BlogPost.Timpul.md

Despre mișcarea corpului în spațiu

Azi m-am trezit cu gândul la prima lege a mecanicii a lui Newton, care sună aproximativ aşa: Orice corp își menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atât timp cât asupra sa nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă.

Staţi aşa! Cum se mişcă atunci navele cosmice, neavând niciun punct de sprijin? Am început să caut informaţii pe internet, spre a-mi lichida ruşinoasa gaură în cultura generală.

Am dat de legea conservării impulsului şi mişcării reactive, principiul căreia poate fi explicat mai simplu în felul ăsta: în stare de repaus, viteza de mişcare acestuia este egală cu zero. Însă corpul dispune de o anumită masă. Dacă în condiţiile inexistenţei unui impuls extern, o parte din masa corpului se va separa cu o anumită viteză, mişcând restul corpului. Pe lângă aceasta, viteza mişcării corpului depinde de viteza cu care de desparte de el partea separată în direcţia opusă. Pe această idee se bazează mişcarea rachetelor în spaţiul cosmic.

Iată că pentru a mişca un organism, nu este nevoie neapărat de factori externi, ci este deajuns ca o parte a corpului să se despartă cu o numită viteză de întregul său.

Dar acest post nu a fost despre nişte legităţi fizice, ci despre viaţa omului, cu toate momentele fericite şi baiurile sale. Iată că am împlinit un an de când rătăcesc în spaţiu liber printre asteroizi. Nu ştiu dacă e de bine sau e de rău. Las totul în voia Domnului. O zi bună în continuare.

sursa: octavianracu.wordpress.com

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Descoperire științifică de excepție la Chișinău

 

Un matematician moldovean soluționează o problemă formulată de către renumitul matematician francez Poincaré acum 130 de ani. Se numește Mihail Popa, este doctor habilitat, profesor universitar, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Matematică și Informatică (IMI). A împlinit anul acesta 65 ani şi este unul din cercetătorii adevăraţi de la noi care munceşte cu onestitate şi cu... (0 Descoperire științifică de excepție la Chișinău )

Rușinea… de a fi moldovean

 

Ce fel de nație suntem noi, moldovenii? Îi aud pe unii care spun că sunt mândri că’s moldoveni. Ridică mândria la rang de virtute și se umflă în pene ca niște curcani plouați. Cum să te mândrești că ești moldovean când niște dobitoci, moldoveni mândri, au violat două suflete amărâte: într-un sat o femeie gravidă,... (5 Rușinea… de a fi moldovean )

Violează un scenariu bun din viață

 

în moldova nu se fac filme. cică nu avem scenarii. sau, de fapt, nu avem scenariști. pentru că scenarii avem, mai dă domnu, în fiecare zi la știrile pro tv. acum am intrat în perioada violurilor. epidemia violurilor. violăm tot de la capre la gravide și downi. uite un scenariu  bun: șapte tipi o violează... (0 Violează un scenariu bun din viață )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

  来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188   传 真:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 箱:59458991@qq &

'Un verso en lugar de inspiración en el canción,Gafas de sol Ray Ban Barato, 'Man A Mirror ',Gafas Ray Ban …

A continuación se presentan análisis de los lugares que visita (o va a visitar aún) en su. CliffObviously,Barato Nike Air …

Descubra jugar agresivamente poker la utilización de este tipo de juego,zapatos air jordan Outlet, alternativa en sus preocupaciones es casi …

  It's possible to bet any amount in the event that it's in the table minimum and maximum.One-roll bets differ …

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog