BlogPost.Timpul.md

Roşu şi Verde (II)

 
Bloggeri / autori
 

(am eliminat secera şi ciocanul în mod intenţionat)

Republica Moldova este moştenitoarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Inevitabil, culorile roşu şi verde de pe drapelul RSSM s-au regăsit, simbolic, în data de 3 mai 2013, în plenul Parlamentului R. Moldova. S-au regăsit precum doi tovarăşi îmbătaţi de nostalgie, precum două surori suprinse în acelaşi act de curvărie (politică).

Cromatica roşu-verde ne repugnă, însă cu adevărat demnă de dispreţ este compromiterea dezideratului de integrare europeană.
Angajamentele pe care şi le-a asumat Vlad Filat în calitate de lider al unui partid aflat la guvernare, dar mai ales în postura de prim-ministru, au fost precizate în Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, semnat la 16 decembrie 2010. Astfel, în conformitate cu punctul 2.3.1 din acest acord, care se referă la „Prevenirea şi combaterea crimei organizate, a terorismului şi corupţiei”, guvernul condus de Filat s-a obligat să purceadă la:
adoptarea legislaţiei privind prevenirea şi combaterea corupţiei şi consolidarea funcţiei anti-corupţie a CCCEC (…) Implementarea legislaţiei privind prevenirea şi combaterea corupţiei, asigurând funcţionarea eficientă a autorităţii independente de combatere a corupţiei.
Prin Programul de activitate al Guvernului „Integrare europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare (2011-2014)”, Filat s-a angajat să respecte principiului separării puterilor în stat şi să garanteze supremaţia legii:
Justiţia independentă este elementul-cheie al statului de drept şi al unei guvernări democratice şi este instrumentul care trebuie să asigure suportul necesar pentru celelalte reforme. Doar un sistem de drept bine organizat poate asigura şi garanta atragerea investiţiilor, lupta cu corupţia, combaterea criminalităţii şi protecţia drepturilor omului. Din aceste considerente, Guvernul va acorda o importanţă deosebită edificăriistatului de drept (…)
La capitolul „Edificarea statului de drept”, subcapitolul „Consolidarea rolului Curţii Constituţionale” al programului de guvernare au fost prevăzute doar două aspecte:

a) Revizuirea criteriilor de selectare a judecătorilor la Curtea Constituţională. Guvernul va promova modificări în legislaţie prin care va fi exclus cenzul de vîrstă şi de vechime pentru a deveni judecător la Curtea Constituţională;
b) Revizuirea procedurilor de examinare a constituţionalităţii actelor.
Prin urmare, nimic din ceea ce şi-a asumat Guvernul Filat atât în faţa cetăţenilor R. Moldova, cât şi a oficialilor europeni, nu indica opţiunea coalizării, fie şi informale, cu PCRM. Oricare dintre legile adoptate în grabă, cu un vădit scop de răzbunare, nu pot fi încadrate în logica angajamentelor şi a responsabilităţilor asumate, întrucât sunt un produs al orgoliului şi al infatuării unei persoane rănite în amorul propriu.
Vlad Filat nu s-a compromis doar ca demnitar de stat, ci şi ca lider de partid pro-european. Cel care până a accede la putere ne promitea şi ne asigura că vom avea „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”, în Vinerea Mare ne-a demonstrat că dânsul nu poate trăi într-o Moldovă fără Voronin şi fără comunişti, că este indisolubil legat de moştenirea guvernării comuniste. Cel care recent debita că nu va mai accepta într-o eventuală alianţă de guvernare isterie şi nebunie (aluzie la Mihai Ghimpu), în data de 3 mai a.c. a dat dovadă, prin docilii săi deputaţi, de ipocrizie şi perfidie.
Revocarea procurorului general ţine de competenţa Parlamentului, dar modul în care parlamentarii liberal-democraţi au înţeles să participe la exercitarea acestei atribuţii e dezolant. Cum poţi să te răsuceşti la 180 de grade şi să te miri că lumea-ţi spune că eşti ameţit?
Subordonarea CNA de către Guvern este un moft personal al fostului prim-ministru. Domnia sa, probabil, se consideră şeful etern al Cabinetului de Miniştri şi speră că astfel îşi va salva acoliţii ce urmează a fi deferiţi justiţiei. Este inutil să reiterez că prin Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize Filat s-a obligat să asigure independenţa autorităţii de combatere a corupţiei.
Anularea sistemului electoral mixt constituie o altă încălcare a promisiunilor din campania electorală, întrucât PLDM optase, la începutul constituirii sale, pentru introducerea votului uninominal. Se pare că Filat şi-a amintit de cetăţenii din stânga Nistrului, precum un suporter îşi aminteşte, în pauza unui meci, de necesităţile fiziologice. Asta cu condiţia recunoaşterii că „diplomaţia fotbalului” a fost unica repriză jucată (şi pierdută) cu autorităţile transnistrene. Este inutil să evoc provocările la care s-a dedat regimul lui Smirnov / Şevciuk şi la care Guvernul Filat a avut o reacţie anemică.
Extinderea prerogativelor prim-ministrului interimar poate fi interpretată doar ca un non-sens juridic. Cum poate un locţiitor să deţină împuterniciri mai largi decât cel ales în funcţie? Cum rămâne cu art. 98, al. (6) din Constituţie, care prevede expres că „Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului”? Sau poate se doreşte ca prim-ministrul interimar să deţină prin cumul şi funcţia de preşedinte al statului?
Finalmente, aspectul cel mai controversat al „mancurtizării politice” a lui Vlad Filat se referă la modificările operate, în prima lectură, la Legea cu privire la Curtea Constituţională nr. 317-XIII din 13.12.1994. Iniţiativa legislativă, din data de 30 aprilie a.c., a unui grup de deputaţi comunişti, privindsubordonarea organului de jurisdicţie constituţională de către Parlament, nu doar că este aberantă, dar şi insolentă, întrucât s-a încercat muşamalizarea ingerinţei puterii legislative în activitatea Curţii Constituţionale prin prisma „eficientizării activităţii” sale. Astfel, s-a purces la încălcarea art. 137 din Legea Supremă – „Judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei” – prin adoptarea unor amendamente la o lege organică. Or, art. 7 din Constituţia R. Moldova este destul de explicit: „Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică”. De altfel, scopul a fost cu totul altul: ostracizarea magistraţilor Curţii Constituţionale şi blamarea lor pentru atitudinea iresponsabilă, inconsecventă şi perfidă, în raport cu cetăţenii moldoveni şi oficialii europeni, a fostului prim-ministru.

***
În opera lui Stendhal, Julien Sorel s-a pierdut în alegerea roşului armatei sau a negrului Bisericii.
În „opera” moştenită de la Stalin, Vlad Filat s-a pierdut între roşul comuniştilor şi verdele stejarului.

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Paula

Aceste lucruri sunt deja cunoscute de toti moldovenii. Oamenii asteapta solutii la aceste probleme. Asteapta ca politicienii sa puna capat o data pentru totdeauna supunerii fata de Moscova si orientarea spre Europa. NU SUNTEM TERITORIU ASIATIC! AM FOST, SUNTEM SI VOM FI PARTE (separata ilegal prin pactul Molotov–Ribbentrop)DIN ROMANIA!. Asta ar trebui sa le comunicati rusilor, domnilor politicieni. Daca mai aveti coloana vertebrala.

Mai 15, 2013 at 12:43 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Alexu Mătrăgună: La mulți ani, dragă RM

 

“Cine vrea să afle adevărul, să se întoarcă spre trecut.” Mihai Eminescu Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER! (15 Alexu Mătrăgună: La mulți ani, dragă RM )

“Munteanul” primitiv

 

Acest text nu abordează o anumită trăsătură sau tipologie, de altfel inexistentă, a celor originari din regiunea geografică a Munteniei, ci reprezintă o replică la comentariul unuia dintre articolele mele anterioare – Moldoveanul primitiv. Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER! (4 “Munteanul” primitiv )

Demisec de secole (pamflet)

 

Ziua I – Elicoptere pacificatoare survolează spațiul aerian al Republicii Moldova, inclusiv Chișinăul. Membri și simpatizanți ai unor organizaţii, precum „Liga Tineretului Rus”, s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale și au urcat pe clădirea Guvernului, pe Arcul de triumf şi pe Catedrala „Nașterea Domnului”, pentru a-i întâmpina pe pacificatori. Parlamentul Republicii Moldova se află... (0 Demisec de secole (pamflet) )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

来源: 产品目录 复合板系列 店面压瓦机 U型槽设备系列 百叶窗成型设备 常用压瓦机系列 阳极板设备系列 数控止水钢板机 角驰压瓦机系列 三维扣&

沧州金辉压瓦机械设备厂   电 话:0317-8086188 &nbsp,手机:13832771638王女士; 电 话:0317-8086199   手 机:13832771638  15133711101   Q    Q:59458991       49870222   联系人:王经理   邮 &

压花地坪,其实又叫压模地坪,压印地坪。压花地坪是以特有的图案框架现场浇筑、一体成形的压花地坪系列,用现浇混凝土地面以特制模具&#26

来源: &nbsp,青丝锁云鬓;   &nbsp,双层压瓦机;   &nbsp,彩钢瓦压瓦设备介绍; &nbsp,金辉产c型钢机,香煎秋刀;   当前位置 数控止水钢板机 全自动天沟压型机 数控钢&#26495

Grattis!! SÃ¥ roligt att du vann och extraroligt att du tänker köpa dig en rejälare vÃlm¤ekälra. SÃ¥nt vÃ¥ndas jag över….…

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog