BlogPost.Timpul.md

Cât de “mincinos” sunt când spun adevărul!

 
Bloggeri / autori

Mihai Ghimpu

ghimpu.wordpress.com

Mihai Ghimpu este un politician din Republica Moldova. A fost președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 28 august 2009 – 28 decembrie 2010. Din 1998 este Președinte al Partidului Liberal, succesorul de drept al Partidului Reformei. A asigurat interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova, în urma demisiei lui Vladimir Voronin din data de 11 septembrie 2009.

 
 

Unde m-aş duce, unde m-ar duce, tot voi ramâne pe veci, codrule, cu tine! Ce cuvinte, câtă dragoste, câtă mândrie faţă de plaiul natal!

Aceste rânduri sunt luate din poezia ,,Codrii mei frumoşi”  de Petre Cruceniuc. Imi plac mult  codrii Moldovei, la fel ca şi colinele, văile, şesurile verzi sau albe, în funcţie de anotimp, cărora le duc dorul, mai ales celor din preajma Coloniţei pe unde am copilărit, colinele Statanului, Crâşma Roşie, Valea Coloniţei, pădurile de la Fănuţa şi Leu şi desigur Valea Raiului, unde în anii copilăriei păşteam vacile. Dar cea mai frumoasă amintire totuşi e legată de Valea Raiului, fiindcă atunci cănd mergeam cu vacile spre Valea Raiului era altă viaţă. Nu mai luam mâncare de acasă, nu ne chinuiam s-o cărăm după noi o jumătate de zi şi încă s-o mănânci rece. Din contra, mâncam proaspăt şi cald, fiindcă există în această frumoasă vale o fermă de găini, aşezată chiar pe muchia dealului unde astăzi au loc  competiţii sportive, raliuri, şi vrând-nevrând, îţi cădea câte un ou-două şi, de ce nu, şi câte o găină care se rătăcea sau se oua înafara fermei. Ce gustoşenie! Nici nu se pot compara cu găinile Grill de astăzi, şi încă unde mâncate – în Valea Raiului! Într-adevăr, viaţă de rai!

Dar să revenim  la subiectul principal. Scuzaţi că m-a cuprins, dintr-o dată, dorul de copilaria mea, de codrii Moldovei care astăzi, după ce ni s-au luat munţii şi marea, a rămas bogăţia şi frumuseţea  plaiului nostru, din toate timpurile. Iată de ce vă rog să-mi  permiteţi să-l parafrazez  pe scriitorul  P.Cruceniuc şi să spun:  ,,Unde m-aş duce, unde m-ar duce, tot voi rămâne, pe veci, Moldovă, cu tine”, sau,  oriunde aş fi, “Inima mea e Moldova, dragostea mea e Moldova, soarele meu e Moldova, Ţara în care trăiesc, Ţara pe care o iubesc …”, versuri scrise de fratele meu Simion Ghimpu, unde la fel observăm aceeaşi dragoste  faţă de Moldova.  Am  înlocuit un singur cuvant  “codrule” cu “Moldova” din următorul motiv şi ştiţi de ce, dragi cetăţeni? Primul: oriunde aş fi, fie acasă, fie departe de casă, fie la guvernare, fie înafara actului guvernării, eu ramân alături de codrii, de Moldova noastră, de  durerile şi  problemele Dumneavoastră, de viitorul nostru european şi national; al doilea motiv este ca să medităm împreună despre dragostea pentru plaiul nostru, despre faptul de ce poeţii îşi iubesc codrii şi Moldova, iar politicienii, desigur nu toţi, dar marea majoritate fură Moldova şi o fură ca în codru, vorba populară. De ce poeţii ridică prin versurile lor Moldova în ceruri, iar politicienii o trântesc “cu capul de asfalt”, poeţii din toate timpurile au apărat Moldova, politicienii au vândut şi vând Moldova, poeţii văd  codrii Moldovei ca o mare bogăţie, ca o mândrie, fiindcă sunt rădăcina rădăcinii noastre de mii de ani, din timpurile Dacilor, iar unii politicieni  se ascund după bătrânul  stejar din codrii Moldovei pentru a se înbogăţi şi pentru a o trăda.

A iubi şi a fura sunt lucruri absolut diferite, iată de ce Partidului Liberal îi stă mai bine înafara guvernării. “Vremea trece, vremea vine, toate-s vechi şi nouă toate; Ce e rău şi ce e bine tu te-ntreabă şi socoate; Nu spera şi nu ai teamă, ce e val ca valul trece,… Tu aşează-te deoparte, vremea trece, vremea vine,…”  Orice ai citi din Mihai Eminescu, nu-ţi poate sugera altceva decât că valul trece, iar cu vremea vor trece şi acei ce s-au dat după stejar pentru a trăda şi a sărăci Moldova, punând în faţă sloganul “Moldova fără sărăcie”. Dar e posibil să nu am dreptate, poate Moldova se consideră ei şi atunci obiectivul “Moldova  fără sărăcie” a fost realizat. Altfel cum să tratăm vorbele lui V. Filat, ca răspuns la furtul a 7,8 milioane dolari din buzunarul cetăţenilor prin dosarul Registru. Citez: “Dlui (adică subsemnatul – nota mea) demonstrează din ce în ce mai mult că este un mincinos. În activitatea mea, în calitate de prim-ministru, am fost implicat plenar în protejarea instituţiilor statului şi a banilor publici.” (Unimedia) Doamne, cât de “mincinos” sunt când spun adevărul! Şi dacă-s “mincinos”, ia să vedem, stimaţi prieteni, ce va zice de data aceasta sau care va fi reacţia “şefului” Filat faţă de documentele care confirmă că după 14 (paisprezece) ani, adică  la 20 octombrie 2010, după un an de guvernare a lui V.Filat şi  după ce judecătoriile de arbitraj din SUA şi Franţa resping cererea firmei lui Birstein ” Intercomsoft ltd” de a fura R. Moldova de 103 mln dolari, apare un contract încheiat cu compania “ANDIMIT” SRL care prevede că ultimul este în drept să primească încasarea datoriei în mărime de 50 procente din toate sumele datorate Intercomsoft Ltd, adică 50 procente din banii luaţi de pe conturile CRI Registru. Cum credeţi, stimaţi cetăţeni, a cui e firma, pe conturile cui se duc banii? Dacă eu sunt ,,mincinos”, de ce din 1996 şi până-n 2010, adică până nu a devenit V.Filat prim-ministru,  n-a existat un astfel de contract şi cine-i omul care dă 50 mln dolari de pomană cuiva din munca cinstită?

Dumneavoastră, stimaţi cititori, vă doresc lectură plăcută, iar celor “cinstiţi” – poftă bună, că au mai rămas nişte bani în REPUBLICA MOLDOVA. Înainte, dragi analişti şi blogheri moldoveni, împreună cu “guvernul proeuropean”, că poporul le rabdă pe toate. El este conştient că este  talpa Ţării, dar totodată este conştient şi de lipsa de dragoste, de respect şi de grija din partea guvernanţilor. Şi atunci, stimaţi guvernanţi, vrei nu vrei  apare o singură întrebare: pe cât timp îi va ajunge poporului această răbdare?
Bună dimineaţa moldoveni!

1

 

2

 

image-3

image-5

image-11

image-21

image-31

image-41

image-51

image-6

image-7

image-8

image-9

d0bdd0bed0b2d0bed0b5-d0b8d0b7d0bed0b1d180d0b0d0b6d0b5d0bdd0b8d0b5

image

image

image1

image-61

image-71

image-81

image-91

image-10

 

 

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
andrei

noapte buna, misa nu te mai lauda cu fratii ca ai mult pana la ei

Iunie 15, 2013 at 19:00 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

IUBIM LIBERTATEA – CONDAMNĂM OCUPAŢIA!

 

Fraţi români moldoveni, Nu există nimic mai scump decât libertatea unei naţiuni,  doar o naţiune liberă poate oferi omului libertate, dreptate şi bunăstare. Nouă, însă, românilor moldoveni, această libertate ne-a fost luată prin forţa armelor în 1812, 1940, 1944 şi 1992. Iată de ce este foarte importantă prezenţa noastră la mitingul de comemorare din Piaţa... (1 IUBIM LIBERTATEA – CONDAMNĂM OCUPAŢIA! )

Vitalie Marinuţă – comunistul de la Holercani

 

În pauza şedinţei Parlamentului din 20 iunie 2013, Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a susţinut un briefing de presă în care a prezentat o Hotărâre a Judecătoriei Dubăsari în care Vitalie Marinuţă figura în listele candidaţilor supleanţi din partea Partidului Comuniştilor din R. Moldova, iar fratele său – în calitate de consilier de la acelaşi... (1 Vitalie Marinuţă – comunistul de la Holercani )

Transfugii cu transfugii

 

Şi cocostârcul are casă, şi viţeluşul are mamă (vezi foto), dar trădătorii nu au nici mamă şi nici casă, umblă ca şatra din sat în sat, poate le va cădea ceva, dacă nu o filială PL, atunci măcar nişte transfugi ca ei. Foştii mei colegi de ieri, trădătorii de azi, sunt exasperaţi, deoarece nicidecum nu... (0 Transfugii cu transfugii )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

[…] sursa principală a creierului de noradrenalina – o substanta care poate înlătura depresia. – See more Explicația ar fi…

blegea, tocmai că România s-a împotrivit Pactului Ribentrop Molotov, că altfel nu mureau soldații români pe la Țiganca, Chișinău etc

ivane, scrii ca să nu adormi voi nu erați în stare să vă apărați în 1918 când rușii erau…

来源: 产品目录 复合板系列 店面压瓦机 U型槽设备系列 百叶窗成型设备 常用压瓦机系列 阳极板设备系列 数控止水钢板机 角驰压瓦机系列 三维扣&

沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188 &nbsp,手机:13832771638王女士; 电 话:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 &

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog