BlogPost.Timpul.md
subiectiv.ro16.04.2013

Cum a omorît presa jurnaliştii

 
Bloggeri / autori
 

print-is-dead
 

Ca să parafrazez titlul unui articol din Jurnalul Naţional, care n-are mai nici o legătură cu realitatea. Pentru că, în fapt, nu PR-ul a omorît presa, aşa cum zicea autoarea, ci presa i-a omorît pe jurnalişti. Pentru că, de fapt, cu tot respectul pentru ziariştii care îşi fac meseria, PR-ul le cam face treaba foarte multora dintre ei. Aşadar, lamentările de genul celor din Jurnalul pot fi, cel mult, considerate o glumă tristă. Tristă pînă la depresie, chiar. Să comentăm, zic.

De ce PR-ul? Pentru că toţi clienţii vor în continuare promovare în presă, dar li se recomandă să plătească doar pentru comunicare, deoarece intră “la pachet” cu promovarea gratuită sau cu bani foarte puţini în ziare şi-n reviste.

Scurt şi cuprinzător: PR-ul e responsabil pentru că Jurnalul Naţional nu mai primeşte machete publicitare, zice Diana Scarlat, autoarea textului. Ce uită să spună dom’şoara este că cifrele de audienţă, raportate ca pe vremea cincinalului, n-au avut niciodată nici o bază. Că Jurnalul, la fel ca în cazul multor ziare tipărite, avea recolte de audienţă mai ceva ca afişările făcute prin spam.

La tiraj mediu de 18.000 pe zi, audienţă medie de 196.000 de persoane (media pe ultimul an şi jumătate, conform BRAT). Adică 20 de oameni călare pe un ziar de 16 pagini. Pentru că, evident, toată lumea se bătea doar pe Jurnalul Naţional. Dacă vreun publisher crede că advertiserii sînt proşti şi pun botul la exagerări de genul ăsta, atunci n-are ce căuta în fruntea unui ziar.

Bonus: Pentru buna ştiinţă a Dianei Scarlat, nu agenţiile de PR cumpără machete în ziare – deci, nici în Jurnalul Naţional, – ci agenţiile de media. Conform unui mediaplan. Care mediaplan se face în funcţie de audienţă şi de preţ. Cu cît e audienţa mai mare şi cu cît bagi mai mulţi bani în instituţia media cu audienţă mare, cu atît beneficiezi de nişte discounturi. Adică ieşi mai ieftin. Şi pentru că, apropo, e criză, deci toată lumea taie costuri, primul care taie din buget – inclusiv machete – e advertiserul.

Ceea ce se poate numi păcăleală grosolană în această strategie care, la prima vedere, pare logică, este că oamenii de PR au tăiat bugetele pentru print, dar au transferat o mare parte din ele pe comunicare. Clienţilor li s-a explicat că vor avea mai mult de câştigat dacă vor renunţa la publicarea machetelor publicitare în reviste şi ziare, pentru că PR-ul le poate asigura promovarea în mass-media doar cu un minimum de costuri pentru organizarea unor evenimente şi cu transmiterea unor comunicate de presă pe care jurnaliştii le vor publica oricum.

Şi o luăm de la capăt, poate-i intră în cap dom’şoarei ideea de bază: nu PR-ul recomandă unde să-şi bage clientul bugetele, ci agenţia de media, conform indicaţiilor clientului. Şi încă una, poate înţelege cum funcţionează industria asta a PR-ului: scopul PR-ului este acela de a comunica mesajul clientului cît mai ieftin, cu costuri cît mai mici şi, deci (şi repet, poate o pricepe,) nu să cumpere machete.

Bonus: PR-ul este cel care, în ultimii ani, a muncit mai mult pentru presă decît jurnaliştii. Dacă te uiţi în stînga şi-n dreapta, în publicaţii – mai ales online, – geme de ştiri făcute după comunicate de presă. Ba, mai trist, geme de copy/paste, cîtă vreme nici măcar nu se mai oboseşte vreunul să dea un telefon sau să rescrie cîteva paragrafe. Munca de teren este, de vreo patru-cinci ani, pasăre rară.

Oamenii de comunicare de astăzi par a nu înţelege de ce materialele pentru clienţii lor ar trebui plătite, iar pe jurnalişti îi consideră muncitori în folosul comunităţii, în timp ce ziarele şi revistele sunt, în viziunea lor, un fel de instituţii publice, plătite, eventual, de la bugetul de stat, aşa cum era presa comunistă, până în decembrie 1989.

Ăsta e unul dintre cele mai proaste argumente. Nimeni nu-i consideră pe jurnalişti muncitori în folosul comunităţii – deşi, cam asta ar trebui să fie; de fapt, s-au transformat în copiatoare – şi nici publicaţiile instituţii publice. Ce nu pricepe Diana Scarlat e că există o interdependenţă între PR şi presă. Presa nu poate trăi fără PR, iar PR-ul nu poate trăi fără presă. Cu cît dispar mai multe publicaţii, cu atît devine mai greu pentru PR să-şi facă treaba.

E în interesul PR-ului ca presa să reziste. Cu cît ai mai puţine apariţii, cu atît scade publicul pe care-l targetezi. Mai pe româneşte, pe înţelesul demoazelei, dacă n-ai unde să transmiţi mesajul, pentru ce să mai fii plătit? Şi, repet, nu e treaba PR-ului să cumpere spaţii publicitare. Iar atunci cînd o companie cumpără advertoriale, e tot la recomandarea PR-ului, nici pe departe meritul oamenilor de vînzări ai ziarului. Ce nu vrea Scarlat să priceapă nici în ruptul capului e că presa scrisă nu trăieşte din banii încasaţi de pe un pumn de advertoriale. Ăia-s bani de seminţe pentru alde Tucă.

Şi, revin: într-o bună parte din timp, tot PR-ul munceşte în locul pseudojurnaliştilor ale căror singure atribuţii sînt, în ultimii ani, copy/paste-ul şi traducerile. Scarlat ar trebui să ştie asta cu atît mai mult cu cît, dacă te uiţi pe lista articolelor pe care le-a semnat, majoritatea sînt bazate pe comunicate de presă.

Povestea începe cu declanşarea crizei, continuă cu o strategie foarte proastă de HR, care a condus la scoaterea de pe piaţă a multor profesionişti în PR, apoi cu o strategie foarte proastă a clienţilor care au redus bugetele de promovare, culminând cu o altă strategie proastă a companiilor de PR rămase “în viaţă”. Pe scurt, un efect de domino care a reuşit, în cele din urmă, să ducă la o revigorare parţială a pieţei de PR, dar la “moartea” presei.

Încă o dumă mare cît cifra de afaceri a tuturor cîrciumilor lui Tucă, la un loc. Diana Scarlat habar n-are cum – şi, din păcate, nici cît – se munceşte într-o agenţie de PR. Şi habar n-are cum arată cerinţele clienţilor. Şi n-are nici cea mai vagă idee cît de uşor sau de greu este să lucrezi cu un client. Oamenii buni de PR n-au fost “scoşi de pe piaţă” de către şefii de agenţii, ci au plecat singuri. De multe ori, din cauza volumului tot mare de muncă pentru clienţi care au început să plătească tot mai puţin – pentru că, newsflash!, şi PR-ul a fost afectat de criză, nu doar presa – şi a oboselii cronice.

Mulţi dintre oamenii ăia buni, de care zice dom’şoara, au preferat să se folosească de numele lor pentru a lucra cu clienţi mai mici, individual sau în businessuri proprii, pe bani mai puţini, dar care să le permită o linişte psihică pe care un client mare nu le-o oferă. Pentru că, evident, Scarlat de la Jurnalul Naţional habar n-are cîte rapoarte tre’ să facă un om de PR într-o lună de zile.

Toată lumea îşi aminteşte de căderea dramatică şi foarte rapidă a pieţei de PR. Dacă până la jumătatea anului 2008 acest domeniu era înfloritor şi promiţător pentru tinerele generaţii, căderea a venit brusc, spre sfârşitul anului şi mai ales de la începutul lui 2009, când bugetele de promovare ale companiilor s-au redus dramatic. Au urmat falimentele firmelor mici de PR şi ieşirea de pe piaţă a multor profesionişti din acest domeniu, din cauza unor strategii foarte proaste de HR, în sensul că mulţi angajatori, firme mari de PR, au considerat că pot lucra foarte bine cu debutanţi pe care-şi permit să-i plătească prost şi că nu au nevoie de profesioniştii de pe piaţă care cer salarii mari şi bonusuri.

Scarlat şi-a amintit că şi PR-ul a fost afectat de criză. Să continuăm cu speculaţii, că doar nu ne dor degetele. Marele articol, care continuă în aceeaşi manieră, e o tristeţe sinistră, generată, probabil, de frustrarea că trebuie să urle de foame din cauză că patronatul nu vrea să plătească lefurile. Fireşte, din vina PR-ului.

Cauzele morţii presei nu ţin nici de PR, nici măcar de departamentele de media. Ţin de lipsa calităţii conţinutului. Mizeria de articol scrisă de Scarlat ilustrează perfect ironia supremă a morţii printului. Un ziar care publică lături pe politic, şi din cauza cărora nu mai vor advertiserii să-şi asocieze numele cu titlul său, a găsit vinovaţii.

Cauzele morţii printului ţin şi de online, dom’şoara Scarlat! Pentru că actualitatea s-a mutat online, pentru că online-ul e gratis, pentru că, online, competiţia între publicaţii e mult mai mare, iar printul nu mai publică nimic interesant, ci doar non-ştiri şi actualitatea de ieri – cu excepţia cîtorva publicaţii care nu-s cotidiene – şi pentru că online-ul e ieftin şi are rezultate măsurabile, nu 196.000 de cititori la 18.000 de exemplare vîndute.

Zău, cînd văd analiste de genul ăsta, îmi doresc din tot sufletul ca printul să moară în chinuri. Articolul ăsta e unul dintre motivele pentru care Scarlat merită să “muncească” pe gratis la Jurnalul Naţional. Desigur, dacă porcăria asta de articol se poate numi “muncă.”

PS: Diana Scarlat este a fost editor la Jurnalul Naţional, unde lucrează a lucrat din 2006 pînă anul trecut, de cînd a trecut la regim de colaborator. Nu vreau să mă întreb cum a ajuns în poziţia asta, în condiţiile în care munca ei ţine mai degrabă de copy/paste.

blogpostt

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește BLOGPOST.MD pe TWITTER!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Codin Unionistul

COINCIDENTE OCULTE TERORISTE ANTI-UNIONISTE
SAU LICHIDARI LA COMANDA ?
–––––––––––––––––––––––––––––
1.
Daca nu s-a reusit in mai 1989, când prozatorului D. Matcovschi i s-a organizat un accident la comanda din care a scapat gratie Ingerilor Pazitori, apoi acum la cei 73 de ani, mai subtil, prin iradieri si otraviri s-a reusit anihilarea lui prin ingropare exact la data de 28 iunie 2013 când pe Piata Academiei din Chisinau la orele 11 se organizeaza un alt MARS PRO-RE-UNIRE cu România in semn de doliu a zilei de 28 iunie 1940 când Basarabia a fost cotropita de Imperiul Raului Rosu Comunist Moscalesc.
2.
O alta Coincidenta la Comanda: jurnalistul anti-comunist si unionist de la Casa Radio de la Schinoasa, Alecu Mocanu moare la 57 de ani de o boala “nemiloasa” – otravire si iradiere la comanda exact in zilele de la finele lui Oct.2012 când la Bucuresti s-a organizat cel mai mare Mars Unionist de dupa razboiul al doilea mondial.
3.
Lista coincidentelor-cadou a ocupantilor moscali continua:
disidentul anti-comunist si unionist fervent trecut prin Gulagurile din Siberia, Valeriu Graur stabilit la Bucuresti, “decedeaza” de batrânete otravita si iradiata iarasi la comanda exact in ziua de 15 Septembrie 2012, când la Chisinau, a doua zi de duminica s-a organizat cel mai mare Mars Unionist din istorie.
4.
Si o alta coincidenta sinistra: marea cântareata de opera Maria Biesu este “trimisa” pe lumea cealalta exact la 16 mai 2012, la aniversarea celor 200 de ani de ocupatie… moscaleasca, zi in care centrul Chisinaului era indoliat de miile de tineri studenti manifestând contra ocupatiei rusesti si asteptând Re-Unirea noastra cu România. Mai stiati ca Maria Biesu prin tineretele sale se declarase o ferventa unionista monarhista ?
–––––––––––––––––––––––-
CHIAR CREDETI IN ACESTE “COINCIDENTE” OCULTE,
DOMNULE PRESEDINTE ADORMIT N. TIMOFTE ?

Iunie 27, 2013 at 07:51 Răspunde
 
Nume: *
Adresa de email: *
nu se publica
Sit web
Comentariul*
 

 
 
 
 
Ultimele
Comentarii

Foarte tare sfaturile de beauty! Multumim !

Great article! That kind of information is shared on the internet. Come and consult with my website. Thank you

I really thank the website owner for sharing this impressive article here. Watch movies for free

天津市民晒"低碳账本" 排碳"大户"燃气和私家车昨天是首个“全国低碳日”,在天津经济技术开发区,不少家庭都有一本低碳账本,平板模温机,&

 
 
Vrei ca textul tau sa fie publicat aici?
Scrie-ne la info@blogspot.md

Vom publica acele articole care oferă perspective noi asupra temelor dezbătute în spațiu public și demonstrează o buna cunoaștere a subiectului abordat.

Inscrie-te acum sau Solicită blog