Acum ceva vreme la serviciu am luat o decizie să nu folosim servicii gen Spotify sau iTunes pentru muzică, ci în schimb să cumpărăm viniluri și un sistem audio pe măsură. Părerile se împart în două tabere: oamenii care cred că am înnebunit sau suntem hipsteri și cei cărora li se pare genial faptul că ținem o mică economie pentru discuri pe picioare.
Până acum părerile au fost mai mult pozitive, în principiu din cauză că toată lumea își aduce aminte de faptul că undeva prin debara acasă la părinți încă mai există o colecție (asta dacă nu le-au aruncat fără să întrebe și le duc dorul).
Pentru noi experiența a fost interesantă, tranziționând de la întrebarea „de ce ai vrea să faci asta când nimeni sub 30 de ani nu știe cum să pună acul pe disc?” până la „hai că e plăcut să vezi colecția crescând sub ochii tăi”.
Nu vreau să le zic probleme, așa că o să le zic constatări proprii apropo de discuri:
– Tot ce se poate cumpăra nou e relativ scump; oamenii care își cumpără acum discuri au sisteme audio foarte scumpe (cel puțin 100 de lire fără amplificator și boxe) și probabil nu au o problemă cu asta.
– Uneori, tot ce e nou e de fapt muzică veche dar re-editată și republicată.
– Tot ce e vechi e scump dacă e de colecție sau ieftin dacă nimeni nu-l mai vrea (cu o excepție – când vânzătorul nu știe ce comoară are de fapt)
– Tot ce e vechi, că e scump sau valoros, nu se poate găsi online pe eBay și Amazon Marketplace sau alte site-uri de genul. Trebuie timp și răbdare să mergi prin magazine second-hand de caritate (unde oamenii care au făcut curat le-au aruncat) sau magazine de profil.
– Chiar și când ai o colecție uriașă, tot ai senzația că nu ai nimic de ascultat. Faptul că ai sute de viniluri scumpe și nimic de ascultat devine o problemă și mai mare a lumii dezvoltate.
– Nu poți să călătorești cu ele, ceea ce devine o problemă când călătoritul e o mare parte din viața unei companii, dar cred că aici ar trebui să zic ceva despre muzica de care ți se face dor atunci când nu asculți nimic.
– Cineva tot trebuie să ridice să schimbe muzica din când în când, iar uneori de fapt nu se ridică nimeni pentru că nu avem timp sau chef (problemele lumii dezvoltate). Atunci când ne ridicăm e din cauză că nu avem voie să stăm cu căști în urechi și nu vrem să auzim conversația cuiva de alături.
– Mă întreb dacă unul din motivele pentru care ascultăm MP3-uri acum e faptul că albumele, în general, nu sunt chiar atât de grozave în totalitate. Poate erau acum ceva vreme, dar chiar și cu albume grozave ajung să ascult cam 3-4 cântece și restul doar dacă adorm și las albumul pe repeat. De vreun an de zile încerc să post-raționalizez ca toată lumea că „te obișnuiești și începe să-ți placă sau descoperi o piesă și o interpretezi într-un mod inedit fără să îți dai seama” dar nu s-a întâmplat. Meat Loaf – Bat out of Hell e o melodie la fel de enervantă acum ca prima oară când am auzit-o.
– Am descoperit că îmi plac mai mult compilații bazate pe stări induse, gen o melodie de la Bon Iver aici, una de la Tindersticks după, una de la Leonard Cohen, ș.a.m.d., dar evident că nu poți să faci asta cu viniluri. Poate când o să putem printa viniluri cu imprimante 3D și o să ne facem propriile compilații, dar de fapt descoperim că se repetă istoria cu piratat casete. Unde am mai auzit-o pe asta…ah da, pirateria e de fapt lege care n-a ținut pasul cu tehnologia.
– Nimeni nu a revitalizat casetele VHS, dar bănuiesc că nimeni nu se grăbește să zică „se vede mai bine pe VHS”…
Dar na, plăcut altfel să ai luxul de a colecționa viniluri. Poate cândva o să valoreze o avere.
sursa: supermagnet.ro
