BlogPost.Timpul.md

Despre IPNA TRM coruptă și politica editorială în interesul editorilor din contul contribuabililor

Am citit sute de articole despre ineficiența și putregania la TRM. Mă îngrijora, dar parcă era nu ştiu cum problema altcuiva.

Da ştim că oamenii oneşti din instituţia publică luptă cu producătorii și editorii incompetenți și corupți, știm că deseori cei de la TRM mai uită să vină la evenimente de interes naţional, da știm că insistă pe promovarea emisiunilor de rahat.

Dar nu am crezut că pot deveni victimă campaniei de denigrare pornită de angajaţii corupți ai TRM-ului, care din contul meu încearcă să influenţeze la comanda altui agent economic instanța, fără să cunoască fondul problemei.

Vă dați seama ce mizerie: o Instituție Publică, achitată din contribuțiile mele, realizează activități ilegale, neoneste pe baza unui interes comercial din partea unor persoane responsabile al IPNA.

Alio, domnul Mircea Surdu – cît costă un reportaj – “zakazuhă” la TRM? Banii primiți îi treceți prin contabilitate?

Acum în fapt:

Azi a avut loc o şedinţă de judecată (Judecătoria Buicani) iniţiată de noi și alte 8 întreprinderi de transport împotriva unui act al Ministerului Transporturilor, emis în 2012 în interesul unui singur agent economic, actul pe care îl considerăm ilegal, fiind afectate activitățile economice a total 10 întreprinderi. O judecată de contencios administrativ tipică, de care sunt sute și mii anual.

Însă dacă nu ai argumente legale încerci să presezi instanța folosind o schemă simplă: plătești o mită la “boșii” de la IPNA TRM, care trimite un grup de filmare (Un PRACTICANT pe nume Mircea) să FACĂ REPORTAJ DESPRE JUDECATA UNOR AGENȚI ECONOMICI! “Știre de interes național” !!! :)

Scopul este de a crea un fundal negativ și pentru a influența judecătorul, care în ultimul timp cam sunt stresați de prezența mass-media :)

Evident va fi un reportaj tendențios, care nu reprezintă nici un interes public – mai ales pentru auditoriul serviciului public de televiziune, dar acesta nici nu este scopul.

Așadar radiodifuzor public – care trebuie să fie ”instituţie, aflată în serviciul societăţii”  face reportaje tendențioase despre conflictele agenților economici, contrar prevederilor Codului Audiovizualului al Republicii Moldova nr. 260 din 27.07.2006 (Monitor Oficial nr.131 din 18.08.2006 articolul 679), care stabileşte modul de organizare şi de funcţionare a radiodifuzorilor  ce activează pe teritoriul Republicii Moldova (publici şi privaţi), inclusiv a instituţiei publice naţionale a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” , încalcînd prevederile art. 7,8 și 10: Articolul 7. Echilibrul şi pluralismul politico-social:

 ”(4) Pentru a asigura în cadrul emisiunilor informative ale radiodifuzorilor respectarea principiilor echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii, aceştia vor plasa fiecare ştire astfel încît:

a) informaţia care compune ştirea să fie veridică;

b) să nu fie deformat sensul realităţii prin tertipuri de montaj, comentarii, mod de formulare sau titluri;

c) în cazul subiectelor ce vizează situaţii de conflict, să se respecte principiul de informare din mai multe surse.

(5) Pentru a proteja pluralismul şi diversitatea politică, socială şi culturală, concentrarea proprietăţii este limitată la dimensiuni care să asigure eficienţa economică, dar care să nu genereze apariţia de poziţii dominante în formarea opiniei publice.

Articolul 8. Independenţa şi libertatea editorială

(1) Radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova au dreptul să decidă liber asupra conţinutului emisiunilor şi programelor lor, respectînd principiul de pluralitate a opiniilor în conformitate cu cadrul juridic şi condiţiile expuse în licenţa de emisie.

(3) Independenţa editorială a radiodifuzorilor este recunoscută şi garantată prin lege.

(4) Sînt interzise ingerinţele de orice fel în conţinutul, forma sau modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor de programe din partea autorităţilor publice sau a oricăror alte persoane din afara instituţiei respective a audiovizualului.”

 Țin să menționez că și drepturile mele de consumatorale ”produselor” TRM sunt încălcate:

Articolul 10. Drepturile consumatorului de programe

(1) În Republica Moldova, dreptul la informare completă, obiectivă şi veridică, dreptul la libera exprimare a opiniilor şi dreptul la libera comunicare a informaţiilor prin intermediul mijloacelor de radiodifuziune şi televiziune sînt garantate de lege.

(5) Radiodifuzorii sînt obligaţi să asigure obiectivitatea informării consumatorului de programe, favorizînd libera formare a opiniilor.

Cu alte cuvinte: dacă ai cunoscuți prin boșorogii corupți de la TRM dai un sunet și trimit o echipa, achitată din buget, să facă un reportaj la comandă!

Legea  susmenționată mai are și Articolul 38. Sancţiuni:

(1) Pentru încălcarea normelor legale de către radiodifuzori, se aplică una din următoarele sancţiuni:

a) avertizare publică;

b) retragere a dreptului de a difuza anunţuri publicitare pentru o anumită perioadă;

c) amendă;

d) suspendare a licenţei de emisie pentru o anumită perioadă;

e) retragere a licenţei de emisie.

(2) În sensul prezentului cod, sînt contravenţii:

f) transmisia serviciilor de programe care, în consecinţă, conduce la încălcarea prevederilor art.6, art.7 alin.(2)-(4), art.10 alin.(1) şi (5), art.11 alin.(2)-(8), art.17;

 i) nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replică, rectificare şi la remedii echivalente;

(3) Sancţiunile prevăzute la alin.(1) se aplică gradual, după cum urmează:

a) avertizare, emisă de Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi publicată pe pagina web, în cazul în care radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii încalcă prevederile prezentului cod sau deciziile cu caracter normativ ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului;

b) amendă de la 100 la 300 de salarii minime în cazul în care radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite în avertizare sau încalcă repetat aceste prevederi;

c) celelalte sancţiuni prevăzute în prezentul cod, aplicate gradual de Consiliul Coordonator al Audiovizualului în cazul în care, după aplicarea amenzii, radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii nu reintră în legalitate.

(4) Consiliul Coordonator al Audiovizualului poate emite decizie cu privire la contravenţia administrativă, poate aplica o sancţiune administrativă sau poate remite materialele în instanţă pentru intentarea de cauză penală.

În legătură cu cele expuse, rog ca articolul să fie examinat de CCA în temeiul Legii cu privire la petiționare privind încălcarea prevederilor Codului Audiovizialului, cu sancționarea persoanelor responsabile cu eliberarea  vinovaților din funcție.

Rog să mă informați care din valorile IPNA TRM sunt respectate în cazul meu?

 VALORI:

IPNA îşi dezvoltă potenţialul de diversificare şi eficientizare a programelor audiovizuale, sprijinindu-se pe următoarele valori:

  • responsabilitate corporativă în faţa publicului;
  • credibilitate, ceea ce prevede oferirea de informaţii relevante şi verificate, neasocierea cu persoane şi grupuri de interese, care să aducă prejudicii de imagine instituţiei;
  • independenţă editorială, ceea ce semnifică evitarea /respingerea încercărilor de ingerinţe pe intern şi extern;
  • pluralism politic şi social, ceea ce înseamnă prezentarea diferitelor puncte de vedere ale actorilor politici şi sociali diverşi;
  • echidistanţă în tratarea temelor alese pentru emisie, faţă de interese politice, sociale, economice sau de altă natură;
  • competenţă, calitate ce asigură premisele imparţialităţii şi profunzimii în disecarea fenomenelor sociale complexe;
  • rigurozitate, condiţie conformă legislaţiei şi atribuţiilor profesionale şi etice;
  • perseverenţă şi tenacitate în obţinerea rezultatelor finale, conduită ireproşabilă, politeţe şi toleranţă în relaţiile cu publicul;
  • creativitate ca o condiţie a performanţei, receptivitate la idei noi din interior şi exterior.

Sursa: http://trm.md/ro/despre-noi/

 P.S. Trebuie de pus monument jurnaliștilor onești de la TRM, care  încearcă să schimbe situația din  interior.

P.P.S. Nu uita – azi boșorogii corupți mă atacă pe mine, mîine te pot ataca pe tine!

sursa: dumitrumunteanu.com

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Descoperire științifică de excepție la Chișinău

 

Un matematician moldovean soluționează o problemă formulată de către renumitul matematician francez Poincaré acum 130 de ani. Se numește Mihail Popa, este doctor habilitat, profesor universitar, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Matematică și Informatică (IMI). A împlinit anul acesta 65 ani şi este unul din cercetătorii adevăraţi de la noi care munceşte cu onestitate şi cu... (0 Descoperire științifică de excepție la Chișinău )

Rușinea… de a fi moldovean

 

Ce fel de nație suntem noi, moldovenii? Îi aud pe unii care spun că sunt mândri că’s moldoveni. Ridică mândria la rang de virtute și se umflă în pene ca niște curcani plouați. Cum să te mândrești că ești moldovean când niște dobitoci, moldoveni mândri, au violat două suflete amărâte: într-un sat o femeie gravidă,... (5 Rușinea… de a fi moldovean )

Violează un scenariu bun din viață

 

în moldova nu se fac filme. cică nu avem scenarii. sau, de fapt, nu avem scenariști. pentru că scenarii avem, mai dă domnu, în fiecare zi la știrile pro tv. acum am intrat în perioada violurilor. epidemia violurilor. violăm tot de la capre la gravide și downi. uite un scenariu  bun: șapte tipi o violează... (0 Violează un scenariu bun din viață )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

  来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188   传 真:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 箱:59458991@qq &

'Un verso en lugar de inspiración en el canción,Gafas de sol Ray Ban Barato, 'Man A Mirror ',Gafas Ray Ban …

A continuación se presentan análisis de los lugares que visita (o va a visitar aún) en su. CliffObviously,Barato Nike Air …

Descubra jugar agresivamente poker la utilización de este tipo de juego,zapatos air jordan Outlet, alternativa en sus preocupaciones es casi …

  It's possible to bet any amount in the event that it's in the table minimum and maximum.One-roll bets differ …

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog