BlogPost.Timpul.md
vieru.eu18.07.2013

Trăian Băsescu – viitorul Președinte al R.Moldova (un gînd)

 
Bloggeri / autori

Grigore Vieru

vieru.eu

 
 

Traian-Basescu-the-Romani-001
 

Președintele statului Român, Trăian Băsescu aflat în vizită la Chișinău a declarat aseară la finele unei emisiuni televizate că: „Poate după ce îmi voi termina mandatul, voi cere cetățenia Republicii Moldova, în semn de respect pentru Republica Moldova și ca semn de dragoste pe care o port oamenilor din această țară”.

După această declarație mi-a venit un gînd pe care l-am publicat mai întîi pe facebook și care la această etapă ar fi doar un vis.

basescu

 

Deși înțeleg perfect că, potrivit Constituției RM, el nu se califică pentru această cursă, deoarece nu a locuit ultimii zece ani pe teritoriul acestei țări și nu vorbește limba de stat – moldovenească. Și, chiar dacă Băsescu nu a locuit pe teritoriul R. Moldova, el oricum cunoaște foarte bine problemele acestui stat și ale poporului, iar limba pe care o vorbește, o vorbim și noi. Îl înțelegem și ne înțelege și ea se numește LIMBA ROMÂNĂ!

De jure, nu este posibil să devină Președintele al RM, de facto: DA, numai dacă ar fi ales de POPOR. Pentru că „aldi rebeata” din Parlament și nu numai, niciodată nu vor accepta această idee și vor face tot posibilul ca acest lucru să nu se producă în caz că se pune problema!

Băsescu este omul pe care îl vreau în continuare Președinte!

Cam asta.

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 
vieru.eu02.10.2013

Fără Voronin, comuniştii nu vor mai fi comunişti

 

„Gata, soacra mea nu mai votează comuniștii ”, îmi spuse cineva zilele trecute, făcînd referință la recenta cuvîntare a lui Voronin, adresată mulțimii adunate în fața Palatului Republicii. Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER! (1 Fără Voronin, comuniştii nu vor mai fi comunişti )

vieru.eu29.09.2013

Jurnal TV mai sărac după plecarea lui Bogatu

 

În ultimile luni se observă o creștere a tendinței jurnaliștilor de la Jurnal TV, de părăsi acest post de televiziune. Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER! (1 Jurnal TV mai sărac după plecarea lui Bogatu )

vieru.eu18.09.2013

Comuniștii inițiază procedura privind demiterea Guvernului Leancă

 

Comuniștii cer demisia Guvernului Leancă și asta din cauza ultimilor năzbîtii ale acestuia făcute la Banca de Economii din Moldova (BEM). Poate, într-o măsură oarecare ei au dreptate, dar mă întreb ce o să dea asta. Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER! (0 Comuniștii inițiază procedura privind demiterea Guvernului Leancă )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

A los 23 años, Paige Jannings renunció a una empresa de Wall Street para empezar una carrera Calvin Klein Baratos …

Estos instrumentos financieros no son por lo general no son el actual más fácil para localizar. Básicamente esto puede ser …

来源: 当前位置  压瓦机|折弯机|剪板机|角驰Ⅲ|c型钢机|840压瓦机|860压瓦机|900压瓦机|彩钢瓦设备|双层压瓦机|天槽地沟机|三维扣板机|泡沫切割机|复合&#264

These pieces really set a standard in the inrsutdy.

De apariencia, divinas. En mi opinión preteblamonbe hubiera ido mejor con azúcar glass, probablemente menos granulosas y más finas, pero …

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog