- BLOGPOST.timpul.md - http://blogpost.timpul.md -

Ca la moldoveni! (I)

Scris de: 3blogpost la data Iulie 3, 2013 @ 10:30 in Opinii & Editoriale | No Comments

In urma cu o saptamana am plecat Acasa ca sa iau parte la un eveniment foarte frumos in familia mea. Fratele meu s-a casatorit (in sfarsit!) si eu nu puteam sa ratez petrecerea, nici de-ar fi fost potopul.

De obicei, cand plec inspre casa, iau avionul la Bucuresti, iar cu British Airlines toate-s bune si frumoase. De obicei, de la Bucuresti merg la Pitesti, in orasul meu de suflet, acolo unde am si hotarat sa raman sa locuiesc. Ei bine, de data asta, n-am avut suficient timp ca sa merg la Pitesti si de acolo sa iau autobusul la Chisinau, asa ca am cautat o ruta directa Londra-Chisinau. Dupa lungi cautari pe google, am gasit un zbor fara excala cu Air Moldova. Denumirea companiei mi-a provocat o usoara emotie si o nostalgie ca plec Acasa. E o companie pe care o pot cataloga ca fiind „de la mine, de acolo”. Pretul biletului nu prea m-a bucurat, insa neavand alte variante, am ales-o pe aceasta. In general, spre Chisinau sunt putine rute, de cele mai multe ori sunt cu excala si trebuie sa astepti mai mult de 6 ore prin alte aeroporturi. De la Londra, exista doar o singura ruta saptamanala fara excala, vineri pleaca si luni se intoarce la Londra. Pentru mine a fost la fix, cum s-ar zice.

Am avut zborul la 7 seara de pe aeroportul din Stansted. Dupa o zi infernala la serviciu si dupa un dus in graba, am pus bagajul in  portbagajul masinii, am pus GPS-ul si dusi am fost. Pana la aeroport nimic interesant, cu exceptia faptului ca a fost o aglomeratie enervanta pana la Dartford Tunnel, unde toti stateau sa plateasca o taxa ca sa poata traversa raul Thamisa, fie prin tunel, fie pe pod. Acea aglomeratie m-a facut sa-mi bata inima, imi era frica sa nu pierd avionul. Am ajuns la limita cat sa nu intru in panica. Am pierdut ceva timp cautand parcarea de la Departures, caci GPS-ul ne-a dus in alta parte a aeroportului. am inchis GPS-ul si am urmat semnele. Intr-un sfarsit, am gasit ghiseul pentru check-in, unde se imbulzea o gramada de lume. Acolo am realizat ca ma duc in Moldova, caci coada nu e ca cea normala, fiecare om la spatele celuilalt, ci un fel de piramida, in care fiecare vrea sa treaca primul, de parca nu tot in acel avion ajungi. Ca la moldoveni!

Imi vine si mie randul la ghiseu, scot pasaportul, pun bagajul pe cantar si astept sa-mi dea biletul. Astept, mai astept, inca astept. Domnul de la ghiseu ma intreaba, cu o spranceana ridicata, daca am platit biletul. Logic ca l-am paltit, doar nu veneam cu el neplatit. Se uita pe o lista, se tot uita, eu inca astept. sunt aproape la limita dintre panica si nervi. Si astept. Nenea a plecat undeva sa faca rost de un leptop ca sa verifice inca odata listele. Dupa vreo 5 minute apare. Isi cere scuze. Cica numele meu era asemanator cu un altul care nu platise inca biletul, dar totul e ok pentru mine. Serios? Asemanator? Pai bine, da ei, la ghiseu, de ce nu au si ei macar un calculator cu baza de date sau ceva de genul? In ce era ne aflam? Mi-am pus niste intrebari retorice si cu graba de a gasi poarta. Urmez sagetile si ajung la niste usi sa astept un fel de trenulet. Astept si astept. Cica 2 minute, dar s-au facut 5, apoi 7, asa pana la 10 min. In fine, urc in trenulet. Sunt doar eu. Ma uit in jur, oi fi nimerit? Cobor la urmatoarea statie si caut poarta. Uf, o gasesc. La ghiseul de imbarcare o doamna motaia. Eram singura acolo, asa ca ma apropii s-o intreb daca am ajuns bine si daca s-a facut imbarcarea. S-a uitat, asa, la mine, de parca i-as fi mancat pranzul si mi-a raspuns sec, ca da. Si imbarcarea? Stai jos si asteapta, a urmat replica. Exact ca la moldoveni, adica fara bunavointa si fara acel zambet amabil de pe fata, fie el si fals, atat de caracteristic englezilor. Si doamna tot englezoaica era, banuiesc dupa accent, dar nu bag mana in foc, dupa comportament. S-o fi molipsit de la ai mei? Nu stiu, zic.

Ma asez eu pe scaun si astept. Imbarcarea ar fi trebuit sa se termine, dar ea nici nu incepuse. Cand, deodata, incept sa apara, galagiosi si derutati, moldovenii mei. Nu se aseaza pe scaun ca mine, ci in fata ghiseului si nu intr-o coada normala ci de jur imprejurul ghiseului, formand si o coada, lata de vreo 5-6 persoane alaturate, blocand in intregime holul. Fix ca la moldoveni. Apar doi indivizi de la paza si ordine si ii roaga pe toti sa se aseze pe scaune, in partea opusa holului sau sa formeze o coada de o persoana, dar tot in partea opusa holului, pe langa scaune. Moldovenii agitati, se muta, se intorc, iar se muta, iar se intorc. Eu stau linistita pe scaun, caci aveam in mana biletul cu loc la geam si altceva nu mai conta. Ma ridic si ma duc la geam, avionul meu parcase si nostalgia de care va ziceam mai sus, iar ma rascoli.

Intru in avion unde ne intampina doua stewardese imbracate in rosu. Costumul nu parea chiar comunist, insa fetele lor imi pareau atat de familiare. Cand am vazut esarfa de la gatul lor ma lovi un puternic parfum de acasa. Parfumul era amestecat din 3 culori, rosu, galben si albastru…

Si a inceput o ploaie de mai mare frica…

sursa: jurnaldesotie.blogspot.co.uk [1]

blogpostt [2]

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD [3] pe TWITTER [4]!


Articol printat de pe: BLOGPOST.timpul.md: http://blogpost.timpul.md

URL-ul articolului: http://blogpost.timpul.md/2013/07/03/ca-la-moldoveni-i/

URLs in this post:

[1] jurnaldesotie.blogspot.co.uk: http://jurnaldesotie.blogspot.co.uk/2013/07/ca-la-moldoveni-i.html

[2] Image: https://www.facebook.com/Timpul.md

[3] BLOGPOST.MD: http://blogpost.timpul.md

[4] TWITTER: https://twitter.com/blogpostmd

Copyright © 2013 blogpost.timpul.md. Toate drepturile rezervate.