BlogPost.Timpul.md

Modelul american

Americans Elect protest

Două lecţii despre educaţie

Se spun multe prostii despre americani, la fel ca despre oricare altă nație. Dar cea mai mare gugumănie mi se pare cea legată de așa-zisa lipsă de educație a acestui popor. Te umflă și râsul când te gândești că, în ultimii 40 de ani, cercetătorii și profesorii americani au câștigat mai multe premii Nobel pentru fizică, chimie, medicină și economie decât confrații lor europeni la un loc. Unul dintre principalele motoare ale creșterii economice spectaculoase ale Americii în secolul 20 a fost învățământul superior. Cei care se grăbesc să cânte prohodul economiei americane uită că acest motor funcționează în continuare la turație maximă și că timpii lui se măsoară nu în ani, ci în generații. În loc să dăm cu tifla, poate fi util să înțelegem cum au ajuns americanii aici și să luăm folos din exemplul lor.

Până să vin aici, nu pricepusem cu adevărat importanța și respectul de care se bucură universitățile în cultura acestui popor. Dacă iei în calcul doar procentul din PIB alocat educației (5,7%), lucrul ăsta nu sare în ochi din primul moment. Dar abia când privești bugetul unei universități de top lucrurile devin mai clare. În cazul Universității Stanford, dintr-un buget anual de, țineți-vă bine, 3,7 miliarde (da, miliarde!) de dolari, statul acoperă mai puțin de o treime. Iar acești bani se duc doar în cercetare. Restul bugetului este acoperit din profitul pe care universitatea îl obține în fiecare an investind donațiile primite de-a lungul timpului. Numai în cazul Școlii de Afaceri de la Stanford totalul acestor donații se ridică la 825 de milioane de dolari. Cine sunt donatorii? Oameni cu stare, mulți dintre ei foști absolvenți, dar nu numai. Ideea că cea mai bună moștenire pe care le-o poți lăsa copiilor tăi este să investești în educația țării tale este adânc înrădăcinată în cultura americană. M-aș bucura să văd și la magnații români acest tip de vizionarism. Știu că există inițiative, dar ele sunt firave și suferă, cel mai adesea, de lipsă de coerență (mă opresc aici, pentru că discuția merită un articol separat).

Școala de aici nu excelează, însă, la orice nivel, iar colegii mei americani sunt primii care recunosc că învățământul preuniversitar are mai mult probleme decât modele de urmat. Dacă nu ai avut șansa să te naști în familia și în cartierul potrivit, nici școala de care vei avea parte nu va fi una foarte bună. Problema, ca și la noi, este legată de finanțare. Statul are un buget limitat, iar școlile de cartier nu au donatori și nici fond de investiții. Așa că acolo ajung în cea mai mare parte oamenii care nu și-au putut găsi un serviciu în altă parte. Vă sună cunoscut? Rezultatele le știți foarte bine.

continuare pe bucurenci.ro

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Pagină web
Comentariul*
 

 
 
 
De acelasi autor
 
 

Descoperire științifică de excepție la Chișinău

 

Un matematician moldovean soluționează o problemă formulată de către renumitul matematician francez Poincaré acum 130 de ani. Se numește Mihail Popa, este doctor habilitat, profesor universitar, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Matematică și Informatică (IMI). A împlinit anul acesta 65 ani şi este unul din cercetătorii adevăraţi de la noi care munceşte cu onestitate şi cu... (0 Descoperire științifică de excepție la Chișinău )

Rușinea… de a fi moldovean

 

Ce fel de nație suntem noi, moldovenii? Îi aud pe unii care spun că sunt mândri că’s moldoveni. Ridică mândria la rang de virtute și se umflă în pene ca niște curcani plouați. Cum să te mândrești că ești moldovean când niște dobitoci, moldoveni mândri, au violat două suflete amărâte: într-un sat o femeie gravidă,... (6 Rușinea… de a fi moldovean )

Violează un scenariu bun din viață

 

în moldova nu se fac filme. cică nu avem scenarii. sau, de fapt, nu avem scenariști. pentru că scenarii avem, mai dă domnu, în fiecare zi la știrile pro tv. acum am intrat în perioada violurilor. epidemia violurilor. violăm tot de la capre la gravide și downi. uite un scenariu  bun: șapte tipi o violează... (0 Violează un scenariu bun din viață )

 
 
Vezi toata lista de bloggeri
 
 
 
Ultimele
Comentarii

压瓦机|琉璃瓦机|彩钢瓦设备|三层压瓦机|C型钢机|复合板机_泊头华茂数控彩钢设备制造厂 选购压瓦机网址 Q    Q:59458991       49870222     邮 箱:59458991@q

Thank you for the sensible critique. Me & my neighbor were just preparing to do some research on this. We…

This made me teary! It started with the photo of Morgan and her Koda. Then they fell when I saw…

16 oktober 2012Lekker, die Senseo! Tags, dat kom je tegen onderin het pue.lcber-veldieven die oogkleppen wijder zetten…

Those tips are very good, Dear Deb. I copied them and will remind myself of them pelldoicairy when adversity strikes.…

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog