prin care am solicitat DEZMINŢIREA informaţiei calomnioase. Prin acea cerere i-am solicitat de asemenea... (3 Subsecvent, RELIEFEZ: Tudor, LASĂ FU®MATUL! )

20.09.2013

EXCLUSIV! Deconspirarea bandei lui VALET. Partea II. Adrian Morărescu, MILIONARUL din… CARTON

 

 Continuare. Vezi şi Partea I.  O să recunosc că protagonistul nostru de azi era planificat pentru a fi abordat într-una din părţile de la urmă ale serialului, acesta fiind nici pe departe cea mai grea piesă din banda lui Bandiţchi. Însă, dacă tot celebrăm azi prima anversare de o săptămână de la conferinţa de presă din... (0 EXCLUSIV! Deconspirarea bandei lui VALET. Partea II. Adrian Morărescu, MILIONARUL din… CARTON )

16.09.2013

Cerere prealabilă lui BALIŢCHI

 

               Adresată public şi depusă pe suport de hârtie în căsuţa poştală a Serviciului Vamal Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER! (0 Cerere prealabilă lui BALIŢCHI )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

[…] sursa principală a creierului de noradrenalina – o substanta care poate înlătura depresia. – See more Explicația ar fi…

blegea, tocmai că România s-a împotrivit Pactului Ribentrop Molotov, că altfel nu mureau soldații români pe la Țiganca, Chișinău etc

ivane, scrii ca să nu adormi voi nu erați în stare să vă apărați în 1918 când rușii erau…

来源: 产品目录 复合板系列 店面压瓦机 U型槽设备系列 百叶窗成型设备 常用压瓦机系列 阳极板设备系列 数控止水钢板机 角驰压瓦机系列 三维扣&

沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188 &nbsp,手机:13832771638王女士; 电 话:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 &

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog