BlogPost.Timpul.md

Primul film din istorie

primul-film

Pe 14 octombrie 1888, inventatorul francez Louis Le Prince, realiza, în casa soților Joseph și Sarah Whitley din Roundhay (Marea Britanie), primul film din istorie. Un film din care, din nefericire, s-au păstrat doar două secunde și care a fost realizat cu trei ani înaintea proiecției realizate de Edison (1891) și cu șapte ani înaintea primei proiecții a fraților Lumiere (1895). Aceste două secunde.


În film apar: Adolphe Le Prince (fiul inventatorului), Sarah Whitley și Joseph Whitley (gazdele) și Harriet Hartley. După realizarea acestui prim film, Louis Le Prince a pregătit un turneu în SUA pentru a face o serie de demonstrații publice.

O dispariție misterioasă…

În septembrie 1890, Louis plănuia să se reîntoarcă în Marea Britanie pentru a-și patenta invenția și apoi să plece în turneul demonstrativ din SUA. Așa că mai întîi și-a vizitat fratele din Dijon, iar de aici, în data de 16 septembrie a luat trenul spre Paris. Doar că n-a mai ajuns la destinație: prietenii nu i-au găsit nici trupul, nici bagajele, iar cercetările poliției nu au dus la niciun rezultat (abia după mai bine de un secol de la dispariție în arhivele poliției a fost găsită fotografia unui bărbat înecat despre care se spune că ar putea fi Louis Le Prince, însă nici astăzi nu se știe nimic cu siguranță).

Și, pentru a adânci și mai mult misterul: “evaporarea subită” a lui Louis Le Prince i-a permis lui Thomas Edison să culeagă toți laurii (și beneficiile financiare aduse de aceștia), pentru inventarea filmului. Cu toate aceastea, astăzi el este recunoscut doar ca “părinte al cinematografiei” (și nu și al filmului)

…și alte două morți

– Sarah Whitley – a murit la zece zile de la realizarea filmului;

– Louis Le Prince – a dispărut misterios pe când mergea cu trenul, la doi ani de la realizarea filmului;

– Adolphe Le Prince – a fost găsit împușcat în New York, la patru ani după realizarea filmului (imediat după ce depusese mărturie într-un proces împotriva lui Edison privind patentul asupra invenției)…

 

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Sfaturi de beauty pentru 2015

 

Înnoirea fardurilor, folosirea unor produse ce oferă protecţie solară şi mai multă odihnă se numără printre sfaturile de înfrumuseţare şi întinerire pe care le poti adopta in 2015. Iata cateva sfaturi oferite de specialistii din online: Faceţi curat în trusa de machiaj Produsele de machiat ar trebui schimbate de două ori pe an. Aruncaţi orice... (1 Sfaturi de beauty pentru 2015 )

Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe!

 

Există numeroase creme şi remedii cosmetice pentru piele, iar produsele gata preparate sunt, într-adevăr, convenabile şi uşor de folosit. Dar utilizarea uleiului de măsline ca atare sau combinat cu alte ingrediente poate face miracole! De fapt, folosind atât uleiul de măsline din sticlă cât şi săpunurile şi produsele pe bază de ulei de măsline pentru... (0 Ulei de măsline: efecte miraculoase pentru frumuseţe! )

Migdale pentru inimă sănătoasă

 

Migdalele menţin sănătatea inimii şi combat celulita, au relevat şase studii noi efectuate de cercetătorii americani, prezentate la Congresul Societăţii americane pentru nutriţie din San Diego, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Conform celor şase studii ale cercetătorilor americani, migdalele sunt bogate în nutrienţi, în grăsimi mononesaturate benefice şi vitamina E, cu efect protector împotriva razelor ultraviolete şi... (4 Migdale pentru inimă sănătoasă )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

  来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188   传 真:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 箱:59458991@qq &

'Un verso en lugar de inspiración en el canción,Gafas de sol Ray Ban Barato, 'Man A Mirror ',Gafas Ray Ban …

A continuación se presentan análisis de los lugares que visita (o va a visitar aún) en su. CliffObviously,Barato Nike Air …

Descubra jugar agresivamente poker la utilización de este tipo de juego,zapatos air jordan Outlet, alternativa en sus preocupaciones es casi …

  It's possible to bet any amount in the event that it's in the table minimum and maximum.One-roll bets differ …

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog