BlogPost.Timpul.md

Războiul al doilea mondial nu a avut loc

 
Bloggeri / autori
 

hitler
Imagine:natgeotv.com
 

Au existat în schimb câteva zeci de razboaie, care s-au desfășurat în paralel: unele pe față – cele franco-franceze, între Franța Liberă a unor Jean de Lattre de Tassigny, Charles de Gaulle și Philippe Leclerc si cea a mareșalului regimului de la Vichy, sub conducerea lui Philippe Pétain, purtate pe fronturile din Europa, Uniunea Sovietică, Camerun, Tunisia și Algeria;ucraineano-ucrainene, între naționalistii lui Stepan Bandera și ucrainenii fideli Uniunii Sovietice; sovieto-sovietice, pe de o parte, trupele generalului Andrei Vlasov și de celalată Armata Roșie; altele invizibile, tăcute, dar prin aceasta cu nimic mai puțin mai sângeroase sau mai puțin dure: războiul tacitpolono-evreiesc, cu un punct culminant în iulie 1941 la Jedwabne, în plina Polonie ocupată, și alt moment de vârf în Kielce, în 1946, pe teritoriul unei Polonii deja eliberate, apoi cel baltico-evreiesc, belaruso-evreiesc, ucraineano-evreiesc, româno-evreiesc; au fost și războaie individuale, personale, pentru păstrarea demnității și a umanității (populația care a adăpostit evrei), dar, simultan, alte traiectorii individuale au fost puse în slujba distrugerii, din motive oportuniste (averi, situație socială sau carieră politică)…

Unele războaie s-au terminat ”oficial” în 1945, altele ceva mai devreme (între cele două Franțe), câteva au continuat mult după aia (pogromul din Kielce din 1946, desfășurat de polonezi, apoi stigma sau disprețul social pe care le-au purtat…familiile de polonezi onești care au îndrăznit să salveze Evrei, mult timp după război),al patrulea tip de războaie mai durează și azi (dezbaterile cu privire la Holocaustul românesc și moștenirea Antonescu, foarte vii, apoi antisemitismul unor discursuri publice, în România, polonia dar și aiurea)…

…Sociologia Holocaustului (Zygmund Bauman, de exemplu, sau Hannah Arendt) iubește să scoată în evidență caracterul modern/industrial al acestuia: unelte și tehnologii performante, sisteme de transport, aparat birocratic superdezvoltat, raționalism modern, chiar scientism, detașat de valori morale, dar ”urăște” sau neglijează fundamentul premodern al urii față de evrei, bacground-ul emoțional care a făcut posibilă Soluția Finală… Or, majoritatea formelor de antisemitism în secolul XX au avut, ca și cele din secolul al XIII-lea, un pilon de negândire comun, transmis ca o moștenire ”scumpă” printre ani și generații: acuzația falsă că evreii ar fi furat/jertfit copii de creștini în scopuri ritualice…neconfirmată vreodată de vre-un caz real.

Conceptul ”Al Doilea Război Mondial” e mai degrabă un credit generos de încredere oferit rațiunii: nimic nu a fost Mondial în acea nebunie, cu excepția retoricii, altfel pasiunile, patriotismele, emoțiile, ura și dragostea au fost ”locale”, intrapersonale chiar…Ar fi cumva al Doilea Mare Război Individual (Personal) din istorie, când fiecare persoană, indiferent de rangul social, clasa de proveniență, sex sau vâstră a trebuit să facă alegerea taberei și cauzei (spre deosebire de războaiele medievale, care antrenau de obicei, o minoritate – aristocrați, mercenari)…

Între 1941-1945 (date convenționale care ar trebui revizuite), nu a existat posibilitatea retragerii din Istorie, eschivarea de la Alegere.

Din păcate, istoria o cam scriu întotdeauna învingătorii, tot ei fac și generalizările morale sau ideologice – agendele etice și manualele de uz corect a memoriei, astfel că nu toți luptătorii din război au statutul de eroi, unele lupte sunt mai nobile decât altele…

Încă mai aștept o istorie individualistă a acelor ani, un fel de enciclopedie a șanselor, alegerilor și tipajelor umane întâmplate în situația aia particulară…

Fac re-post al unui bilet din 2009. Nu e o bravadă revizionistă, nici încercare de a propune interpretări alternative. E un îndemn la meditație. Sper să trezesc cîteva întrebări.

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Mic îndrumar al intelectualului public sau cum mai e posibil să fii de stînga într-o ţară conservatoare (Vasile Ernu)

 

În continuarea dosarului despre Intelectuali și diviziunea stânga-dreapta în Moldova, atașez acest text semnat de Vasile Ernu. E prea mare pentru a fi publicat în ziarul Jurnal de Chișinău care a găzduit celelalte replici, a mea și a lui Mircea Ciobanu și din acest motiv îl public pe blog.  Mic îndrumar al intelectualului public sau cum mai e posibil să... (0 Mic îndrumar al intelectualului public sau cum mai e posibil să fii de stînga într-o ţară conservatoare (Vasile Ernu) )

Duminica de gândire

 

Sociologul și activistul portughez Boaventura de Sousa Santos explică, în The Guardian, cauzele revoltelor din Brazilia. Alain Badiou despre protestele din Turcia. Un fragment din cartea Human Rights from a Third World Per­spect­ive: Cri­tique, His­tory and Inter­na­tional Law (Cam­bridge Schol­ars Pub­lish­ing, 2013)., editată de José-​Manuel Bar­reto. Aici un fragment ceva mai mare. David Harvey – Seventeen Contradictions and the End of Capitalism – lecție publică... (0 Duminica de gândire )

Nişte gânduri după marşul comunităţii LGBT

 

Nici un politician moldovean n-a avut curajul elementar să vină la marșul comunității LGBT să spună măcar: sînteți și voi cetățenii noștri. Nici unul din politicienii ce se burzuluiau sîmbătă în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet  la tema integrării europene înghițind cu poftă mici, prosciutto și bere de la organizatori, n-a găsit suficientă... (4 Nişte gânduri după marşul comunităţii LGBT )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

来源: 当前位置  压瓦机|折弯机|剪板机|角驰Ⅲ|c型钢机|840压瓦机|860压瓦机|900压瓦机|彩钢瓦设备|双层压瓦机|天槽地沟机|三维扣板机|泡沫切割机|复合&#264

These pieces really set a standard in the inrsutdy.

De apariencia, divinas. En mi opinión preteblamonbe hubiera ido mejor con azúcar glass, probablemente menos granulosas y más finas, pero …

That's a clever answer to a tricky quteoisn

Th'eres nothing like the relief of finding what you're looking for.

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog