BlogPost.Timpul.md

O televiziune britanică îi cheamă la rugaciune pe musulmani

Un post de televiziune britanic va difuza apelul musulman la rugăciune în fiecare dimineață în timpul Ramadanului, scrie Reuters.

Channel 4, a anunțat ieri că va fi primul post național de televiziune care va difuza chemarea la rugaciune pentru musulmani, începând din 9 iulie pentru întreaga lună de post islamic.

Televiziunea își va întrerupe programul obișnuit de patru ori pe zi în perioada Ramadamului, cu filme de 20 de secunde pentru a reaminti telespectatorilor de chemarea la rugăciune.

Ralph Lee, șef de programe la Channel4, a declarat că se așteaptă ca postul să fie criticat pentru că își concentrează atenției pe o religie minoritară. Prin această decizie, televiziunea speră să liniștească apele între englezi și musulmani.

Musulmanii britanici au suferit represalii după ce doi bărbați l-au ucis pe soldatulLee Rigby, un veteran de război care a luptat în Afganistan, în plină zi în Londra, în luna mai.

De atunci, au existat o serie de demonstrații împotriva Islamului și o creștere a atacurilor la adresa musulmanilor, inclusiv incendierea unui centru islamic din Londra.

sursa: paginademedia.ro

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Descoperire științifică de excepție la Chișinău

 

Un matematician moldovean soluționează o problemă formulată de către renumitul matematician francez Poincaré acum 130 de ani. Se numește Mihail Popa, este doctor habilitat, profesor universitar, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Matematică și Informatică (IMI). A împlinit anul acesta 65 ani şi este unul din cercetătorii adevăraţi de la noi care munceşte cu onestitate şi cu... (0 Descoperire științifică de excepție la Chișinău )

Rușinea… de a fi moldovean

 

Ce fel de nație suntem noi, moldovenii? Îi aud pe unii care spun că sunt mândri că’s moldoveni. Ridică mândria la rang de virtute și se umflă în pene ca niște curcani plouați. Cum să te mândrești că ești moldovean când niște dobitoci, moldoveni mândri, au violat două suflete amărâte: într-un sat o femeie gravidă,... (5 Rușinea… de a fi moldovean )

Violează un scenariu bun din viață

 

în moldova nu se fac filme. cică nu avem scenarii. sau, de fapt, nu avem scenariști. pentru că scenarii avem, mai dă domnu, în fiecare zi la știrile pro tv. acum am intrat în perioada violurilor. epidemia violurilor. violăm tot de la capre la gravide și downi. uite un scenariu  bun: șapte tipi o violează... (0 Violează un scenariu bun din viață )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

  来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188   传 真:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 箱:59458991@qq &

'Un verso en lugar de inspiración en el canción,Gafas de sol Ray Ban Barato, 'Man A Mirror ',Gafas Ray Ban …

A continuación se presentan análisis de los lugares que visita (o va a visitar aún) en su. CliffObviously,Barato Nike Air …

Descubra jugar agresivamente poker la utilización de este tipo de juego,zapatos air jordan Outlet, alternativa en sus preocupaciones es casi …

  It's possible to bet any amount in the event that it's in the table minimum and maximum.One-roll bets differ …

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog