BlogPost.Timpul.md

O nouă noţiune în politicul moldovenesc – separatism la comandă

135038
 

Aşa numitul grup reformator, condus de deputatul Ion Hadîrcă, în realitate reprezintă o pagină nouă în politicul moldovenesc – pagina trădătorilor la comandă, scrisă şi de această dată de “cronicarul” rus de origine necunoscută Piotr Kirilofici Lucinski, reprezentant permanent al politicii unioniste de la Kremlin la Chişinău şi fondator principal al Partidului Liberal-Democrat.

Cu tot respectul faţă de meritele deputatului Hadîrcă în perioada renaşterii naţionale de la finele anilor 80 ai secolului trecut, trebuie să recunoaştem că acest “unionist” este în realitate un agent al NKVD-GPU-KGB-FSB rusesc care a reuşit să execute şi de această dată comanda de la Moscova, cu exactitate. Trecem peste evenimentele anilor 80-90 şi ne concentrăm la comanda recentă a tovarăşului Lucinski, de a distruge PL-ul pe interior, pentru a profana numele Ghimpu şi pentru a scoate de pe rol orice luptă naţională în Republica Moldova care pînă la 12 aprilie era favorită printre candidaţii la aderare în UE.

Ziua de 12 aprilie 2013, dincolo de  încă o sărbătoare rusească popularizată la Chişinău, a lansat aidoma cosmonautului Iura Gagarin, nişte sateliţi în politicul modovenesc, pentru a ne convinge că ducem lipsă de apărători ale intereselor naţionale. Cu excepţia liberalilor, probabil. Acel grup de sateliţi, trădători, separatişti politici care mai au tupeul să reprezinte pînă la viitoarele alegeri parlamentare fracţiunea liberalilor, au trădat la momentul potrivit unicul partid care doreşte cu adevărat să ne apropie de fraţii români prin integrare europeană. Grupul separatist a trădat fără remuşcări, a trădat de dragul banului, a trădat şi membrii acestuia vor fi blamaţi. Ca şi Gagarin, cei 7 parlamentari în frunte cu Ivan Hadîrcă, dar şi cîţiva miniştri şi viceminiştri, mai ieri liberali, vor avea o soartă identică cu cea a cosmonautului rus – a decola sus spre ceruri, pentru a cădea în gol.

Îmi pare rău de cei şapte ex-liberali, nu pentru că au fost excluşi din lista mebrilor Partidului Liberal, ci pentru că s-au lăsat a fi cumpăraţi cu promisiuni gratuite ale filateliştilor pro moscoviţi.

Îmi pare rău şi de miniştrii şi vice-miniştrii promovaţi de Partidul Liberal pentru a reprezenta votul cetăţenilor în actul de guvernare, dar care au preferat treuca cu ruble. Speram şi eu la o corectitudine din partea lor. Gratuit.

Odihniţivă în pace, lupta politică pentru trădători s-a terminat. Cadavrele miroase urît, dar lupta continuă. Sperăm că liberalii moldoveni vor fi uniţi ca niciodată, demonstrînd că Moldova are şi eroi naţionali, nu doar trădători, putcişti, separatişti, răzvrătiţi şi cadavre politice. Şi le amintesc acestora că şi România a cunoscut un “grup de reformatori” în sînul PDL, în 2011. Şi care a fost soarta lor? Ca şi “reformatorii” propuşi de ex preşedintele RM, Vladimir Voronin, în 2005, inclusiv Marian Lupu la funcţia de Preşedinte a Parlamentului de pe lista PCRM, pentru a-l regăsi astăzi printre democraţi, trădătorii vor avea mereu soarta lui Iura Roşca – odată ce te-ai culcat cu duşmanii politici de ieri, vei primi calificativul unei prostituate politice, pe viaţă.

[to be continued]

sursa: vasilacheghenadie.wordpress.com

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Descoperire științifică de excepție la Chișinău

 

Un matematician moldovean soluționează o problemă formulată de către renumitul matematician francez Poincaré acum 130 de ani. Se numește Mihail Popa, este doctor habilitat, profesor universitar, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Matematică și Informatică (IMI). A împlinit anul acesta 65 ani şi este unul din cercetătorii adevăraţi de la noi care munceşte cu onestitate şi cu... (0 Descoperire științifică de excepție la Chișinău )

Rușinea… de a fi moldovean

 

Ce fel de nație suntem noi, moldovenii? Îi aud pe unii care spun că sunt mândri că’s moldoveni. Ridică mândria la rang de virtute și se umflă în pene ca niște curcani plouați. Cum să te mândrești că ești moldovean când niște dobitoci, moldoveni mândri, au violat două suflete amărâte: într-un sat o femeie gravidă,... (5 Rușinea… de a fi moldovean )

Violează un scenariu bun din viață

 

în moldova nu se fac filme. cică nu avem scenarii. sau, de fapt, nu avem scenariști. pentru că scenarii avem, mai dă domnu, în fiecare zi la știrile pro tv. acum am intrat în perioada violurilor. epidemia violurilor. violăm tot de la capre la gravide și downi. uite un scenariu  bun: șapte tipi o violează... (0 Violează un scenariu bun din viață )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188   电 话:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 箱:59458991@qq   &

If you find yourself fascinated with Virginia death certificates which are not occuring at the Virginia Department of Health like …

Din pacate oamenii nu sunt informati pe deplin ce impact si consecinte au in lumea subtila aceste donari de organe …

  咨询电话请拨打:13832771638 24小时在线QQ:59458991 49870222 金达压瓦机械设备厂 压瓦机|彩钢压瓦机|角驰压瓦机|彩钢角驰压瓦机_金达压瓦机械设备厂 c型钢机,彩钢&#3

  来源: 沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188   传 真:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 箱:59458991@qq &

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog